Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Clujul reintră în bula imobiliară”

Creşterea explozivă a preţurilor apartamentelor din Cluj în mai faţă de luna mai a anului trecut alimentează temerile că oraşul va fi prins în iureşul unei noi bule imobiliare, la fel ca în perioada anilor 2005-2008.

De altfel, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Lucian Croitoru, avertiza încă din luna februarie că este posibil ca în economie să urmeze o creștere accelerată a prețurilor unor active, inclusiv în domeniul imobiliar, după ce rata de creştere economică a depăşit  rata reală a dobânzii ROBBOR în  fiecare din ultimii trei ani.

Preţurile apartamentelor din Cluj au crescut cu 17 la sută în primăvara lui 2015 faţă de 2014 şi de departe cea mai mare rată de creştere din ţară. Dacă estimarea viceguvernatorului BNR este corectă, e posibil ca oraşul Cluj să fie primul care reintră în bula imobiliară. În Bucureşti, de pildă, preţurile apartamentelor au stagnat în ultimul an.

Creşterea preţurilor locuinţelor din Cluj este explicată de specialişti prin dezvoltarea accelerată a sectoarelor generatoare de venituri mari, cum este domeniul IT, şi prin oferta neîndestulătoare. Constructorii afirmă că birocraţia din primărie întârzie semnarea autorizaţiilor de construcţie pentru noi blocuri, iar preţurile o iau în sus pentru că cererea este mai mare decât oferta.

Aşa se face că piaţa imobiliară din Cluj este una dintre cele mai scumpe din Europa Centrală şi de Est.

Prin prisma indicatorului care arată prețul real al metrului pătrat, raportat la puterea de cumpărare,   trăim într-unul dintre cele mai scumpe orașe din Europa Centrală, mai scump decât Budapesta sau Sofia.

ACTUALITATE. Numele clujencei Csilla Hegedus apare în rechizitoriul primarului din Miercurea Ciuc. Numele Csillei Hegedus, vicepreşedinte executiv al UDMR, apare în rechizitoriul prin care primarul din Miercurea Ciuc, Robert-Kalman Raduly, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi conflict de interese.

LOCAL. În spital ca în staţiune. Polaris Medical sparge tiparele felului în care sunt trataţi bolnavii în România. O nouă unitate medicală este pe punctul de a-şi face apariţia pe piaţa de profil din România şi din Cluj şi, după toate probabilităţile, aceasta va sparge tiparele existente în domeniu la noi, la ora actuală. De această dată este vorba de un mare spital de recuperare privat, Polaris Medical, singurul de acest fel din ţară, care va funcţiona începând de luna viitoare în localitatea clujeană Suceagu. (Marius Avram)

DOSAR – Condamnați să repetăm greșelile trecutului 

Blocajul din primărie duce la creșterea prețurilor. Încă de anul trecut piața imobiliară a început să se dezmorțească, vorbindu-se încă de atunci de sistarea perioadei de criză care a lovit din plin acest domeniu, poate mult mai vizibil decât altele. Aceste discursuri continuă în această notă și în ceea ce privește piața imobiliară din Cluj, cu toate că unii constructori consideră că aici nu va trece niciodată criza din cadrul administrație locale. Principala problemă în cazul investitorilor a rămas și anul acesta eliberarea autorizațiilor de către Primăria Cluj-Napoca. Sunt constructori care așteaptă câțiva ani să primească unda verde din partea administrației locale. (Maria Man)

Emil Culda: „Dezvoltarea unor sectoare şi veniturile mai mari atrag după sine creşterea preţurilor la locuinţe”. Economistul Emil Culda spune că deşi este percepută o creştere în ceea ce priveşte construirea de noi locuinţe, precum şi în ce priveşte preţul acestora, este greu de făcut o evaluare corectă, atâta vreme cât nu se cunoaşte şi volumul tranzacţiilor. ( Marius Avram)

Piață în creștere pentru clienți educați. Piața imobiliară la nivel local are evoluții diferite pe nișe diferite. Pe segmentul rezidențial, față de anul trecut în luna mai, se observă o creștere a prețurilor la apartamente de 10-15%. Profilul cumpărătorului s-a schimbat și el. Clienții acum sunt mult mai educați, alocă mai mult timp pentru a studia piața și puterea de cumpărare este mult mai mare, sunt de părere specialiștii din sectorul imobiliar. În plus nu se mai cumpără așa ușor locuințe în faza de proiect. (Cristina Beligăr)

Nu tot ce e boom e bun: cazul Irlandei. „Balonul imobiliar irlandez” este termenul folosit pentru criza în construcții care a aruncat „Tigrul Celtic” într-o recesiune gravă, după 2007. Prăbușirea pieței imobiliare a avut ca vârf perioada 2007-2010 și a survenit după o creștere galopantă a economiei irlandeze, trasă în sus chiar de sectorul cosntrucțiilor.

Clujul imobiliar, mai scump decât Budapesta sau Sofia. Piața imobiliară din Cluj-Napoca este una dintre cele mai scumpe din Europa Centrală și de Est, arată o analiză realizată de Transilvania Reporter. (Bogdan stanciu)

CULTURĂ. Gheorghe Mușat, trompetist pe scena vieții. Gheorghe Mușat este un muzician clujean care a împlinit de curând 80 de ani de viață și peste 50 de ani de activitate artistică. Ca instrumentist-interpret a fost remarcat încă din anii studenției de către maestrul Antonin Ciolan. A fost component de bază a Orchestrei Filarmonicii clujene, activând ca prim trompetist mai bine de 40 de ani, profesor dedicat formării la înalt nivel a tinerei generații de muzicieni ai Clujului, membru fondator al ansamblului „ARS NOTA”, condus de Cornel Țăranu, membru în Orchestra de cameră a aceleiași instituții și inițiatorul formației de muzică barocă „Consort”.

COMUNITATE. „The Land Beyond the Forest”. Trei tineri din Cluj lansează primul brand turistic al Transilvaniei. Pasul important în crearea primului brand al Transilvaniei a fost făcut de o echipă de tineri din Cluj-Napoca care au lăsat orgoliile la o parte și au conștientizat importanța conturării unui brand în regiunea cu cel mai mare potențial turistic din România. (Cristina Beligăr)

REPORTAJ. Dan Koblicska, sportiv: „Îmi doresc o societate mai puțin ostilă bicicliștilor”. Lucrează într-o industrie care „duduie” în Cluj, industria IT, este înconjurat de oameni în preajma cărora se simte bine și a ajuns la vârsta la care știe ce să facă cu timpul lui liber. Nu mai este angajat cu carte de muncă din 2003 și face parte din categoria oamenilor care spun lucrurilor pe nume: Clujul nu este Silicon Valley-ul Europei și nici nu este cel mai frumos oraș din România. „Primul lucru pe care îl poți face ca să fii bun trebuie să știi exact unde te afli”, consideră Dan Koblicska, unul dintre membrii clubului de ciclism amator Tura de noapte și participant activ la evenimentele și ieșirile pe biciclete în zona Clujului. Despre componenta sportivă a vieții lui și despre practicarea ciclismului într-o țară ostilă acestui sport, am stat de vorbă cu Dan Koblicska. (Cristina Beligăr)

TINERII CLUJULUI. O studentă luptă pentru expunerea plăcuțelor bilingve. Clujeanca Szőcs Izabella este studentă în anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai. La 22 de ani, aceasta este extrem de implicată în problemele comunității, numele său devenind notoriu odată cu primul proces intentat Primăriei Cluj-Napoca pe problema plăcuțelor bilingve de către Fundaţia European Committee Human Rights Hungarians Central Europe, la inițiativa ei. Izabella a fost preşedintele Organizaţiei Studenţilor Maghiari de la Drept și este voluntar la Fundaţia European Committee Human Rights Hungarians Central Europe. A participat la mai multe conferinţe cu tematica drepturilor omului, organizând de asemenea mai multe activități pentru studenți. Transilvania Reporter a aflat povestea din spatele acțiunilor în instanță intentate împotriva municipalității, dar și ce anume o determină pe tânără justițiară să meargă mai departe în demersul său. (Maria Man)

RELIGIE. Ziua Sfântului Ioan, noaptea Sânzienelor. Sfântul Ioan Botezătorul a fost cel din urmă prooroc, cel ce a mers înaintea şi l-a botezat pe Isus Hristos „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei”. Iisus spunea despre el că el nu este nici o „trestie clătinată de vânt”, nici un „om îmbrăcat în haine moi” subliniind astfel felul de a fi neclintit și auster al profetului. Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune. (Elena Gădălean)

DESTINAȚII. Pamukkale, a opta minune a lumii. O vizită de cateva ore la Pamukkale și Hierapolis este obligatorie pentru oricine vizitează zona Kuşadasi din Turcia. Ruinele impunătorului oraș și extraordinarele formațiuni calcaroase vor contura amintiri greu de egalat, chiar și celor mai superficiali călători. (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTAR. Barbie: păpuşa perfectă, într-o lume perfectă. Barbie Millicent Roberts este una dintre cele mai mari vedete ale lumii, de aproape 60 de ani. Are un imperiu la picioare, conduce cele mai tari maşini, are case, vile, iar despre garderobă nici nu mai vorbim, căci nu ar încăpea într-o singură casă obişnuită. Cât despre meserie, poate să fie absolut orice vrea – de la medic la pilot de avion, ba chiar a ajuns şi pe Lună. Este frumoasă, chiar perfectă, şi are o relaţie de lungă durată cu un tânăr la fel de celebru şi de chipeş, pe nume Ken. Într-adevăr, s-au despărţit la un moment dat, însă după câţiva ani s-au împăcat, iar acum sunt mai fericiţi ca niciodată. (Mădălina Kadar)

SPORT. Mihaela Botezan, alergătoarea de cursă lungă. 30 de kilometri pe zi, echivalentul distanței dintre Cluj și Turda! Acesta e, pentru atleta clujeancă Mihaela Botezan lungul drum al visului către finiș, visul de a mai concura o dată la Jocurile Olimpice, visul de a mai urca o dată pe podiumul unei competiții, visul de a demonstra că pentru o femeie marile vise nu se termină odată cu maternitatea. Uneori, abia încep. (Dan Bodea)

Distribuie:

Postaţi un comentariu