Un record de proastă administrare: doi ani pentru un sens giratoriu
„Războiul” dintre autorităţile locale şi cele judeţene a dus la întârzierea cu doi ani a realizării sensului giratoriu din faţa Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Deşi existenţa unui aeroport modern care înseamnă obligatoriu şi un acces facil la acest aeroport este ceva absolut firesc într-un oraş de cinci stele, Clujul va intra abia de la toamnă în lumea civilizată din acest punct de vedere.
Despre sensul giratoriu de la aeroport se discută deja de peste doi ani. Proiectul a stat destul de mult sub semnul rivalităţii Apostu-Tişe în timpul administraţiei trecute. Astfel că, deşi toate avizele existau încă din noiembrie 2011, la treabă s-a trecut la peste un an şi jumătate distanţă, adică în aprilie 2013.
„Proiectul de amenajare a sensului giratoriu de la aeroport a trecut de Comisia tehnică şi de amenajare a teritoriului din Consiliul Judeţean în 24 noiembrie 2011, astfel că o autorizaţie de construire a fost emisă în decembrie 2012. Nu avem nici un fel de explicaţie de ce fosta conducere a Consiliului Judeţean nu a făcut absolut nimic în aceste condiţii, adică având toate avizele, timp de şase luni, mai exact între decembrie 2011 şi iunie 2012. Constructorul, UTI Antreprenor s-a trezit că îi expiră autorizaţia, în decembrie 2012 s-a obţinut prelungirea acesteia. Abia în acest moment ni s-a atras atenţia că este nevoie de mai multe autorizaţii de spargere pe strada Traian Vuia pentru că trebuiau deviate reţelele de utilităţi. Primăria clujeană ne-a semnat aceste autorizaţii de spargere abia în 29 martie 2013, iar din aprilie au demarat lucrările”, a explicat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj, Cornelia Trif.
Amenajarea sensului giratoriu începe în august
Devierea utilităţilor se va încheia în maxim o săptămână, spun reprezentanţii Consiliului Judeţean, în prezent lucrându-se doar la conductele de apă. „Cei de la UTI ne-au spus că apoi vor începe compactarea terenului. Este foarte important ca acesta să se aşeze foarte bine înainte să se înceapă turnarea propriu zisă pentru că şoseaua de acolo trebuie să facă faţă şi traficului de TIR-uri care vor intra la terminalul cargo. Constructorul a dat însă asigurări că în maxim două luni sensul giratoriu va fi gata”, a mai spus Cornelia Trif. Lucrările de la sensul giratoriu sunt efectuate de UTI şi se ridică la 300.000 de lei, valoarea fiind suportată integral de la bugetul judeţului. Intrarea la aeroport va fi mutată câteva zeci de metri faţă de actuala intrare, care va rămâne secundară.
Semn de civilizaţie: transport gară-aeroport
După terminarea sensului giratoriu de la aeroport, Clujul va intra în sfârşit în rândul oraşelor care asigură un transport public direct între aeroport şi gară. „După ce va fi gata acest sens giratoriu, vom putea introduce în sfârşit şi legătura directă între aeroport şi gară prin prelungirea actualei linii 8 a RATUC. Mulţi clujeni au cerut primăriei acest lucru însă acesta nu poate fi realizat decât după reglementarea circulaţiei la aeroport”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu.