Fenomen astronomic rar. Super Lună şi eclipsă de Lună simultan, în această noapte
Un eveniment astronomic foarte rar, care constă în producerea simultană a două fenomene spectaculoase – Super Lună şi eclipsă de Lună, va avea loc în această noapte, la peste 30 de ani de la producerea unui eveniment similar.
Apariţia simultană a Super Lunii şi a unei eclipse de Lună s-a produs cel mai recent în 1982. Următorul eveniment astronomic similar va avea loc în anul 2033.
În noaptea de duminică spre luni se va produce o eclipsă totală de Lună, vizibilă parţial din toată ţara. Eclipsa începe la ora 3.11 (28 septembrie), are maximul la ora 5.47 şi se încheie pentru România în jurul orei de 7.16. Cea mai spectaculoasă parte a unei eclipse totale este perioada în care Luna se află în umbra Pământului. În cazul acestei eclipse, Luna va intra în umbra Pământului la ora 4:06, dar al doilea moment, cel al ieşirii, va fi pierdut, pentru că satelitul natural va apune.
Luna va sta complet în umbra Pământului între 5.10 şi 6.23, momentul de maxim fiind înregistrat la ora 5.47. Este perioada când discul selenar va căpăta o culoare roşiatică (mai deschisă sau mai închisă în funcţie de gradul de opacitate al atmosferei terestre).
O parte din fenomen va putea fi observat când afară se luminează de zi, noaptea terminându-se oficial la ora 5.32.
Pentru observarea eclipsei nu este nevoie de un instrument astronomic ori a unui binoclu, aceasta fiind vizibilă cu ochiul liber, din toată ţara, dar doar în cazul în care cerul este senin. Cei care posedă un instrument astronomic pot vedea însă mai îndeaproape suprafaţa lunară.
Super Luna apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase Super Luni pe an. În timpul acestei apropieri, diametrul Super Lunii pare cu 14% mai mare decât cel al Lunii pline obişnuite.
Următoarea eclipsă de Lună se va produce pe 16 septembrie 2016.
Sursa: mediafax.ro