Protestele împotriva tăierii pădurilor au efect. Corpul de control al premierului a sesizat DNA
‘Corpul de control al primului ministru a efectuat acţiuni de verificare la direcţiile silvice din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava în legătură cu valorificarea produselor fondului forestier proprietate publică a statului aflat în administrarea acestor entităţi precum şi la Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în legătură cu adoptarea de către acesta, în anul 2009, fără temei legal, a unui regulament. În urma verificărilor efectuate au rezultat indicii privind săvârşirea unui număr de 52 posibile fapte de natură penală’, se arată în raportul Corpului de control.
La Romsilva, corpul de control a constatat mai multe nereguli şi încălcări ale dispoziţiilor legale, una dintre acestea fiind adoptarea, cu depăşirea competenţelor legale, de către Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor a unui regulament, în anul 2009, privind vânzarea masei lemnoase care se recoltează din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de către Romsilva.
Corpul de control specifică că Romsilva nu avea la acea dată competenţe să elaboreze şi să aprobe un astfel de regulament, competenţa aparţinând Ministerului Agriculturii.
Potrivit acestui regulament, documentaţia de preselecţie depusă de operatorii economici înainte de data licitaţiei nu trebuia să conţină certificatul de bonitate financiară, precum şi documente care să ateste faptul că operatorul nu înregistra datorii la bugetul general consolidat, aceste documente fiind însă prevăzute expres în regulamentul emis de Guvern şi care trebuia de fapt să fie respectat.
‘Aplicarea regulamentului Romsilva a facilitat participarea la licitaţii a unor operatori economici care nu au făcut dovada că dispun de mijloace materiale şi financiare necesare precum şi de forţă de muncă specializată necesară exploatării masei lemnoase în defavoarea celor care îndeplineau condiţiile de participare la procedurile de vânzare a masei lemnoase’, se arată în document.
Potrivit raportului, în perioada 2009-2012, Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud a beneficiat de suplimentarea volumelor de masă lemnoasă de la alte direcţii silvice ca urmare a solicitărilor transmise către Romsilva, printre motivele invocate fiind: resurse limitate de fond forestier, apariţia unor evenimente naturale.
La Direcţia Silvică Mehedinţi comisiile de preselecţie şi de licitaţie au avut în componenţă un număr mai mic de membri decât cel prevăzut de lege. În urma unei licitaţii la care au participat doar doi din cei patru membrii ai comisiei au fost încheiate 10 contracte de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior în baza cărora direcţia silvică a furnizat o cantitate de 8.928 de metri cubi de masă lemnoasă în valoare totală de 516.947 de lei. Au fost acceptaţi de asemenea, la licitaţie, operatori economici cu documentaţie incompletă ori neconformă cu prevederile caietului de sarcini.
La Direcţia Silvică Suceava s-a constat că agenţi economici au fost admişi la licitaţie fără a face dovada achitării garanţiei de contractare, achitarea care trebuia făcută înainte de licitaţie.
Potrivit raportului Corpului de control, Direcţia Silvică Suceava a vândut, cu încălcarea legii, prin negociere părţi de masă lemnoasă care au făcut obiectele unor contracte de vânzare-cumpărare reziliate fără a fi supuse unor noi proceduri de licitaţie. Au fost trei astfel de cazuri de negociere care s-a realizat cu câte un singur operator economic, iar preţul negociat a fost mult mai mic decât penultimul preţ oferit în cadrul licitaţiei, ceea ce a condus la prejudicierea patrimoniului Romsilva.