Medicul Emiliana Costiug: Informațiile false sau trunchiate determină refuzul vaccinării

Dacă astăzi am vedea cazuri de poliomielită, tetanos şi encefalită rujeoloasă, toţi părinţii ar alerga să-şi procure vaccinul, Emiliana Costiug.

Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte rostul vaccinării copiilor şi în multe cazuri, părerile sunt diametral opuse. De partea celor care se pronunţă categoric pentru vaccinare sunt în special medicii. Printre ei se numără şi medicul de familie Emiliana Costiug, vicepreşedintele Asociaţiei de medicină de familie Cluj şi secretar la Asociaţia română pentru educaţie pediatrică.

Reporter: Doamna doctor, în spaţiul public, mai ales în mediul virtual, apar tot mai des controverse legate de vaccinuri. Sunt sau nu sunt benefice vaccinurile?

Emiliana Costiug: Ajung la concluzia că vaccinurile sunt victimele propriilor succese. Deci, noi nu mai vedem boala infecţioasă, nu mai vedem complicaţiile ei şi atunci suntem tentaţi să alegem o variantă cât mai simplă, fără înţepătură, fără durere, fără eventuale reacţii adverse. Sigur, şi vaccinul este un medicament şi, la fel ca la orice medicament, pot să apară reacţii adverse. Dar vaccinurile chiar sunt studiate ani buni până intră pe piaţă. Dacă astăzi am vedea cazuri de poliomielită, de tetanos, dacă am vedea o encefalită rujeoloasă, cu siguranţă că nici un părinte nu ar sta pe gânduri şi ar alerga la medicul de familie să-i procure vaccinul şi să-l facă pentru copilul său. În ziua de astăzi, pentru că, totuşi, majoritatea copiilor sunt încă vaccinaţi, bolile nu mai apar. Noi nu am mai avut cazuri de poliomielită, nu am mai avut cazuri de tetanos şi atunci sigur că părinţii sunt tentaţi să aleagă calea mai uşoară. Sigur, că şi vaccinul, ca orie alt medicament,   poate să aibă reacţii adverse, dar ele sunt infinit mai mici şi mult mai rare faţă de benficiile pe care vaccinul le oferă  copilului.

Rep: De ce credeţi că apar asemenea discuţii, asemenea controverse, asemenea contestări? Sunt părinţi care nu-şi vaccinează copiii.

EC: Sigur că stă în firea umană să încercăm să găsim o explicaţie pentru orice ni se întâmplă şi atunci când apare o boală gravă unui copil, ai tendinţa să dai vina pe cineva, să cauţi o cauză. Aşa a apărut problema cu vaccinul ROR, contra rujeolei, oreionului şi rubeolei şi autismul. A apărut într-o revistă prestigioasă un studiu, dar care n-a fost fundamentat ştiinţific şi care a declanşat o adevărată avalanşă. Ce s-a întâmplat: s-a studiat pe 12 copii cu autism titlul de anticorpi faţă de rujeolă şi pentru că a fost crescut s-a spus că din cauza lor s-a declanşat autismul, dar fără să fi existat un lot martor, un lot de copii sănătoşi, cărora să le fi testat titlul de anticorpi şi să se vadă că de fapt este normal ca acest titlu de anticorpi să crească. De fapt, asta ne dorim prin vaccin, să creştem numărul de anticorpi faţă de o boală. De acolo încolo, un profan, un om neavizat, fără cultură medicală solidă poate să interpreteze lucrurile astea şi de acolo lucrurile au degenerat şi refuzul a devenit, într-adevăr, o problemă. Atâta timp cât refuzurile sunt izolate şi nu iau amploare, este ok, pentru că majoritatea copiilor, fiind cu părinţi responsabili, fiind vaccinaţi, nu are cum să le transmită boala celor nevaccinaţi. În momentul în care acoperirea vaccinală, adică numărul de copii vaccinaţi dintr-o sută de copii scade foarte mult, riscul de apariţie a epidemiilor şi a bolilor grave este mare. Până acum, părinţii care nu-i vaccinau copii spuneau că, vedeţi, eu nu mi-am vaccinat copilul şi nu s-a îmbolnăvit de nici o boală. Dar nu ia în considerare că toţi colegii lui sunt vaccinaţi şi el nu are de unde să ia boala.

sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care citesc informaţii trunchiate, false de-a dreptul sau parţial adevărate, dar luate din context şi care pot să determine o adevărată frică şi să determine refuzul vaccinării

Rep: Deci, s-a constatat o scădere a numărului de vaccinări la copii?

EC: Da. Văd şi eu la nivelul cabinetului medical: sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care citesc informaţii trunchiate, false de-a dreptul sau parţial adevărate, dar luate din context şi care pot să determine o adevărată frică şi să determine refuzul vaccinării.

Rep: Cu cât a scăzut numărul vaccinurilor în ultimii ani?

EC: Acoperirea vaccinală optimă ar fi de 95%. Dacă avem 95 de copii vaccinaţi dintr-o sută, atunci controlul bolii este asigurat, nu există riscul de epidemie.

Din păcate, la unele boli a scăzut la 70% acoperirea vaccinală. Sub 90% este şi la vaccinarea ROR.

Rep: Legat de ROR, ştiţi să fie mai multe cazuri în ultima vreme şi se poate ajunge la probleme?

EC: Nu ştiu să fie în acest moment o epidemie. Am avut experienţa din 2011 şi 2012, după cazul acela de la Braşov, când au existat şi decese prin meningită, au existat şi sechele grave post encefalită rujeoloasă.

Rep: Care vaccinuri sunt obligatorii şi care sunt opţionale?

EC: Vaccinurile obligatorii sunt următoarele şi le iau în ordinea vârstei la care se fac: în prima zi de viaţă se face vaccinul antihepatitic B, prima doză. Se face la naştere, pentru că noi suntem într-o zonă cu multe cazuri de hepatită  B, care s-au redus foarte mult de când sunt vaccinaţi copiii. Avem apoi la externare BCG, este vaccinul contra tuberculozei. Din păcate, deşi suntem în UE, avem încă o incidenţă destul de crescută a tuberculozei. Avem apoi vaccinul difterie, tetanos, tuse convulsivă. Acest vaccin se face la două luni, împreună cu vaccinul antipoliomielitic şi cu vaccinul anti haemophilus influenzae, care produce laringită şi complicaţii respiratorii grave. Toate aceste vaccinuri se fac la două luni şi sunt adunate într-o singură înţepătură. E un vaccin hexavalent şi se repetă la două luni, la patru luni, şase luni. Iar la vârsta de un an se face acelaşi vaccin, care înseamnă un rapel, o revaccinare ca să aducă anticorpii la un nivel protector. Acestea sunt obligatorii. La un an, un an şi trei luni se face şi ROR, acel controversat vaccin, care asigură protecţie împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului, după care numai la şcoală se mai fac vaccinuri.

Rep: Şi dacă părintele, totuşi, refuză?

EC: Dacă refuză, părintele trebuie să semneze că-şi asumă responsabilitatea. Sunt unele ţări în care se discută că dacă copilul face o anumită boală care putea fi prevenită printr-un vaccin oferit gratuit de stat, părintele este obligat să suporte costurile asistenţei medicale provocată  de boala care putea fi prevenită. Este un proiect.

Rep: Ştiţi cazuri de refuz pentru vaccinurile obligatorii?

EC: Da, sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care citesc pe internet tot soiul de articole. Am citit şi eu şi m-am înfuriat şi sunt frustrată ca profesionist când văd cum pot fi manipulate lucrurile şi informaţia.

Rep: Vaccinurile opţionale?

EC: Sunt cele contra varicelei, dar care e o boală destul de inofensivă.

Rep: Revenind la refuz: aţi constatat cumva o creştere a incidenţei bolilor pentru care s-a refuzat vaccinarea?

EC: Da. Până acum câţiva ani nu au fost probleme cu refuzurile. De vreo 3-4ani, observ şi eu la cabinetul meu refuzul, în principal a vaccinului ROR, din cauza articolelor apărute pe internet. Ca urmare, în 2011-2012 a fost o epidemie de rujeolă în Europa, pentru că problema nu e numai la noi, dar România a ocupat un loc fruntaş.

Rep: Cum comentaţi cartea dnei Christa Todea-Gross – „Vaccinurile: prevenţie sau boală?”

EC: Cum să faci aşa ceva ca medic, să dai informaţii eronate fără să ţii cont de statistici şi de informaţii ştiinţifice? Sigur că trebuie să avem grijă, copiii noştri să aibă un regim de viaţă sănătos şi să mănânce sănătos; sunt foarte de acord cu asta, sunt de acord că trăim într-o eră a E-urilor şi a vitezei şi că punem prea puţin preţ pe sănătatea noastră, dar de aici şi până la a da indicaţii în locul medicului… Eu zic că-şi asumă o responsabilitate pe care ar trebui să o evităm.

Rep: Cum vă explicaţi că volumul a apărut pe lângă nişte foruri religioase?

EC: N-aş putea să vă spun… şi nici nu m-a interesat. Eu am avut aici o oarecare reacţie de respingere faţă de biserică; au încercat să-şi aroge nişte drepturi sau nişte responsabilităţi pe care nu şi le pot explica. E ca şi cum i-aş cere unui preot să piloteze un avion sau unui instalator să-mi educe copiii. Nu putem accepta aşa ceva, trebuie să ne recunoaştem fiecare limitele şi mai ales să ne recunoaştem expertiza într-un anumit domeniu.