România va menţine militari în Afganistan şi poate chiar va suplimenta efectivele

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, că România va menţine militari în Afganistan şi că urmează să fie luată o decizie în privinţa unei eventuale suplimentări a efectivelor.

“Securitatea din Afganistan s-a deteriorat datorită reactivării talibanilor, dar şi a Isis. Cred că decizia pe care preşedintele Obama a anunţat-o este una bună, având în vedere că cele 14 brigăzi pe care afganii le au constituite încă nu au capacitatea operaţională de a asigura securitatea Afganistanului şi măsura luată de preşedintele Obama, cea de a menţine nivelul trupelor în 2016 la nivelul actual, este o decizie bună. Noi deja am anunţat la şedinţa CSAT că vom menţine în Afganistan 200 de instructori care să asigure pregătirea şi instruirea armatei afgane şi la apelul pe care l-a făcut preşedintele Obama şi după discuţiile pe care o să le am cu secretarul Apărării SUA, cu dl Carter, vom vedea ce solicitări sunt de planificare a forţelor pe anul viitor. (…) România este al treilea stat contributor. SUA au cei mai mulţi militari, apoi Germania, după care România. Avem în momentul de faţă 650 de militari, din care 200 sunt ofiţeri instructori pentru armata afgană, iar în jur de 420 participă la misiuni de asigurare a pazei şi securităţii”, a menţionat Mircea Duşa.

El a adăugat că o eventuală suplimentare a numărului militarilor din Afganistan va fi luată în CSAT.

“Osă discutăm acest subiect. (…) O decizie de suplimentare a efectivelor –eu am anunţat cei 200de militari care deja au fost aprobaţi- nu poate fi luată decât în CSAT şi cu informarea parlamnetului”, a precizat Mircea Duşa.

El s-a referit şi la situaţia din Siria, declarând că România nu este implicată direct în conflictual din Siria, dar că poate să asigure un dialog politic pentru rezolvarea situaţiei din zonă: “Noi susţinem acţiunea comunităţii internaţionale pentru a lupta împotriva Statului Islamic. În acest moment nu există o implicare directă a României în conflictul din Siria, dar suntem printre puţinele state care avem ambasadă în Damasc şi poate că, din punct de vedere politic, România poate să asigure un dialog politic pentru a rezolva situaţia din Siria”.

La rândul său, întrebat în ce fel operaţiunie Rusiei în Siria vor schimba securitatea în zonă, adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow, a declarat că Alianţa nord-atlantică va răspunde încercărilor care apar: “Se creează o serie de riscuri când Rusia se angajează în operaţiuni foarte aproape de teritoriul NATO, aproape de graniţele Turciei, şi sunt cu atât mai riscante pentru că obiectivele misiunilor Rusiei şi cele ale alianţei nu par să fie în aceeaşi linie. Constituirea unor forţe ruseşti în Estul Mediteranei, la sol, în aer sau navale, trebuie să constituie un subiect pentru comandanţii militari. Alianţa va răspunde tuturor acestor încercări, pentru întărirea apărării şi va lua decizii importante în acest sens la summit-ul NATO de la Varşovia de anul viitor”.

Mircea Duşa a participat, vineri, la exerciţiul DACIAN VIPER 2015, unde s-a întâlnit cu adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow, şi cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.

Exerciţiul româno-american DACIAN VIPER 2015 se desfăşoară în perioada 13-30 octombrie, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii. Forţele Aeriene Române participă la exerciţiu cu aproximativ 250 de militari piloţi şi personal tehnic, cu şase aeronave MiG-21 LanceR şi trei elicoptere IAR-330 (SOCAT şi MEDEVAC), iar Garda Naţională Aeriană a Statului Alabama participă cu aproximativ 200 de militari, opt aeronave F-16 şi tehnica de deservire aferentă.

Potrivit organizatorilor, exerciţiul are ca obiectiv creşterea nivelului de interoperabilitate, efectuarea schimbului de experienţă şi îmbunătăţirea nivelului de antrenament al personalului român şi american prin executarea zborurilor în comun, în conformitatea cu standardele NATO.

În cadrul exerciţiului, Mircea Duşa şi ambasadorul SUA, Hans Klemm, au zburat, în condiţii de luptă, cu două avioane F16, conduse de piloţi americani.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat, joi, că Statele Unite vor menţine şi în 2016 numărul actual de militari în Afganistan, respectiv 9.800 de militari iar 5.500 de militari vor fi menţinuţi la Kabul şi Kandahar şi după sfârşitul anului 2016.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu