Militanții anti-RMGC, infiltrați de legionari și anarhiști
„Nu ne întoarcem în anii 30, când legionarii își făceau de cap pe străzile Bucureștiului”, spunea Victor Ponta cu o lună în urmă cu referire la acțiunile protestatarilor împotriva proiectului Roșia Montană, care au vandalizat mașina ministrului Culturii, Daniel Barbu, și care, în fiecare duminică, blochează circulația în marile orașe ale țării. Comparația premierului a fost întărită luni la Cluj de directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” care, în cadrul unei conferințe, a avertizat că protestele împotriva proiectului de exploatare minieră la Roșia Montană sunt folosite de facțiuni legionare pentru a-și promova valorile.
Astfel, la 11 săptămâni de la debutul manifestațiilor în stradă ale ecologiștilor, protestele duminicale din toată țara sunt acuzate că, dincolo de cauza deja cunoscută, ar promova „valori fasciste” și ar oferi anarhiștilor ocazia de a săvârși acte de violență.
Potrivit, directorului general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” , Alexandru Florian, citat de Mediafax, în ultima duminică de proteste, manifestanții au afișat bannere cu „mesaje cu caracter antisemit legate de Roşia Montană, că evreii americani ar fi interesaţi să exploateze aurul”.
„Manifestările în stradă împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană au reprezentat o oportunitate la Bucureşti, dar şi la Braşov, la acest sfârşit de săptămână, ca să iasă în stradă asociaţii, fundaţii care au în obiectul de activitate, în mod clar afirmat public, reactualizarea valorilor mişcării legionare. Mişcarea legionară, trebuie să ştie toată lumea, a fost fascismul românesc în perioada interbelică. Duminică seară, la Bucureşti, mişcarea legionară a avut un banner şi a manifestat în Piaţa Universităţii, iar la Braşov au fost mesaje cu caracter antisemit legate de Roşia Montană, că evreii americani ar fi interesaţi să exploateze aurul”, a declarat Alexandru Florian.
La rândul ei, extrema dreaptă acuză prin intermediul unor publicații electronice apropiate că protestele anti-RMGC ar fi folosite de anarhiști pentru propagandă. „Tot mai mult, anarhiştii clujeni au preluat controlul demonstraţiilor anti-RMGC de la Cluj-Napoca. Ei s-au aflat duminică în fruntea protestatarilor din Piaţa Unirii, începând cu ora 17.00. Numeroşi clujeni nu mai participă la mitingurile «Salvaţi Roşia Montană», deoarece anarhiştii încearcă să controleze şi să deturneze protestele, cu tendinţe violente”, scria napocanews.ro în 3 noiembrie. Aceeași sursă, cunoscută ca un oficios al Noii Drepte, continua, în același articol: „Anarhiştii clujeni stau în fruntea protestelor fluturând steaguri negre cu roşu şi îşi acoperă faţa cu baticuri sau glugi negre şi instigă la dispariţia statului şi societăţii”.
Ionuț Țene, angajat al Primăriei Cluj-Napoca și editorialist la napocanews.ro, a refuzat să facă alte comentarii pe marginea acestor informații, pe motiv că este și el „presar” (jurnalist – n.r.).
Au ajuns legionarii și la Cluj?
La Cluj, protestele anti-RMCG desfășurate la Cluj în ultimele 11 duminici au fost, comparativ cu demonstrațiile din restul țării, lipsite de incidente. Singurul moment în care spiritele s-au inflamat s-a petrecut în urmă cu o săptămână când un grup de protestatari s-a încăierat cu jandarmii.
Atunci au apărut și la Cluj zvonurile cum că formațiunile de dreapta și cele anarhiste au infiltrat în rândul protestatarilor persoane care să boicoteze cauza ecologiștilor și să transforme protestele în manifestații politice.
Unul dintre participanții marcanți la protestele anti RMCG care au avut loc în ultima perioadă la Cluj, Mihai Goțiu, neagă vehement implicarea legionarilor sau anarhiștilor în manifestații și, cu atât mai mult, controlarea de către aceștia a maselor de oameni care ies duminică de duminică în stradă.
„Sunt multe grupări de dreapta care luptă pentru cauza Roșiei Montane dar niciuna, niciodată nu a afișat simboluri legionare la Cluj. Steagurile colorate în roșu și negru nu sunt simboluri anarhiste. Anarhismul este privit în concepția generală ca fiind ceva extremist prin excelență și nu este deloc așa. Dacă la București, în timpul unui marș al protestatrilor s-a recitat o poezie considerată a fi legionară, «Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” (de Radu Gyr – n.r.), asta nu înseamnă că rotestele sunt controlate de legionari. Este doar o percepția falsă a unor că acea poezie este una legionară”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Mihai Goțiu, jurnalist și membru al organizației „Salvați Roșia Montană”.
În ceea ce privește confictele protestatarilor cu jandarmeria asupra cărora premierul României, Victor Ponta a atras atenția că ar putea degenera dacă manifestanții continuă să blocheze străzile și să fie violenți atunci când în preajmă sunt demnitari ai statului (cu referire la cazul ministrului Culturii, Daniel Barbu, a cărui mașina a fost atacată de protestatari), Mihai Goțiu a declarat că nu se pune problema unor lupte de stradă așa cum s-a vehiculat în ultimul timp, întrucât jandarmii și-au înțeles rolul și au încetat abuzurile.
„Semnalul de alarmă pe care l-am tras a fost înțeles corect de către jandarmi. Noi nu atacăm instituția jandarmeriei ci reclamăm doar anumite abuzuri făcute de anumiți jandarmi. Ei au înțeles că rolul lor este să apere dreptul la liberă exprimare al protestatarilor”.