Procurorii au deschis un dosar în cazul incidentului de pe aeroport

FOTO: Transilvania Reporter

Procurorii s-au autosesizat în cazul incidentului aviatic petrecut joi pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu şi au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul.

Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a confirmat faptul că un procuror a solicitat o serie de informaţii, adăugând că e o procedură normală în astfel de incidente.

„Considerăm că este o procedură normală să se autosesizeze în cazul acestui incident şi în acest caz o să sprijinim cu toate datele cercetările care se vor efectua. Cu ocazia incidentului a fost un domn procuror de la Cluj pentru primele informaţii. Este o procedură normală în cazul unui incident”, a menţionat Ciceo.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Sebastian Dobrescu, a confirmat faptul că în cauză a fost deschis un dosar, dar n-a oferit amănunte.

“La Parchetul de pe lângă Curte de Apel Cluj a fost constituit azi, 7 ianuarie 2016, un dosar în care se cercetează împrejurările în care un avion aparţinând companiei Blue Air a ieşit de pe pista Aeroportului Cluj-Napoca. La locul evenimentului s-a deplasat un procuror de la unitatea de parchet unde a fost înregistrată cauza, precum şi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj în vederea efectuării cercetării la faţa locului şi dispunerii măsurilor procedurale necesare. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, se arată şi într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Un avion cu 116 pasageri care efectua o cursă de la Bucureşti la Barcelona, cu escală la Cluj, a ieşit, joi, pe de pista Aeroportului Internaţional ‘Avram Iancu’ în timpul manevrelor de aterizare, fără să fie înregistrate victime sau pagube materiale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu