Proiecte care duc Clujul către NASA
O aplicaţie prin care poţi afla dacă un avion are întârziere şi una prin care poţi afla dacă e bine să mergi în anumite zone vor reprezenta România şi Clujul în competiţia NASA Space Apps Challenge, iar alte cinci proiecte vor beneficia de vizibilitate pe site-ul agenţiei spaţiale.
„Au câştigat două echipe, una care este formată din piloţi, Fly Boys, şi care a realizat o aplicaţie prin care poţi citi prognoza vremii şi să interpreteze dacă avionul va avea sau nu întârziere la destinaţie. A doua, a echipei de la Air Fighters, este o aplicaţie care tratează calitatea aerului în diverse locuri din lume, în ideea atât a unor posibile călătorii pe care le faci acolo, cât şi a locuirii în zona respectivă. Cele două aplicaţii sunt nominalizate pentru competiţia globală, iar la final o aplicaţie va câştiga şi autorii ei vor beneficia de o călătorie la Cape Canaveral, la lansarea următoarei navete spaţiale”, a spus unul dintre organizatorii evenimentului, Cristian Dascălu.
Echipa Fly Boys este formată din piloţii Marius Petriman, Liviu Dan Şerban, Liviu Nistran şi Cristian Mandu.
„Lucrând în lumea reală şi văzând problemele cu care se confruntă pasagerii şi din punct de vedere al unui pilot, ne-am dat seama că este foarte important să ştii dacă un zobr întârzie sau nu. Aplicaţia face o agregare de date, interoghează mai multe servicii, de exemplu de la NASA sau ROMATSA, anumite informaţii legate de vreme sau de congestia traficului, care pot fi corelate aflăm dacă se va permite sau nu aterizarea avionului”, a spus Marius Petriman.
Echipa Air Fighters este formată din Tiberiu Petre, Loredana Groza, Alex Enescu şi Lucian Groza şi s-a constituit abia în momentul începerii concursului.
„Noi ne-am cunoscut aici, am format ad hoc echipa. În ce priveşte aplicaţia, există multe date legate de poluare şi de problemele de sănătate de ordin respirator, dar nu există studii pe legătura cauză-efect între ele. Noi venim cu această soluţie, prin care se procesează datele pentru a oferi o vizualizare mai uşoară, o hartă cu locurile mai poluate şi cu un număr mai mare a bolilor respiratorii”, a spus Tiberiu Petre.
Una dintre cele cinci aplicaţii care nu vor intra în competiţia globală, dar care vor beneficia de vizualizare pe site-ul NASA este a unor liceeni care vor să-i pregătească pe oameni să trăiască pe Marte.
„Una dintre cele cinci aplicaţii e făcută de un grup de liceeni, care au codat un joc în vederea colonizării planetei Marte. Te poţi antrena cum să colonizezi Marte, să te pregăteşti pentru ce înseamnă să forezi după apă în condiţiile de acolo, să-ţi asiguri adăpost în condiţiile vitrege oferite de Marte, să te aprovizionezi cu resursele care vin de pe Terra sau să ţi le creezi pe cele pe care le poţi creşte acolo, cum ar fi roşiile şi grâul, care ar putea fi crescute în condiţiii relativ optime pe Marte”, a mai spus Cristian Dascălu.
Celelalte patru proiecte care vor fi postate pe site-ul NASA se referă la un costum care să-i ajute pe astronauţi să facă exerciţii fizice pe staţia spaţială internaţională, în microgravitaţie; la un program care să limiteze perimetrul în care poate zbura o dronă; o aplicaţie care agreghează date medicale, despre poluare, şi avertizează dacă e periculos să mergi într-un loc sau altul din lume; o aplicaţie menită să robotizeze telescoapele şi să le înveţe să calculeze algoritmi pentru a detecta meteoriţii care intră în atmosferă şi care sunt cu pericol de impact.
Peste 50 de tineri au concurat, sâmbătă şi duminică, la Cluj, într-o competiţie organizată de NASA -Space Apps Challenge-, şi alţi peste 100 s-au înscris online la concurs.
NASA Space Apps Challenge este cel mai mare hackathon din lume, iar faza locală este organizată şi la Cluj, în premieră pentru România, de către Centrul de Antreprenoriat și Inovație Startup Transilvania, TechAcademy, SprintPoint Techcelerator și ClujHUB. În competiţie s-au înscris 193 de orașe din toată lumea.