Florian Walter a fost arestat
Omul de afaceri Florian Walter, care a fost adus în ţară sâmbătă seară din Emiratele Arabe Unite, a fost arestat preventiv duminică, Tribunalul Prahova confirmând mandatul de arestare emis anterior pe numele acestuia.
Avocata acestuia, Lucia Muşat, a declarat că a contestat decizia instanţei.
Dosarul omului de afaceri Florian Walter care a fost disjuns de DIICOT Ploieşti din dosarul Romprest a fost preluat de DNA, structura centrală, şi conexat la o altă cauză instrumentată de procurorii de aici, au declarat, sâmbătă, surse judiciare.
Acesta a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai 2015, iar IGPR a anunţat ulterior că el a fost localizat în Emiratele Arabe Unite şi că autorităţile au demarat procedurile în vederea extrădării sale în România.
Procurorii DIICOT Ploieşti au efectuat, la începutul lunii mai 2015, zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, liderul reţelei fiind omul de afaceri Florian Walter.
La acel moment, anchetatorii au anunţat că Walter să sustrage urmăririi penale, fiind dat în consemn la frontieră, Tribunalul Prahova emiţând, ulterior, un mandat de arestare în lipsă pe numele omului de afaceri.
Florian Walter este acuzat că a pus bazele unui grup infracţional organizat, format din 23 de persoane, care a desfăşurat, în perioada 2012 – 2014, operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale tip fantomă, pentru realizarea operaţiunilor ilicite.
Potrivit DIICOT, Walter a iniţiat şi a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societăţii Compania Romprest Service SA Bucureşti a achiziţiilor, de la diverse societăţi comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi.
După înregistrarea în contabilitatea societăţii a facturilor aferente achiziţiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, iniţial în conturile societăţilor fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăţi comerciale de tip fantomă, fiind retrase în numerar şi preluate de Florian Walter, în vederea utilizării în scopuri proprii.
Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a grupului coordonat de Florian Walter este de 4.500.000 euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro), supusă procesului de reciclare.
Dosarul Romprest a fost trimis în judecată la doar câteva săptămâni de la data efectuării percheziţiilor, procurorii DIICOT Ploieşti anunţând atunci că cercetările au fost disjunse faţă de omul de afaceri Florian Walter.
Ulterior, dosarul disjuns a fost conexat la o altă cauză instrumentată de DNA, structura centrală, au declarat surse judiciare.