Opera coboară din nou în stradă! „Carmen”, în premieră pe scena unei piețe publice
Opera Națională Română din Cluj-Napoca invită clujenii să ia parte sâmbătă, 27 iunie, ora 20:00, în Piața Unirii, la cea mai impresionantă și memorabilă reprezentație a acestei stagiuni: Spectacolul-eveniment „Carmen”, de Georges Bizet.
Opera coboară din nou în stradă
Teatrul liric clujean își păstrează tradiția și încheie Stagiunea 2014 – 2015 cu o nouă superproducție montată în aer liber, plasată în piața publică a cetății clujene și dedicată întregii comunități locale.
Capodopera lui Georges Bizet „Carmen” pășește în premieră pe scena pieței publice, aducând un spectacol seducător și efervescent cu adieri spaniole și spirit liber de gitan, sub clar de lună.
Una dintre cele mai frumoase și fascinante povești lirice ale tuturor timpurilor aduce o reprezentație unică, într-o distribuție remarcabilă de solişti și invitați speciali: soprana Narcisa Brumar, tenorul Sergiu Coltan și baritonul Zoltan Nagy, cor, orchestră, balet, zeci de figuranţi şi mii de spectatori.
Parte a proiectului „Opera pentru Cetate”, spectacolul „Carmen” continuă seria de succes a spectacolelor susținute în aer liber de artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, printre care sunt deja celebre „Aida” 2014, Concertele și Recitalurile susținute cu ocazia Zilelor Clujului și alte evenimente realizate în locații alternative, care au reunit la unison muzical întregul oraș.
Distribuția completă a spectacolului de sâmbătă, 27 iunie, îi include pe soliștii: Iulia Merca (Carmen), Cristian Mogoșan (Don José), Zoltan Nagy – invitat (Escamillo), Narcisa Brumar – invitată (Micaȅla), Daniela Tricu, Liliana Neciu, Bogdan Nistor, Sergiu Coltan – invitat, Simonfi Sandor și Cristian Hodrea, acompaniați de soliștii balerini Gabriela Sima, Dorina Lucaciu, Adelina Filipaș, Mircea Barițchi și Valentin Mihăilă. Orchestra se va afla sub bagheta dirijorului Adrian Morar, evenimentul bucurându-se și de prezența Corului de copii ”Junior VIP”, aflat sub conducerea muzicală a dirijoarei Anca Mona Mariaș. Emil Strugaru semnează regia artistică a spectacolului.
O sinestezie armonioasă de culori, emoții și partituri, o capodoperă clasică ce primește tușa modernă și cutezătoare a operei coborâtă în stradă: toate vor reuni comunitatea locală într-o sărbătoare unică a muzicii și trăirii comune.
Intrarea este liberă. Spectacolul are trei pauze şi se încheie în jurul orei 23.30.
Anul trecut sute de clujeni au luat parte, la primul spectacol de operă în aer liber, Aida de Verdi. Iubitorii acestui gen, nu doar s-au bucurat de reprezentație, ci și au avut ocazia de a juca în cadrul spectacolului.