Răscoala de la cinematograf. Scrisoare alarmantă pentru lumea filmului

Cei mai importanţi oameni din lumea cinematografiei româneşti, printre care şi artişti clujeni, au trimis ieri, 15 decembrie, o scrisoare deschisă Guvernului, Ministerului Culturii, Centrului Naţional de Cinematografie în care cer imperios deschiderea concursurilor de proiecte pentru 2014. Altfel, spun ei, cinematografia noastră va ramâne nefinanţată şi va pierde din statutul câştigat cu greu în lumea internațională a cinematografiei.

Abia a crescut, n-o omorâţi!

Scrisoarea lor este o reacţie la amânarea nejustificată a concursului de proiecte al Centrului Național al Cinematografiei cu doar o zi înainte de termenul anunțat inițial. Se vehiculează, de asemenea, posibilitatea adoptării unei legi fără acordul reprezentanților relevanți ai noului val, precum și posibila numire a unui nou director al CNC printr-o procedură netransparentă și fără a se respecta criteriile de competență necesare ocupării acestui post, ceea ce îngrijorează lumea cinematografiei. .

“România a profitat imens de sucesele cinematografiei noului val, autorii acestui grup au aruncat în lumina internațională pe cei din generațiile precedente, toate artele din țară au devenit mai vizibile, presa internațională a scris, în fine, pozitiv despre subiecte legate de România.În toată această perioadă am fost martori direcți, din păcate, la inadecvarea între eforturile noii generații de regizori și producători de a construi o industrie cinematografică și de a realiza filme de valoare internațională și obstacolele de tip feudal pe care le-au întîmpinat în relația lor cu administrațiile și legislaturile culturale succesive (Minister, CNC, comisii parlamentare)” se spune în scrisoare.

În opinia lor, politica prezentei guvernări trebuie să țină cont de aceste realități și să acorde credit celor care au competența dovedită pentru a consolida reputația cîștigată.

Boardul festivalului Making Waves: New Romanian Cinema, organizat anual în parteneriat cu The Film Society of Lincoln Center și Jacob Burns Film Center din New York, și fondatorii Romanian Film Initiative consideră că situația la care s-a ajuns în organizațiile abilitate să încurajeze, administreze si susțină public industria cinematografică din România este inacceptabilă.
Romanian Film Initiative și partenerii săi americani au promovat de-a lungul acestor ani atît autori precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Cătălin Mitulescu, Tudor Giurgiu, Radu Jude, Călin Peter Netzer, Adrian Sitaru, Nae Caranfil, cît și pe foarte tinerii Laura Căpățîna-Juller, Barna Nemethi sau Adina Pintilie, pe clasicii Mircea Daneliuc, Radu Gabrea, Dan Pița, Stere Gulea, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos sau pe incontestabilii regizori Lucian Pintilie și Liviu Ciulei.

Solicitări către instituțiile care guvernează cinematografia românească:

• În termen imediat, să se deblocheze actualul concurs de proiecte cinematografice în calendarul anunțat inițial, pentru a permite relansarea producțiilor autohtone și pentru a facilita obținerea unor fonduri europene în 2014. În condițiile în care în anul 2013 nu a fost lansată nici o sesiune de proiecte, în contradicție cu prevederile legale, decizia lipsită de transparență de amînare a acesteia pînă în luna februarie 2014 ar avea un impact extrem de negativ asupra producției cinematografice românești și a industriei naționale;
• Retragerea actualei propuneri de modificare a legii cinematografiei propuse de senatorul Sorin Roșca Stănescu care nu rezolvă numeroase dintre problemele legii actuale (modalitatea de alegere a Consiliului de Administrație a CNC, funcționarea CNC), nu integrează modificările din legislația europeană și cele antrenate de noile tehnologii, și în același timp reintroduce arbitrariul în criteriile și modul de aplicare a acestora în alocarea fondurilor publice;
• Inițierea și elaborarea, cu asistența unor experți în domeniu, a unui proces de reorganizare a CNC și a tuturor instituțiilor care au în responsabilitate cinematografia și lansarea unui concurs pentru numirea directorului CNC după definirea profilului său de activitate, în concordanță cu exigențele profesionale și intelectuale ale postului;
• Ministerul Culturii și comisia parlamentară abilitată trebuie să propună și să construiască instrumente instituționale capabile să acorde facilități producției internaționale de film în România, facilități care să alimenteze financiar consistent și producția autohtonă; să construiască pîrghii instituționale flexibile și eficiente pentru producția și circulația operelor cinematografice în interiorul și exteriorul României, pentru a folosi beneficiile de imagine și de credibilitate deja cîștigate.

Solicităm, de asemenea, comunității de cineaști și uniunilor de creație ale breslei să treacă peste inamiciții și diferențe generaționale și să se coordoneze într-un efort principial, generos și matur de participare la această construcție, în acord cu forța creativă a talentelor existente azi în filmul românesc.

Politicul și artisticul nu pot coabita. În schimb, pentru o țară ca România, singurul vector de vizibilitate pozitivă în lume și de educație continuă a gîndirii critice pe plan intern este artisticul. El trebuie “ajutat”, nu aservit politicului, el trebuie să existe în toată libertatea sa critică de expresie, coordonat de oameni vizionari și dedicați, cu competență dovedită în poziții de decizie.

Semnatarii scrisorii, printre ei şi artişti clujeni

Romanian Film Initiative: Corina Șuteu (președinte Making Waves), Mihai Chirilov (director artistic Making Waves), Oana Radu (Manager Making Waves) și membrii Boardului Making Waves:
Mona Nicoară (regizor)
Dan Perjovschi (artist vizual)
Andi Vasluianu (actor)
Adrian Ghenie (artist vizual)
Brian Ackerman (director de programe Jacob Burns Film Center)
Dennis Lim (director de programe Film Society of Lincoln Center)

Distribuie:

Postaţi un comentariu