Laserul de la Măgurele caută cercetători, la Cluj
Un punct de atracţie al Târgului de cariere care are loc la Cluj în perioada 7-8 martie îl reprezintă cel mai mare proiect de cercetare românească şi unul dintre cele mai mari din lume, laserul de la Măgurele.
Zeci de tineri au asistat la două prezentări în domeniu, făcute de directorul ştiinţific al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară Horia hulubei de la Măgurele (IFIN-HH), dr. Livius Trache, şi de cercetătorul Ștefan Ataman, din cadrul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), cunoscut şi drept “Laserul din Măgurele”.
Livius Trache le-a spus celor prezenţi că institutul pe care îl reprezintă este interesat să angajeze nu numai fizicieni, ci şi specialişti din alte domenii.
„Noi suntem interesaţi şi în căutare de tineret calificat, angajăm de toate felurile, fizicieni, chimişti, ingineri, foarte mulţi IT-işti, biologi, farmacişti. Încercaţi!”, le-a spus el celor vreo 30 de tineri care au participat la o prezentare despre modul în care știința de azi a ajuns să deslușească mecanismele de formare a lumii noastre şi despre cum pot tinerii contribui la noile descoperiri și cum ar putea să înceapă o carieră în cercetare la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele.
Pe de altă parte, Livius Trache ne-a declarat că există o serie de probleme în demersul de a-i ţine pe tinerii cercetători în ţară, deoarece, în general, raportul de salarizare între un cercetător român şi unul din occident e cam cât „raportul leu/euro”.
Totuşi, există şi cercetători români, puţini însă, care sunt salarizaţi la nivel occidental şi ale căror salarii depăşesc 3-4.000 de euro lunar.
„Avem şi locuri în care nu există diferenţe de salarizare în comparaţie cu cercetătorii din străinătate, dar ei sunt 120, faţă de vreo 12.000 de cercetători din ţară. Ceea ce vrem noi să le spunem tinerilor e că nu vrem să-i ţinem în ţară. Eu le spun să încerce să înveţe acasă, să încerce să înveţe şi în străinătate ş după aceea să revină, pentru că e necesar să cunoască mediului ştiinţific şi social din alte părţi”, a spus Livius Trache.
El a subliniat însă faptul că cercetarea din România este neglijată şi subfinanţată: „Şansele tinerilor probabil că nu sunt la fel de mari ca în alte ţări. Există însă şanse, există în România anumite domenii ale cercetării ştiinţifice care se ridică la nivel european şi internaţional. În particular, în zona în care lucrez eu, cercetarea de fizică, cea de fizică nucleară, tinerii nu pot spune că nu au ce le trebuie. Deci, se poate face fizică, se poate face fizică nucleară. Dacă se face îndeajuns în toate ramurile cercetării din ţară, asta nu. Prin contractul nostru de aderare la UE, acum 10 ani, ţara s-a angajat să investească cel puţin 1% din PIB, anual, în cercetarea ştiinţifică. Dacă vă spun că pentru 2016 a fost 0,29%, iar anul acesta e prevăzut să fie 0,27%, vă daţi seama unde suntem faţă de propriile angajamente. Asta înseamnă că nu avem suficiente oferte cantitativ pentru tinerii care ar dori să facă o carieră de cercetare ştiinţifică în România. Nu numai cantitativ, dar şi la nivel calitativ; e clar că nu avem suficienţi oameni în multe domenii, în mod cert nu suntem pregătiţi tot timpul să ne ţinem la nivelul la care ar trebui. În România, cercetarea este absolut neglijată, desconsiderată şi subfinanţată”.
La rândul său, cercetătorul Ştefan Ataman le-a făcut tinerilor o prezentare a stadiului de implementare, a activităților de cercetare şi a oportunităților care se deschid tinerilor ingineri/cercetători care doresc să se alăture proiectului Laserul din Măgurele, le-a vorbit despre optica cuantică, electrodinamica cuantică și despre fundațiile mecanicii cuantice.
În cadrul aceluiaşi semninar, Claudiu Filip, director ştiinţific al INCDTIM Cluj, a vorbit despre cercetările desfășurate la Institutul de Tehnologii Izotopice și Moleculare de la Cluj (INCDTIM), de la implicarea în experimente care urmăresc detecția Materiei Întunecate, la furnizarea de soluții energetice alternative pentru populație.