Noaptea Valpurgiei: cum sărbătoresc nordicii 1 mai

Potrivit legendelor germane, în noapte de 30 aprilie, Noaptea Valpurgiei, vrăjitoarele zboară spre Vârful Brocken, locul de întâlnire unde celebrează şi aşteaptă primăvara.

”1 mai muncitoresc” înseamnă pentru noi o zi liberă, picnicuri, mici şi bere. Pentru jumătatea de nord a Europei, însă, 1 mai nu este neapărat Ziua Internaţională a Muncii, ci o zi în care petrecăreţii îşi revin după Noaptea Valpurgiei – o noapte încărcată de mistere, în care orice se poate întâmpla. Este vorba despre o noapte a vrăjitoarelor, o sărbătoare păgână care este, paradoxal, legată de ziua unei sfinte, pe nume Walpurga.

Potrivit legendelor germane, în noapte de 30 aprilie, Noaptea Valpurgiei, vrăjitoarele zboară spre Vârful Brocken, locul de întâlnire unde celebrează şi aşteaptă primăvara.

Î nceputul anotimpului cald

Aşadar, Noaptea Valpurgiei este încărcată de semnificaţii şi sărbătorită în mod asemănător de popoarele nordice şi germanice. Uneori este pomenită ca „Sabatul Vrăjitoarelor”, alteori ca „Celălalt Halloween”. În zilele noastre, Valpurgia prilejuieşte festivaluri şi festivităţi ce durează cel puţin o noapte şi o zi. Sunt organizate parade, picnicuri uriaşe, se bea şampanie şi se mănâncă bucate tradiţionale.

Celţii considerau că anul are două anotimpuri: iarna şi vara. Trecerea de la unul la altul era sărbătorită cu fast şi cu ritualuri specifice. Astfel, nu este întâmplător faptul că Noaptea Valpurgiei coincide cu Beltanul galezilor, festivalul care întâmpină anotimpul cald – tot cu focuri şi ritualuri de purificare. De asemenea, nu este întâmplător că acestea sunt organizate pe 30 aprilie/1 mai, la exact şase luni după Noaptea Tuturor Sfinţilor, sau Halloweenul. Astfel era împărţit anul, de către strămoşii europenilor.

În prezent, magia sărbătorii de noapte a rămas, dar este completată de festivalurile din ziua următoare. Ca şi Halloweenul, sărbătoarea îmbină ritualuri păgâne, poveşti cu vrăjitoare şi petreceri dezlănţuite.

Noaptea vr ă jitoarelor

Popoarele nordice consideră că abia la 1 mai vine primăvara, astfel că, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, întâmpină cu festivităţi acest anotimp mult aşteptat şi mult iubit în zonele unde căldura soarelui e la mare preţ. Primăvara este celebrată de vrăjitoare şi demoni, spirite ale pământului şi zâne, care se dezlănţuie pentru câteva ore, sărbătorind dragostea şi fertilitatea. Germanii numesc sărbătoarea Walpurgisnacht sau Hexennnacht, adică ”Noaptea vrăjitoarelor” – pentru că, potrivit tradiţiei, vrăjitoarele organizau în această noapte sabaturi, pe Vârful Brocken, cel mai înalt din munţii Harz, un loc renumit pentru fenomenele misterioase care se petrec acolo. În consecinţă, există şi în zilele noastre grupuri de persoane care se îmbracă în haine de vrăjitori şi merg acolo, la locul de întâlnire. Se aprind focuri uriaşe, iar “vrăjitoarele” dansează în jurul lor.

Prima menţionare scrisă a sărbătorii în limba engleză, Walpurgis Night, datează din secolul 19, în timp ce termenul german, Walpurgisnacht (Walpurgis Nacht sau Walpurgis Abend), apare în 1603 şi 1668. Se pare că întâlnirile vrăjitoarelor şi vrăjitorilor în ajunul zilei de 1 mai erau deja tradiţionale în secolul 17, influenţate fiind de literatura secolelor 15 şi 16, care descria Sabaturile vrăjitoarelor.

Variante locale de ”Noaptea Valpurgiei” se întâlnesc în Olanda, Germania, Cehia, Suedia, Lituania, Letonia, Finlanda sau Estonia. În Statele Unite ale Americii, ca de obicei, lucrurile au fost duse şi mai departe, astfel că într-o Noapte a Valpurgiei a fost înfiinţată aşa-numita Biserică Satanistă.

Ziua î n care se ard vr ă jitoarele

În Cehia, 30 aprilie este ziua în care se ard vrăjitoarele (pálení čarodějnic), ziua în care iarna ia sfârşit în mod oficial. Se organizează ”ritualuri de purificare”, ce includ neapărat focuri mari – uneori, se ard păpuşi din paie sau cârpe, ce înfăţişează vrăjitoare, alteori mături sau doar crengi, resturi vegetale. Toată lumea sărbătoreşte, oamenii mănâncă bine, beau şi se veselesc, fericiţi că au scăpat de iarnă, frig şi îngheţ.

Încă din timpuri străvechi, în noaptea de 30 aprilie, numita Walpurgis Night, exista obiceiul să se aprindă focuri mari, în aer liber, menite să ţină departe spiritele rele şi moartea, iar acestea să fie învinse de forţele binelui şi de viaţă. Ritualurile durau până în dimineaţa zilei de 1 Mai, la răsăritul soarelui.

În Estonia, sărbătoarea se numeşte Volbriöö şi începe în noaptea de 30 aprilie, continuând până în orele dimineţii de 1 mai – când este celebrată Ziua Primăverii. Volbriöö este, aşadar, o noapte de trecere, de întâmpinare a noului anotimp, de care se bucură toată lumea. Sărbătoarea are influenţe germane, încă se pomeneşte de întâlnirea vrăjitoarelor, astfel că mulţi oameni se costumează cam ca şi la Halloween, transformând străzile oraşelor în carnaval.

Volbriöö este foarte populară în rândul studenţilor, astfel că are o importanţă deosebită în oraşul universitar Tartu, din sud. Membrii frăţiilor studenţeşti încep noaptea cu procesiuni pe străzi, apoi continuă cu petreceri comune, mutându-se de la un sediu la altul.

Petreceri studen ţ e ş ti

Tot studenţii se bucură cel mai mult de Noaptea Valpurgiei şi în Suedia, în oraşe universitare vechi, precum Uppsala şi Lund. Acolo se adună studenţii, dar şi absolvenţii, care vin cu şepci specifice, albe, pentru a se bucura de ”siste april” – ultima zi a lui aprilie. Trenurile care merg spre Uppsala sunt pline de tineri petrecăreţi, iar oraşul, cel mai vechi centru studenţesc al Scandinaviei, devine un festival în sine. Toată lumea cântă pe străzi cântece de primăvară, se chefuieşte şi se fac grătare peste tot.

Uppsala este cel mai vechi centru studenţesc al Scandinaviei, fiind situată la 70 kilometri de Stockholm. Acolo sărbătoarea Valborg este foarte importantă şi aşteptată de tineri, având numeroase tradiţii – cursa ambarcaţiunilor trăznite este una dintre ele.

O tradiţie care a început din anii 1970 este şi ”cursa” pe râul Fyris, care străbate oraşul, cu ambarcaţiuni şi ”echipaje” cât mai trăznite. La fel, sărbătoarea nu poate trece fără râuri de şampanie, concursuri de băut vin spumant sau petreceri în care toată lumea se stropeşte cu această licoare.

Sărbătoarea se numeşte Valborg în Suedia şi este un eveniment public, celebrat în comunitate, fiecare zonă având obiceiuri specifice. Ideea principală este întâmpinarea primăverii, bucuria sosirii acestui anotimp, dar şi strângerea relaţiilor în interiorul comunităţilor.

Focurile Valpurgiei

În Evul Mediu, anul administrativ se încheia pe 30 aprilie, astfel că era zi de sărbătoare pentru negustori şi meşteşugari. Se organizau petreceri, cu dansuri şi cântece, în aşteptarea noului anotimp, a noului an – un fel de Revelion, în prag de primăvară. Antropologii au consemnat că, în ajunul sărbătorii, în regiunile sudice şi în centrul Suediei, pe toate dealurile, se aprindeau focuri uriaşe, folosind două bucăţi de cremene. Aceste focuri din Noaptea Valpurgiei fac parte din tradiţia popoarelor nordice încă din secolul 18. Iniţial, ele erau menite să apere animalele domestice, pe care oamenii le lăsau libere, la păscut, în prima zi de primăvară.

Aşa arată picnicul de 1 mai la Helsinki, după Noaptea Valpurgiei

O altă tradiţie, tot suedeză, îi mâna pe tineri, în amurgul zilei de 30 aprilie, să adune ramuri înverzite şi frunze, din pădure. Ei împodobeau casele cu aceste ornamente naturale, în ton cu primăvara, şi erau răsplătiţi cu ouă – simbol al fertilităţii şi al renaşterii naturii.

Astăzi, suedezii urmează obiceiurile mai moderne. Micul dejun din ziua de 1 mai e musai să conţină căpşuni şi şampanie. Ziua continuă cu grătare în parcuri, cantităţi considerabile de alcool şi diverse festivităţi publice. O parte importantă a sărbătorii sunt corurile din toată ţara, care cântă melodii speciale, devenite tradiţionale, aceleaşi de multe zeci de ani.

În Gothenburg, există şi un carnaval tradiţional, o paradă a costumelor care este organizată din anul 1909, de către studenţii Universităţii Tehnologice. Tot acolo are loc o ceremonie solemnă, în cadrul căreia şepcile negre, de iarnă, sunt schimbate cu cele albe, de vară.

Olanda ş i Germania

Şi în Olanda, Walpurgisnacht era sărbătorită ca şi în toate regiunile germanice. În zilele noastre, însă, nu se mai celebrează, pentru că pe 30 aprilie a fost, începând cu anul 1948, Ziua Reginei. Acum, sărbătoarea a devenit Ziua Regelui şi este ţinută pe 27 aprilie, în cinstea noului rege, Willem-Alexander. Totuşi, există regiuni care au menţinut ritualurile păgâne şi unde se mai pot vedea focuri aprinse, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai.

Şi în Germania se mai pot vedea focuri în Noaptea Valpurgiei, mai ales în partea de nord a ţării. De asemenea, tinerii din zonele rurale au menţinut obiceiul de a face farse prietenilor şi vecinilor, cu această ocazie.

Ş ampanie ş i picnicuri î n Finlanda

În Finlanda, Noaptea Valpurgiei, sau Vappu, este una dintre sărbătorile importante ale anului, alături de Crăciun, Revelion şi Juhannus – o sărbătoare de vară. Finlandezii, de obicei reci şi sobri ca şi clima ţării lor, parcă prind viaţă pe 30 aprilie, ziua în care şi ei consideră că iarna a luat sfârşit. Străzile din oraşe mari şi mici se transformă în festivaluri şi carnavaluri, iar petrecerea durează două zile, până pe 1 mai.

Şi finladezii au obiceiuri similare cu suedezii: se bea din belşug vin spumant, dar şi sima, o băutură alcoolică mai slabă, tradiţională. Meniul de Vappu conţine neapărat şi cârnaţi, dar şi desertul specific, făcut din aluat de gogoşi – tippaleipä. Toate acestea se întâmplă pe străzi, mai rar în intimitatea casei, pentru că Vappu este o sărbătoare a comunităţii. Şi în Finlanda există obiceiul şepcilor albe, pe care absolvenţii le poartă cu mândrie.

Ziua de 1 mai este petrecută de finlandezi la picnic, pe pături, pe iarbă – unde îşi revin după petrecerea de noaptea trecută, adeseori fără să mai doarmă. Există şi influenţe ale sărbătorii socialiste de 1 mai, astfel că se mai organizează şi marşuri, mitinguri, cu discursuri ale politicienilor şi activităţi specifice. Dar ideea generală este că toată lumea se distrează – doar a venit primăvara.

[stextbox id=”custom”] Walpurga, dintr-o familie de sfin ţ i

Sfânta Walpurga, sau Walburga, s-a născut în Devonshire, Anglia, în jurul anului 710, într-o familie de aristocraţi. Tatăl său a fost Sfântul Richard din Wessex, iar mama sa, Winna – sora Sfântului Bonifaciu (Bonifatie), apostolul Germaniei. Fraţii Walpurgiei sunt de asemenea sfinţi: Willibald şi Winnebald (Winibald).

Walburga a fost educată la Mănăstirea Wimborne din Dorset, unde a şi devenit maică, petrecându-şi acolo 26 de ani din viaţă. Apoi a plecat în pelerinaj cu fraţii ei, pentru a-şi ajuta unchiul, pe Sfântul Bonifaciu, să creştineze păgânii germani. Educaţia i-a permis să consemneze în scris călătoriile fratelui ei, Winibald, astfel că este considerată prima femeie scriitoare din Anglia şi Germania.

Willibald, la rândul său, a întemeiat o mănăstire mixtă, la Heidenheim, lângă Stuttgart, iar Walpurga a devenit stareţa acestei mănăstiri, la moartea lui. Sfânta a trecut la cele veşnice în data de 25 februarie, anul 777 sau 779, fiind sărbătorită în această zi, de către credincioşii catolici.

Sfânta Walpurga a fost înmormântată în Heidenhelm, apoi rămăşiţele sale au fost mutate la Eichstatt, într-o zi de 1 mai – care a devenit apoi zi de sărbătoare pentru popoarele germanice. Se spune că de la mormântul său a izvorât mir, aceasta fiind numai una dintre minunile petrecute acolo, astfel că a devenit loc de pelerinaj.[/stextbox]