Florentin Crihălmeanu: De Paşti trebuie să ieşim din noi şi să ne împăcăm cu lumea

Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, Paşti, creştinul trebuie să-şi cureţe sufletul, să iasă din el şi din întunericul obişnuinţelor zilnice şi să se împace cu toată lumea.

„La nivelul pregătirii spirituale, ceea ce îi sfătuim pe credincioşii noştri este în primul rând să ne reamintim că purtăm în trupul nostru muritor o entitate nemuritoare, care este sufletul. Şi, aşa cum la învierea lui Lazăr, Hristos nu se adresează unui trup mort, ci unui suflet viu, spunându-I: Lazăre, ieşi afară, la fel, şi noi suntem chemaţi în aceste zile să ieşim puţin noi din întunericul obişnuinţelor noastre şi să ne curăţim sufletul, să-l lăsăm să fie luminat de harul Spirtului Sfânt, să dăm la o parte piatra mormântului, pietrele care ne împiedică să-L vedem pe Hristos şi să primim chemarea lui Hristos: vino afară. Ieşi din starea în are te aflai şi încearcă să te ridici puţin deasupra cu Hristos, să vii la lumină. Deci, în primul rând curăţirea sufletească, împăcarea cu cei din familie, cu cei din societate –este şi un moment al reconcilierii- şi apoi încercarea de a retrăi efectiv aceste momente prin care Domnul trece pentru ca să simţim şi noi trecerea din moarte la viaţă, să se schimbe efectiv ceva în viaţa noastră. Altfel, sigur, putem petrece sărbătorile la televizor şi ne uităm cu o sticlă de vin alături şi bucatele respective, dar pentru noi efectiv nu are nici un rost această sărbătoare, acest tip de sărbătoare”, a spus Florentin Crihălmeanu.

Potrivit acestuia, principala frică a omului este cea de moarte şi Învierea lui Hristos ar avea şi rolul de a ne elibera de această frică.

„Noi suntem acum, prin credinţă, chemaţi să ne construim baza noastră, fundamentul nostru care ne dă speranţe în continuare. Şi ştim că nu a venit Hristos să ne facă nemuritori, ci a venit ca prin moartea Lui să ne elibereze de altceva: de frica de moarte. Frica de moarte e problema principală a omului, indiferent că o spune sau nu. Din frica de moarte, omul îşi caută garanţii: îmbrăcăminte, mâncare, putere, avere, plăceri şi-şi face aici viaţa veşnică, cu gândul că aici va trăi o veşnicie. Nu e adevărat. Hristos ne-a pregătit altceva, mult mai bun, dar nu aici, dincolo, unde nu avem hotarele trupului, ale spaţiului, ale timpului, ci veşnicia. Pentru asta ne pregătim şi acum, în credinţă”, a explicat episcopul greco-catolic.

În cadrul conferinţei de presă, Florentin Crihălmeanu a prezentat şi Scrisoarea Pastorală cu ocazia Sărbătorii de Paşti, intitulată „Trecerea Domnului şi trecerea noastră”.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu