Eros Ramazzotti va susține în această seară, în premieră, un concert la Cluj-Napoca. Vă prezentăm cele mai inedite colaborări ale artistului de-a lungul timpului
Au mai rămas doar câteva ore până la concertul pe care artistul italian Eros Ramazzotti îl va susține în premieră la Cluj-Napoca. Spectacolul va avea loc în incinta Sălii Polivalente de la ora 20:00, dar accesul în sală se va face începând cu ora 18:00. Show-ul lui Eros va dura aproape două ore, timp în care artistul va interpreta piese de pe cel mai nou album al său, Perfetto, album ce dă și numele turneului din 2015, dar și hituri care l-au făcut celebru precum: Cosa della vita, Piu bella cosa, Se bastasse una canzone, Piu que puoi.
Cu toate că trei categorii de bilete au fost epuizate cu câteva zile înainte de concert, în funcție de distanța față de scenă și de tipul locului, doritorii își mai pot achiziționa și astăzi, începând cu ora 12:00 bilete în valoare de 143 de lei și 385 de lei, de la casele de vbilete ale Sălii Polivalente, online pe www.eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV).
Artistul a ajuns deja la Cluj, fiind cazat la Opera Plaza, un hotel de cinci stele situat în centrul orașului. Staff-ul său de aproape 100 de persoane a ajuns cu câteva zile înainte de concert, cu patru autocare de turneu și nouă camioane. Italienii își aduc propria firmă de catering – Eros călătorește cu bucătarii săi. Cu ingrediente locale, ei vor pregăti preparate tradiționale pentru întreaga echipă.
Recomandări pentru spectatori
Organizatorii le recomandă spectatorilor să vină din timp, pentru a evita eventualele aglomerări la porțile de acces. Din cauza sunetului extrem de puternic, nu este încurajată prezența copiilor, însă, dacă părinții aleg sa vină alături de cei mici, se recomandă folosirea căștilor, iar copiii au acces doar în baza unui bilet valid. Cei cu vârste până la 5 ani au acces gratuit. Pentru eficientizarea accesului la bar, băutura și mâncarea vor fi achiziționate pe bază de jetoane. Accesul cu umbrele este strict interzis.
Eros Ramazzotti a început să învețe chitara la vârsta de șapte ani și a încercat să-și croiască un drum pe platourile de filmare, inițial ca figurant. Familia l-a încurajat și tânărul Eros și-a scris primele cântece în colaborare cu tatăl Rodolfo, muncitor în construcții pe timp de zi, muzician noaptea. În 1981 ia parte la concursul muzical „Nuove di Castrocaro” și ajunge în finală cu compoziția proprie Rock ‘80, prinzând astfel și primul său contract cu o casă de discuri. În 1982 lansează primul single, „Ad un Amico” și lucrează cu compozitorul și muzicianul Renato Brioschi, mentorul său în drumul spre victoria din 1984 la Sanremo, unde câștigă la categoria debutanți. Lansează primul său album, „Cuori Agitati”, atât în italiană, cât și spaniolă.
Single-ul “Una Storia Importante” vinde milioane de copii în Franța, și devine un hit în restul Europei, iar Eros Ramazzotti ajunge un nume internațional. În vara anului 1995 ia parte la Festivalul European Estival de Muzică, împreună cu Rod Stewart, Elton John și Joe Cocker. Apoi, în 1996, lansează „Dove c’e Musica”, un succes incredibil – șapte milioane de discuri vândute la nivel mondial. În 2007, albumul „E2” ajunge best-seller atât în Italia, cât și la nivel internațional. În 2011, Eros e numit „Cel mai bun Artist Internațional” la festivalul anual „Die Goldene Kamera film & TV”. 2012 aduce un nou album, „Noi”, și un nou contract de inregistrare cu Universal Music.
Născut sub o stea norocoasă, “Noi” ajunge rapid primul în clasamentul iTunes în 17 țări și se vinde în peste 700.000 de exemplare.
Pe 12 mai se lansează un nou album, „Perfetto”, al 13-lea album de studio al superstarului italian. Toate cele 13 albumele ale artistului sunt disponiblile atât în italiană, cât și în spaniolă.
Eros Ramazzotii concertează a patra oară în România: a susținut două concerte în capitală în 1992 și în 2010 și un concert la Sibiu în 2007, în anul în care orașul a avut titulatura de Capitală Europeană. Show-ul din 2010 din capitală a fost inclus în turneul de promovare a albumului, “Ali e Radici”, “Ali e Radici – World Tour 2009-2010” care a debutat pe 21 octombrie, la Rimini, în Italia.
De-a lungul celor 30 de ani de carieră, Eros Ramazzotti a vândut peste 40 de milioane de albume.
Starul italian a realizat duete cu artişti prestigioşi, precum: Cher, Tina Turner, Andrea Bocelli, Patsy Kensit, Anastacia, Joe Cocker, Luciano Pavarotti, Laura Pausini, Ricky Martin, Georgia, Nicole Scherzinger, fiind unul dintre cei mai deschiși artiști în ceea ce privește colaborările internaționale. Transilvaia Reporter vă prezintă în ceea ce urmează cele mai inedite colaborări ale artistului de-a lungul timpului.
Cosa della vita – colaborare cu Tina Turner
Probabil cea mai celebră piesă a artistului italian este cea realizată în colaborare cu Tina Turner, Cosa della vita. Puțini știu însă că varianta inițială a apărut în 1993, fiind scrisă integral în limba italiană. Abia patru ani mai târziu Eros va încheia o colaboare cu Tina Turner, iar piesa va avea și versuri în engleză scrise chiar de artistă.
Dacă este provocat, artisul italian poate cânta și operă: O Sole Mio – E. Ramazzotti L. Dalla G. Morandi L. Pavarotti P. Daniele M. Ranieri C. Villa.
Eros Ramazzotti susține în 1998 un duet cu Joe Cocker în cadrul unui concert. Melodia, That’s All I Need To Know – Difenderò, îi aparține lui Joe Coker, iar versiuna în italiană artistului italian.
Eros Ramazzotti și Ricky Martin au bătut palma pentru un duet care a apărut pe albumul „e2” al artistului italian. Este vorba despre single-ul „Non siamo soli” („Non estamos solo”). Versurile sunt semnate de Eros Ramazzotti, care și-a dorit o melodie ritmată pentru această colaborare.
„Pe Eros l-am cunoscut la un festival, în Verona, și de atunci ne-am înteles perfect. Am venit în studioul de înregistrări din Milano, studioul lui Eros, și ne-am unit vocile”, spunea Ricky Martin în urma colaborării.
Pentru a realiza acest videoclip, a fost nevoie ca poliția să închidă, pentru două zile, patru străzi din Miami Beach.
În 2000, Eros realizează un duet cu Cher, „Piu che puoi”, care ajunge în top 5 în topurile din întreaga Europă.
În 1990 Eros realizează un duet cu cântăreața italiană Antonella Bucci, Amarti é l’immenso per me, iaar melodia, tradusă în spaniolă va ajunge în cel mai scurt timp hit mondial. Piesa a fost scris inițial pentru un duet cu Whitney Houston. Antonella Bucci a colaborat mulți ani cu artistul, făcând parte din staff-ul său.
Luciano Pavarotti & Eros Ramazzotti – Se Bastasse Una Canzone
La îndemnul fiicei sale Aurora, Eros realizează un duet cu cântăreața americană, Anastacia: I belong to you (Il ritmo della passione).
Adriano Celentano & Eros Ramazzotti Il Ragazzo Della Via
Giorgia – Inevitabile ft. Eros Ramazzotti
Eros Ramazzotti – Fino All’Estasi ft. Nicole Scherzinger
Eros a fost invitat de către prezentatorul italian Fiorello în cadrul emisiunii sale care poate fi urmărită pe Rai 1, „Stasera pago io” și susține un duet împreună cu acesta.
Pentru piesa Così, Eros colaborează cu grupul italian de tenori Il Volo.
Eros colaborează cu Noémie Wolfs (Hooverphonic) pentru piesa „Solamente uno” extrasă de pe albumui „Noi”
Eros Ramazzotti a cântat una dintre piesele lui preferate, Musica E’, alături de Andrea Bocelli.
Pentru piesa Io sono te, Eros colaborează cu actorul italian Giancarlo Giannini care recită o parte importantă a piesei.
În cadrul videoclipului „Il tempo non a limiti”, Eros apare alături de fotomodelul român, Mădălina Ghenea, câștigătoarea unui castig dur desfășurat în Italia, Germania și Franța.