440 de câini prinși anul acesta. Emil Boc: „La Cluj, situația maidanezilor este sub control”.

După ce la București, un copil de numai patru ani a fost omorât de câinii fără stăpân, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a declarat că, la Cluj situația este sub control.

„În Cluj-Napoca, în general, situaţia este sub control, dar o soluţie mai bună ar fi binevenită: în primul rând luarea câinilor fără stăpân de către cei care doresc să îi îngrijească, iar dacă nu sunt luaţi, după ce stau un anumit număr de zile la adăposturile Primăriei, să fie eutanasiați. În primul rând trebuie să punem accent pe adoptarea câinilor, cu responsabilitatea precisă a proprietarilor, menţinerea lor în adăposturi atâta timp cât permite legea”, a specificat Emil Boc.

Primarul Clujului a mai spus că, în perioada cât a fost prim-ministru, PDL a propus o lege pentru eutanasierea câinilor maidanezi, dar nu a trecut de votul parlamentarilor. „Noi, PDL, ne-am dus cu o asemenea lege în Parlament, dar am fost lăsaţi singuri la vot. Ne-au părăsit şi partenerii de coaliţie şi opoziţia de atunci, nu au votat legea care prevedea o soluţie rapidă de a rezolva problema câinilor fără stăpân. Sperăm ca acum să se reia această temă pentru că este inadmisibil să ajungi la victime umane pentru a rezolva o problemă”, a conchis Boc.

Peste 400 de câini prinşi în 2013

În Cluj-Napoca în 2013 au fost capturaţi  440 de câini dintre care 191 au fost adoptaţi. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii primăriei Cluj-Napoca, zonele de unde s-a ridicat cel mai mare număr de câini fără stăpân sunt Baza sportivă Unirea, strada Gheorghe Dima, cartierul Gheorgheni (cu zona Detunata, Sopor, cartodrom), Bulevardul Muncii, Pata Rât şi strada Cantonului. 197 de câini dintre cei capturaţi au fost ulterior eliberaţi în zona de unde au fost ridicaţi. Aceasta după sterilizarea lor şi vindecare, dacă a fost cazul. De asemenea, trei câini au fost eutanasiaţi după ce au fost implicaţi în accidente rutiere şi au fost accidentaţi foarte grav, fără a mai putea fi salvaţi. Cluj-Napoca are din 2010 un adăpost public modern pentru animalele fără stăpân. În prezent în adăpostul de pe strada Bobâlna sunt găzduiţi 154 de câini.

Distribuie:

Postaţi un comentariu