Peste 130 de persoane cu dizabilităţi din Dej aşteaptă plata indemnizaţiilor pentru însoţitori

În municipiul Dej, peste 130 de persoane cu handicap nu şi-au mai primit indemnizaţia pentru însoţitori încă din luna septembrie, fiind într-o situaţie disperată. Oamenii s-au plâns deputatului PSD Cornel Itu care a adresat o interpelare ministrului Muncii.

Potrivit legii, persoanele cu dizabilităţi, cetăţenii care prezintă un anumit grad de handicap au dreptul la o indemnizaţie de 600 de lei pentru a beneficia de un asistent personal sau pentru a se gestiona singure în privinţa acestei probleme, prin plata unui însoţitor.

La nivelul municipiului Dej sunt înregistrate 262 de persoane cu handicap care se încadrează în această categorie, 130 fiind îngrijite de asistenţi sociali, iar 132 având dreptul la indemnizaţie pentru a-şi plăti un însoţitor. Ultimele plăţi s-au făcut însă în septembrie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu