Elevii clujeni au obţinut 11 medalii la Olimpiada Naţională de Matematică

Dintre cei 17 elevi clujeni (foto) care au participat la Olimpiada Naţională de Matematică, 11 au obţinut medalii, iar 6 dintre medaliaţi s-au calificat şi pentru barajul de accedere în lotul olimpic al României. Dintre cele 11 medalii, una este de aur şi câte cinci de argint şi de bronz. De asemenea, elevii clujeni Dragoş Crişan şi Bogdan Moldovan au obţinut menţiuni din partea Ministerului Educaţiei.

Medalia de aur a fost obţinută de Dragoş Crişan (cls a VIII-a), de la CN Emil Racoviţă. Argint au obţinut Bogdan Moldovan, (cls a XII-a, O. Ghibu), Alex Ignat (V, Rebreanu), George Ile (VII, Racoviţă), Mihnea Cuibus (XI, Racoviţă), Maria Crăciun (X, Racoviţă), iar bronz au obţinut Daniel Vişan (V, Avram Iancu), Naomi Trancă (VI, Racoviţă), Andrei Man (VI, Racoviţă), Andrei Petridean (VIII, Racoviţă) şi Claudiu Mihali (XI, Racoviţă).

Şase dintre cei 11 medaliaţi vor participa, joi, la barajul pentru accederea în lotul olimpic lărgit al României: Dragoş Crişan, Bogdan Moldovan, George Ile, Mihnea Cuibus, Maria Crăciun şi Andrei Petridean.

Unul dintre profesorii care i-au îsoţit pe elevi, Camelia Magdaş, ne-a declarat că rezultatele obţinute în acest an de elevii clujeni sunt mai bune decât anul trecut.

„În ciuda subiectelor extrem de grele, copiii s-au clasat foarte bine. Avem rezultate mai bune ca anul trecut şi sperăm ca numărul de locuri pentru anul viitor să fie mai mare ca anul acesta. Anul trecut am avut la baraj trei copii calificaţi şi unul, Dragoş Crişan, s-a calificat în lotul lărgit al României. Nu am mai avut de mult atâţia copii care să participe la baraj”, a menţionat Camelia Magdaş.

Celălalt profesor care i-a însoţit pe elevi, Valentina Vasilescu, spune că elevii clujeni au muncit foarte mult pentru rezultatele obţinute: „Lotul din acest an este format din elevi foarte responsabili, cuminţi, care au muncit foarte mult. Rezultatele lor de acum vin după o muncă de ani buni, la unii de chiar 6-7 ani”.

La Olimpiada naţională de matematică din acest an, Clujul a fost reprezentat de 17 elevi. Dintre cei 17 elevi clujeni (5 pentru lotul de clasele V-VI şi 12 pentru lotul de clasele VII-XII), majoritatea sunt de la CN Emil Racoviţă -10-, doi de la CN Andrei Mureşanu Dej şi câte unul de la Liceul Onisifor Ghibu, Liceul Lucian Blaga, Liceul Avram Iancu, Şcoala Liviu Rebreanu şi Liceul unitarian Janos Zsigmond.

Distribuie:

Postaţi un comentariu