FOTO. Pârtieee! Astăzi s-a deschis sezonul de schi, deși pe Feleac se schiază în mod „neoficial” de trei zile

Foto: Dan Bodea

Pârtia Teleschi Feleacu și-a deschis „porțile”, în mod oficial astăzi, 5 ianuarie. Cu toate acestea, am întâlnit tineri care ne-au mărturisit că sunt de trei zile pe pârtie, în urma tunurilor de zăpadă, așteptând cu nerăbdare ca acestea să își termine misiunea pentru a se putea da în voie cu snowboardul, nu doar pe anumite porțiuni. Pârtia s-a deschis publicului în jurul orei 16:00, dar nu toți au avut răbdare până la această oră pentru a schia. La puțin timp după deschiderea „oficială”,  parcarea nou amenajată a fost plină de mașini, mulți clujeni fiind nevoiți să parcheze pe marginea drumului. După o oră și jumătate, nocturna s-a aprins, iar numărul iubitorilor sporturilor de iarnă s-a triplat, în ciuda frigului de afară, ajungând la câteva sute.

Cu mic, cu mare, clujenii nu au vrut să rateze prima zi a sezonului de schi. Dacă unii de abia au așteptat să își pună schiurile în picioare pentru a petrece o seară extrem de dinamică pe dealul Feleacului, alții au venit de teamă ca nu cumva să se încălzească vremea înainte de a profita și ei de zăpadă, fie ea artificială sau naturală.

Proprietarii pârtiei au început să lucreze la amenajarea pârtiei încă din ultima zi a anului trecut, timp în care cele  nouă tunuri de gheață au lucrat non stop. Ieri, prima ninsoare serioasă din această iarnă a fost de bun augur, lăsând tunurile să ia o gură de aer după atâtea zile de muncă. Totodată, prima ninsoare a fost cea care le-a deschis și mai mult apetitul clujenilor pentru sporturile de iarnă. „Am văzut că a nins, apoi am aflat că s-a deschis și pârtia. Am crezut că din această cauză. Abia când am ajuns aici am văzut toate tunurile de zăpadă. Până la urmă nu are importanță ce fel de zăpadă e, important e să fie! E frig, mult mai frig ca în oraș, dar e plăcut”, este de părere Andrei Pop. A venit împreună cu băiețelul său de șase ani pe care dorește să îl învețe să schieze.

Foto: Dan Bodea

Sebi Vulturar/ Foto: Dan Bodea

Sebi și Dan sunt de câteva ore bune pe pârtie împreună cu câțiva prieteni. Urcă veseli, cu placa în spate. Oboseala nu se vede deloc pe fața lor. Sunt tineri și plini de energie, unde să mai pui faptul că de abia au așteptat să vadă cât de mult au evoluat de anul trecut, cu toate că au exersat cele mai dificile sărituri doar în minte de la încheierea sezonului trecut. Sebi sare primul. Săritura e impecabilă, dar, modest din fire, spune că mai are mult de muncit până să atingă perfecțiunea.

„Nu am mai rezistat după un an de pauză”

„Mă dau cu schiurile de șapte ani. Anul trecut am început să mă dau și cu placa, iar senazația e total diferită. E mai multă adrenalină, e altfel. E super! Îmi place foarte mult. Evoluez repede. Vreau să învăț să sar mai bine anul acesta. Deja sar, dar am am mult de învățat”, spune Sebi Vulturar, în vârstă de17 ani. Cât de ușor e să sari? „Sincer, pasiunea e totul. Sunt pasionat de snowboard. Îmi fac curaj și sar. Anul acesta vreau să mă perfecționez, pentru că chiar dacă numai de un an sar, vreau să fac tot ce se poate face. Nu cred că sunt pregătit pentru concursuri încă. Poate peste un an, doi”, spune acesta.

Sebi, împreună cu prietenii lui, au fost primii care au inaugurat pârtia. Nu au mai avut răbdare până la deschiderea oficială. „Stau aproape și mi-e ușor să ajung pe pârtie. Sunt foarte fericit că avem snowpark-ul. E bun și pentru cei care învață și pentru cei avansați. Mi-ar plăcea totuși dacă ar fi totul puțin mai îngrijit. Acum deocamdată nu sunt puse elementele, nici box-urile, nici un railurile. Tot snowparkul trebuie șlefuit. Eu am fost și ieri și alaltăieri. Nu era deschis, dar a fost zăpadă și nu m-am putut abține. Am vrut să mă dau. Nu am mai rezistat după un an de pauză. Nu a zis nimeni nimic”, a spus acesta.

Dan Cătălin are 14 ani. Nu s-a dat niciodată cu schiurile, în schimb de 5 ani nu se desparte de placă în sezonul rece. „Mă dau de la 9 ani cu placa. M-au susținut părinții de mic. Prima zi oficială pe pârtie a fost chiar ok, dar noi de trei zile suntem pe pârtie. De când s-a făcut zăpada, tot aici suntem și ne dăm. Am așteptat mult zăpada naturală. Ne-am bucurat și de cea artificială și îmi pare bine că în sfârșit a nins. Am fost anul acesta și la Buscat”, spune Dan, după care își continuă săriturile.

Dacă Dan și Sebi sunt deja avansați, în grup sunt și doi începători. Cu toate că au căzut până acum de câteva ori, ei nu se lasă. „Nu ne doare. Mai încercăm!” Fiecare săritură ratată e analizată de gașcă. Cel care a căzut primește sfaturi și încurajări și apoi.. o nouă căzătură. Un „buff” le taie celor care privesc cheful de sărit, dar răspunsul celui „încercat” le redă pofta de adrenalină „Sunt ok, măi! De ieșit tot îmi iese!”

Pe placă, la 50 de ani 

Dacă lor le este greu, ce spuneți de Constantin Gurbet? Are 50 de ani, dar o poftă incredibilă de viață. Încă din prima zi în care s-a sezonul de schi și-a angajat un instructor personal pentru a învăța să se dea cu placa. L-am întâlnit urcând alături de antrenorul său, obosit, dar foarte entuziasmat. Cum a fost? „A fost wow!!! S-a auzit? Wow! Nu e greu dacă începi de mic. Acum la 50 de ani să te apuci de placă, nu e tocmai ușor, dar e frumos. Nu am făcut nici schi înainte, m-am urcat direct pe placă. Acum învăț. M-am mai dat o singură dată acum doi ani vreo două ore. Acum am instructor și învăț”, spune acesta.

Constantin Gurbet,   împreună cu antrenorul său/ Foto: Dan Bodea

Constantin Gurbet (dreapta), împreună cu antrenorul său/ Foto: Dan Bodea

Ioana Badea a venit pe pârtie împreună cu băiețelul ei. „Acum am ajuns. Am aflat că se deschide pârtia și am am vrut să venim din prima zi. Am mai fost aici acum doi ani și e o ieșire bună pentru clujeni. Așa, după masa, e excelent. Dacă se menține vremea rece, vom mai veni cu siguranță. Noi am vrea să venim toată iarna”, spune aceasta.

Ioana Badea și băiețelul său/ Foto: Dan Bodea

Ioana Badea și băiețelul său/ Foto: Dan Bodea

Ana Maria Hureștean are două joburi. Până la ora 17:00 este inginer, iar de atunci până la ora 20:00, instructor de fitness. Pentru că a aflat că astăzi s-a deschis pârtia, a profitat de ocazie și și-a făcut antrenamentul aici, pe schiuri. „E greu de urcat. Am urcat deja de șapte ori! Pârtia e foarte bună, zis eu. Schiez din clasa a cincea. Sunt din Maramureș și acolo avem pârtie serioasă. Acolo m-am născut, acolo am învățat să schiez. Acum sunt de mulți ani în câmpul muncii la Cluj. Vin de multe ori aici pe pârtie. M-aș fi bucurat să fi mers teleschi-ul de dimineață, dar m-am obișnuit deja cu greul. Acum chiar dacă merge, prefer să urc. Am fost de sărbători acasă, dar din păcate nu a nins. A fost foarte cald, s-a răcit doar înainte să plec, dar atunci a fost mult prea târziu. Voi mai veni doar în week-end, cel mai probabil pentru că joburile îmi ocupă mult timp. Astăzi a fost o ocazie specială, a fost prima zi din acest sezon și am profitat”, spune tânăra.

Ana Maria/ Foto: Dan Bodea

Ana Maria/ Foto: Dan Bodea

Andrei este apicultor. Locuiește în Vâlcele, unde își desfășoară activitatea. Are 35 de ani și o vastă experiență în ceea ce privește sporturile de iarnă. „Zăpada nu e chiar bună încă. Pentru placă, cel puțin. E destul de înghețat. Nu am putut urca pe teleschi, ceea ce m-a deranjat puțin. S-a schimbat TVA-ul și nu l-au updatat. E trist pentru că deja urc a treia oară și e greu. Mi-am reglat placa și mă mai dau puțin. Mă pregătesc pentru munte. Cred că voi merge la Buscat. Am fost anul trecut. Mi se pare multă lume pentru pârtia aceea, dar măcar e mai abruptă și mai lungă. E prima ieșire din acest an. Am vrut foarte mult să vin acum că s-a deschis pârtia. Am auzit că se încălzește și de frică să nu pierd zăpada am venit astăzi. Mă dau de vreo 13 ani pe placă. M-am apucat de tânăr. Pentru noi s-au făcut câteva rampe, dar nu e nimic deschis la modul serios încă. Se pot face doar sărituri simple”, spune acesta. Andrei a participat în tinerețe la mai multe concursuri de snowboard.

„Nu era nimic serios. A fost pe vremea când în sfârșit ajungea și la noi acest sport. Concursurile nu erau atât de profi ca acum, putea participa oricine. Acum nu mai mă concentrez pe așa ceva, mă dau de plăcere. Am fost și în afară în diferite stațiuni. La noi e mai frumos la munte, dar afară e mult mai profesionist organizat totul. Depinde de fiecare ce caută”, a spus acesta.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Programul pârtiei este cel cu care clujenii sunt deja obișnuiți de anul trecut. Pârtia este deschisă în fiecare zi a săptămânii până la ora 22:00, diferite fiind doar orele de deschidere. Astfel, de marți până joi, pârtia se deschide la ora 16:00, în zilele de weekend este disponibilă încă de dimineața de la 10:00, iar vinerea de la ora 14:00. Săptămâna începe cu o zi în care pârtia este preparată după aglomerația din weekend, așa încât lunea se deschide doar la 18:00.

Și prețurile au rămas aceleași de anul trecut: 4 lei fiecare urcare și reduceri pentru pachete cu mai multe urcări: 35 de lei – 10 urcări, 50 de lei – 15 urcări, 60 de lei – 20 de urcări. Centrul de închirieri este deschis, oferind iubitorilor sporturilor de iarnă echipament complet de schi și snowboard la prețul de 30 de lei/zi. La Pensiunea Teleschi, clujenii pot lua masa și se pot „reface” cu un afterski la barul pensiunii. Și pârtia de începători este amenajată și își așteaptă „elevii”. O urcare cu „baby-lift”-ul costă 1 leu.

Pârtia are o lungime a traseului de 765 de metri, diferența de nivel fiind de 98 m. Este dotată cu instalație de zăpadă artificială (9 tunuri de ultimă generație) și sistem eficient de iluminație, pentru a oferi condiții cât mai bune clienților pe timp de noapte.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În cadrul pârtiei Teleschi Feleacu se regăsește singurul Snowpark din regiune. Acesta este situat în partea stângă a pârtiei, pe toată lungimea ei. SnowPark-ul este încă în curs de amenajare și se va redeschide în cursul săptămânii. Acesta va include mai multe elemente pentru trickuri, dar şi trei jumpuri amenajate special pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Accesul în cadrul SnowPark-ului este permis doar cu cască de protecție și protecție de spate.

Parcul de disracții Fun Park, cel mai mare parc de distracții din județul Cluj, se află în inediata apropiere a pârtiei. Cu toate că acesta a început să se contureze, nu a fost inaugurat în mod oficial.

Fun Park va fi cel mai mare parc de distracții din județul Cluj / Foto: Dan Bodea

Fun Park va fi cel mai mare parc de distracții din județul Cluj / Foto: Dan Bodea

Fun Park/ Foto: Dan Bodea

Fun Park/ Foto: Dan Bodea

Citiți și: Update. În așteptarea zăpezii. Unde se poate schia în județul Cluj

Urmăriți în continuare o galerie foto realizată de Dan Bodea.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

De pe pârtie nu au lipsit nici săniuțele/ Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu