Mesajele de Crăciun ale Mitropolitului Andrei şi Episcopului Florentin

 

Mitropolitul Clujului, Andreicuţ Andreicuţ, a vorbeşte, în mesajul său de Crăciun, despre „nevinovăţia pruncilor” şi despre nevoia ca fiecare dintre noi să fie bun cu semenii săi.

„Pruncul Preanevinovat vine într-o lume dezbinată şi fracturată de ură ca să aducă înfrăţirea prin iubirea şi pacea absolută pe care o prevestise proorocul (…). Dumnezeu se face Prunc Mititel, se face om, ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască, să ne scape din păcat şi din moarte. Iar noi, la rândul nostru, trebuie să ne facem buni cu semenii noştri”, a spus Andrei Andreicuţ.

El a vorbit de lupta care se duce împotriva pruncilor în lumea de astăzi şi de nevoia educării acestora.

„Din nefericire, observăm că în lumea noastră se duce o luptă împotriva pruncilor şi se încearcă o corupere a lor. (…) În România, în ultimii cincizeci de ani, s-au făcut 22 de milioane de avorturi. O ţară întreagă a fost ucisă. (…) Şi nu este singura agresiune împotriva pruncilor, deşi e cea mai gravă, ci se păcătuieşte împotriva lor şi printr-o seamă de mijloace de a-i corupe. Modalităţi perverse prin care se încearcă prematur o „educaţie” sexuală, accesul facil la site-urile erotice, influenţa prieteniilor rele, le mutilează sufletul şi le pun în pericol sănătatea”, a mai spus Mitropolitul Clujului.

Potrivit acestuia, pentru buna educare a tinerilor, familia, biserica şi şcoala trebuie să-şi dea mâna.

„Anul ce se încheie a fost dedicat de către Sfântul Sinod tocmai educării copiilor şi tinerilor. Noi credem că nu-i totul pierdut şi că formarea şi educarea tinerilor este posibilă. Modelul absolut al formării acestora este Pruncul Mântuitor. Despre El se spune că „Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca 2, 52). Şi copiii şi tinerii noştri dorim să-i creştem după modelul Lui. Dar, pentru ca efortul nostru să fie încununat de succes, trei instituţii trebuie să-şi dea mâna: Familia, Biserica şi Şcoala. Să-I redăm lui Dumnezeu locul ce I se cuvine în viaţa noastră, publică şi personală, începând lucrarea de curăţire pe toate planurile şi folosindu-ne de toate mijloacele”, a menţionat mitropolitul Andrei Andreicuţ.

 

***

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, vorbeşte, în Scrisoarea Pastorală de Naşterea Domnului, despre „Cuvântul care îmbracă tunica muritoare şi care ne înveşmântă în haina slavei sale”.

„Cu suflete pline de bucurie întâmpinăm Sfintele sărbători. Ne gândim cum să ne împodobim casele, cum să ne îmbrăcăm, cum să ne înveşmântăm sufletul, dar şi cum să vestim tuturor prin vesel colind, prin versuri sau scenete, marea sărbătoare a Crăciunului. (…) Copiii se întreabă preocupaţi: «Ce rol voi juca? Cu ce costum mă voi îmbrăca?», căci rolul determină costumaţia, iar costumaţia dezvăluie identitatea personajului ales. Asemănător, în marele teatru al vieţii noastre, în societate, de multe ori, prin îmbrăcăminte, omul îşi exprimă rolul, misiunea dar şi identitatea, personalitatea. Privind sceneta copiilor, ne întrebăm: Ce rol am de jucat? Cu ce costumaţie trebuie să mă îmbrac pentru a exprima corect identitatea mea, acum la Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului? (…) Pentru a şti ce rol ne revine de Sărbători şi cum să ne îmbrăcăm, vă invit să ne amintim ce misiune şi ce costumaţie a primit omul, la început, atunci când a fost creat. Scriptura ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa. Dintre toate creaturile, doar omul este asemănător lui Dumnezeu, capabil să-L cunoască, să-L iubească şi să împărtăşească viaţa Sa. Purtând chipul lui Dumnezeu, omul are demnitatea de persoană capabilă să cunoască şi să se cunoască, să stăpânească şi să se stăpânească, să dăruiască şi să se dăruiască în mod liber şi astfel să intre în legătură cu Dumnezeu şi cu alte persoane”, a spus Florentin Crihălmeanu.

Episcopul greco-catolic a mai spus că primii oameni, deşi păreau goi, erau acoperiţi cu mantia Domnului.

„Putem afirma că omul, în rai, trăia în deplină armonie cu Dumnezeu, cu creaţia şi cu el însuşi. Fiind rânduit pentru nemurire, el nu cunoştea suferinţa, teama şi ruşinea. Primii oameni trăiau o viaţă aproape de cea îngerească, asemănătoare unor copii inocenţi, nevinovaţi, «erau goi, dar nu se ruşinau» (cf. Gn 2, 25). Sf. Efrem explică: «Datorită slavei în care erau învăluiţi, nu simţeau ruşinea», căci Adam şi Eva creaţi după chipul lui Dumnezeu şi îmbrăcaţi în slava divină erau ei înşişi o arătare a acestei slave. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că Dumnezeu şi-a întins asupra lor mantia Sa”, a explicat Florentin Crihălmeanu.

Potrivit episcopului greco-catolic, trebuie să ne amintim că prin Întruparea şi Naşterea Domnului, am redobândit şi noi veşmântul luminat al Slavei lui Dumnezeu.

„În orice împrejurare, îmbrăcămintea noastră trebuie să reflecte identitatea noastră creştină, haina sfinţitoare care ne-a îmbrăcat în Hristos, la Botez. Însuşindu-ne cuvântul Sf. Pavel, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi de faptele lui, şi să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, care se înnoieşte după chipul Creatorului Său (cf. Col 3, 9-10). Să ne împlinim cu fidelitate rolul în marele teatru al vieţii şi să nu pierdem din vedere scopul vieţii noastre: mântuirea sufletului. Să nu rămânem, deci, prizonieri ai modei lumeşti, care confundă trupul cu îmbrăcămintea şi sufletul cu stomacul, nici să nu devină îmbrăcămintea sau comportamentul nostru prilej de ispită sau tulburare pentru ceilalţi. Chiar dacă auzim, adeseori, că «haina îl face pe om», să ştim că în mănăstiri se spune tocmai că «nu haina îl face pe călugăr». Astfel, să nu uităm că, mai înainte ca noi să purtăm haine, am fost aleşi şi rânduiţi spre mântuire de Acela care a îmbrăcat tunica noastră muritoare pentru a ne înveşmânta pe noi în lumina Slavei Sale”, a mai spus Florentin Crihălmeanu.