Linia 8L RATUC se prelungeşte până în incinta Pieţei Agro Transilvania
Linia de autobuz 8L a RATUC va fi prelungită până în incinta Pieţei Agro Transilvania din Dezmir, mai precis până în dreptul halei.
„Având în vedere numeroasele solicitări primite atât din partea cetăţenilor care-şi achiziţionează produse de la Centrul Agro Transilvania, cât şi din partea producătorilor care-şi desfac marfa aici, am identificat o soluţie privind introducerea transportului în comun până în interiorul pieţei. Ca urmare, am făcut demersuri pe lângă conducerea R.A.T.U.C. şi împreună cu directorul Liviu Neag am reuşit să ajungem la un acord. Domnul Neag ne-a asigurat că în cel mai scurt timp autobuzele de pe linia 8L vor avea acces în interiorul platformei Agro Transilvania. Consider că o astfel de facilitate, care contribuie la creşterea cererii, va fi benefică atât pentru cei care doresc să facă cumpărături direct de la producător, dar şi pentru cei care comercializează astfel de produse”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu.
În acest sens, având în vedere aceste noi facilităţi oferite clujenilor, Consiliul Judeţean Cluj îndeamnă cetăţenii municipiului şi nu numai să se adreseze cu încredere comercianţilor din Piaţa Agro Transilvania, conştienţi fiind că aici vor găsi produse agricole de calitate, la cele mai mici preţuri, direct de la producători.