E.ON Gaz Distribuţie a făcut investiţii de 48 de milioane de lei în reţeaua din judeţ
E.ON Gaz Distribuţie a derulat anul trecut investiţii de circa 48 milioane lei în judeţul Cluj, în principal în reabilitarea reţelelor de distribuţie de gaze naturale, anunţă compania. Suma este de 2, 4 ori mai mare decât cea investită în anul 2012.
Investiţiile au fost susţinute în principal din fonduri proprii ale companiei, la care s-au adăugat resurse atrase prin intermediul proiectului cu finanţare europeană. Au fost modernizate conducte şi branşamente de gaze naturale pe o lungime de 120 de kilometri, dintre care 98 de kilometri fac parte din reţeaua municipiului Cluj Napoca. În municipiu au fost investiţi circa 44 milioane de lei. Au fost derulate investiţii pe mai multe străzi din municipiu. Totodată, reţeaua de gaze a judeţului a fost extinsă cu peste 10 kilometri. Astfel, E.ON Gaz Distribuţie a modernizat reţeaua de distributie de gaze naturale din Câmpia Turzii şi Turda, pe o lungime de peste 12, 5 kilometri, alte reabilitări de reţea vizând municipiile Dej – 2 kilometri şi Gherla – 3, 5 kilometri.
Pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie din judeţul Cluj au fost modernizate 3 staţii de reglare-măsurare (în municipiul Cluj Napoca, Turda şi Câmpia Turzii).