Producţie record în „Țara Cartofului”, dar şi preţuri mai mari

Record de producţie la cartofi în comuna clujeană Râşca, zonă supranumită „Țara Cartofului”, datorită numărului ridicat de cultivatori.  Cei circa 800 de cultivatori au obţinut în această toamnă peste 56.000 de tone de cartofi de calitate foarte bună. Surprinzător însă, producţia mare nu a însemnat şi preţuri mai mici pentru cumpărători, ba dimpotrivă.

„A fost foarte bună producţia, mai bună decât anul trecut. Şi atunci a fost bună dar acum calitatea e mai bună. Iar preţurile au fost mai mari pentru cei care au venit să cumpere de la noi. Bineînţeles depinde de calitatea cartofilor. Am avut de la 1 leu per kilogram, la 1, 20 lei pentru cei mai mari, chiar şi 1, 30 lei pentru cartofii roşii. Oamenii sunt foarte mulţumiţi. Nu am avut aşa preţuri bune de 7-8 ani”, spune Ioan Morar, primarul comunei Râşca.

Vremea bună de peste vară şi ploile din septembrie i-au ajutat pe râşcani să obţină o medie de 15 tone la hectar, cartofi de calitatea I. „Avem cam 800 de gospodării care cultivă cu o medie de 70 de ari pe gospodărie. Aşa că vorbim de cel puţin 56.000 de tone de cartofi. Au venit ca în fiecare an să cumpere distribuitorii din judeţele de graniţă, Bihor, Arad Timişoara. Deci ajung cartofii noştri peste tot. Am avut câteva TIR-uri chiar şi pentru Bucureşti. Principala problemă e cu importurile”, mai spune Ioan Morar, care şi el cultivă câteva hectare bune de cartofi.

Acesta subliniază că o bună parte din producţie este depozitată de oameni pentru iarnă, când producătorii speră să obţină un preţ şi mai bun. „Depinde de la an la an, nu e o garanţie că iarna vindem mai scump. Dar a ajuns uneori preţul şi la 1, 5-1, 7 lei per kilogram. Oful nostru cel mare pentru această zonă cunoscută pentru cartofi e acel proiect mai vechi cu centrul de colectare, depozitare, sortare şi livrare. Pentru că şi în comunele învecinate, Mănăstireni şi Căpuşu se cultivă mult şi am depus un proiect la minister. Însă ni s-a spus că nu există finanţare. Foarte bine ne-ar prinde un asemenea centru aici, ar fi de nota 10. Bineînţeles că şi noi primăria am pune umărul, că doar avem terenul”, a adăugat primarul Morar.

Producţii în creştere pe toată linia

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole Cluj, anul agricol 2013 a însemnat creşteri de producţie la toate culturile. „A fost un an foarte bun. Avem producţii mai mari peste tot. Din datele comparative cu 2012 rezultă că cea mai mare creştere de 900 de kilograme la hectar a fost la floarea soarelui, dar apoi urmează cartofii cu o creştere de 843 de kilograme la hectar”, a spus directorul adjunct Iuliu Suătean. În judeţ au fost cultivate 6935 de hectare de cartofi, cu o producţie medie de 18.620 de kilograme la hectar şi o producţie totală de 129.130 tone. La cereale s-au cultivat 10250 de hectare, cu o producţie totală de 36.590 de tone.

Distribuie:

Postaţi un comentariu