Medic pediatru, Daniela Văideanu: „Vom organiza cursuri la grădinițele din Cluj pentru a informa părinții despre vaccinare”

Daniela Văideanu / Foto: Dan Bodea

La Grădinița Țăndărică de pe strada Donath, din cartierul Grigorescu, din peste 60 de copii, doar trei sunt nevaccinați, restul conformându-se schemei naționale de vaccinare. Medicul specialist pediatru Daniela Văideanu, care îi are în grijă pe micuți recomandă vaccinarea copiilor, însă nu excesiv.

„Recomand părinților să își vaccineze copiii și să pună în balanță avantajele pe care le are vaccinarea nu doar riscurile care apar din cauză că micuțul face inflamație la locul vaccinului sau că acel vaccin conține o anumită cantitate de mercur, care oricum, prin alimentație, o depășește. Părinții să ia în considerare faptul că și ei au fost vaccinați, că sunt boli care trebuie eradicate și că vaccinarea ajută comunitatea. Le mai recomand părinților să nu fie egoiști și să nu se gândească doar la confortul lor psihic”, a precizat medicul Daniela Văideanu pentru Transilvania Reporter. „Deși pare să fie foarte mulți părinți care refuză vaccinurile, la noi în grădiniță din peste 60 de copii, doar doi sau trei sunt nevaccinați. Riscul însă este mare în viitor. Cu cât vor fi mai mulți părinți care refuză vaccinarea, cu atât riscul va fi mai mare ca acei copii nevaccinați să infecteze populația vaccinată.  Părinții nu stau să se gândească la asta și nu sunt neapărat ei vinovați. Din cauză că traseul la medicul de familie durează foarte puțin, nimeni nu le explică și informația este preluată, de multe ori eronat, de pe internet”, a mai spus medicul specialist Daniela Văideanu.

Potrivit acesteia, în activitatea pe care o desfășoară în calitate de medic pediatru, s-a confruntat adesea cu pacienți care refuză vaccinurile și care în principal se informează de pe Facebook. „În calitate de medic și de părinte eu sunt de acord cu vaccinarea, dar nu cu vaccinarea excesivă. Vaccinul contra varicelei, de exemplu, sau contra rotavirusului nu oferă protecție 100%, în schimb vaccinurile incluse în schema obligatorie trebuie făcute”, consideră medicul.

Daniela Văideanu / Foto: Dan Bodea

Daniela Văideanu / Foto: Dan Bodea

Refuzuri și motive

Întrebată care sunt motivele care îi determină pe unii părinți să refuze vaccinarea, Daniela Văideanu precizează: „Părinții citesc despre mercurul sau aluminiul din vaccinuri și se gândesc la efectele pe care le au asupra copilului, însă mulți părinți nu cunosc faptul că aceste două elemente protejează împotriva contaminării vaccinului de bacterii. S-au făcut însă studii care arată că alăptatul la sân aduce un aport mai mare de mercur copilului, decât un vaccin, de aproximativ 20 de ori mai mult. Sunt multe persoane active, care citesc anumite lucruri, le dezvoltă și le publică și atunci impactul este destul de mare pe internet. Alți părinți refuză vaccinul din cauza studiului publicat în 1998 în Marea Britanie legat de vaccinarea împotriva rubeolei, oreonului, rujeolei și autismului. Cercetătorul care a făcut studiul a considerat că acei copii care au fost vaccinați, respectiv opt cazuri, au dezvoltat autism”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

La Grădinița Țăndărică, medicul specialist pediatru face un triaj printre copii, le examinează cavitatea bucală sau ganglionii. „Anul acesta au fost foarte multe viroze, cu manifestări atipice, febră foarte mare pentru care s-au folosit foarte multe antibiotice. Categoric din cauză virală. Am mai avut multe cazuri de varicelă și scarlatină, dar nu neapărat la grădinița noastră”, a precizat Daniela Văideanu, totodată colaborator la Centrul de Pediatrie din Cluj-Napoca. Potrivit medicului specialist, în perioada următoare, Centrul de Pediatrie va organiza cursuri la grădinițele din Cluj pentru a oferi părinților informații medicale de interes. Un asemenea curs va fi axat și pe importanța vaccinării. „Soluția pentru a convinge părinții să își vaccineze copiii nu cred că ar trebui să vină din partea Statului care să oblige părinții în vreun fel. Ceea ce cred eu este că ar trebui făcută mai multă educație prin medicul de familie sau medicul pediatru în primul rând. De asemenea, în grădinițe ar fi nevoie să se facă ședințe, să fie aduse argumente și studii care să îi convingă pe părinți. Este esențială și puterea exemplului. Degeaba vin și le spun părinților să își vaccineze copiii dacă eu, ca medic, sau asistent medical, nu mi-l vaccinez”, consideră Daniela Văideanu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Libertatea de-a alege

Potrivit directorului Grădiniței Țăndărică, Ana Câmpean, grădinița pe care o conduce acceptă copii care nu sunt vaccinați și respectă decizia părinților de a nu-și vaccina copiii. În calitate de părinte și de cadru didactic, însă, Ana Câmpean consideră că vaccinurile au un rol foarte important, la rândul său optând doar pentru vaccinurile din schema obligatorie din România.

„Situația este mai dificilă în grădinițe din cauza unor epidemii sau îmbolnăviri care afectează mai ales copiii mici. Avem chiar și în grădinița privată un absenteism destul de ridicat față de anii precedenți. Cu siguranță vă pot spune că îmbolnăvirile sunt în creștere în grădinițe. Problema este foarte sensibilă la acest nivel pentru că în calitate de părinte ești speriat de orice înseamnă medicație, injecții, sistemul medical din România, în a-i administra copilului orice fel de substitut artificial și cred că ne-a făcut mai conștienți pe noi ca părinți. Fiecare trebuie să avem libertatea de a alege, dar este important să o facem informați, cerând opinii medicale. Am întrebat la rândul meu medici care mi-au spus să îmi vaccinez copilul pentru tot. Unii copii de medici sunt vaccinați inclusiv pentru varicelă. Dacă medicii nu cred că această abordare holistică este cea reală, atunci și eu îmi pun semne de întrebare. Până la urmă, fiecare își cunoaște propria meserie. Însă nu cred în a refuza accesul copiilor nevaccinați într-o instituție și nici nu cred că se va putea impune părinților acest lucru. Eu, personal, nu consider că vaccinurile sunt o sursă e îmbolnăvire. Consider că alimentele pe care le consumăm, stilul de viață, lipsa activității fizice și alte lucruri pot fi cauze ale îmbolnăvirilor. Vaccinurile, nu”, a declarat Ana Câmpean, director al Grădiniței Țăndărică din cartierul Grigorescu.

„Toți suntem expuși la virusuri și la bacterii, dar sistemul nostru imunitar luptă continuu. Un vaccin nu face decât să ne întărească imunitatea pentru a trece peste niște boli care pot fi chiar mortale”, Daniela Văideanu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu