De ce au plecat medicii ardeleni la Bucureşti

miting Sanitas
Foto: /Dan Bodea

Pe parcursul zilei de 19 septembrie, 34 de cadre medicale de la Cluj protestează alături de colegii lor din Arad, Alba şi Hunedoara în faţa Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului de Finanţe. Ei cer cel puţin 6% din PIB pentru Sănătate, salarii decente pentru personalul medical şi o nouă lege a salarizării, care “să nu fie făcută pe genunchi şi să nu favorizeze doar o categorie de medici, aşa cum este proiectul Ministerulu”, spune Ştefan Roman liderul Sanitas de la Cluj.

Ştefan Roman îi reproşează actualei propuneri de lege că favorizează o singură categorie de medici, pe cei vechime, instituid conceptul de pacient privat de care se poate abuza.

 

Cadrele medicale au ieșit ieri în stradă, iar în fiecare zi vor merge la Bucureşti câteva judeţe pentru a protesta. Protestul se anunţă a fi cel mai amplu în sistem din ultimii 15 ani. În fiecare zi, timp de nouă zile, cadrele medicale vor protesta două ore pentru salarii mai mari și pentru alocarea mai multor bani de la buget pentru Sănătate.. Potrivit calendarului de proteste anunţat de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate, acţiunile de pichetare vor fi organizate până în 27 septembrie, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie ar putea fi declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor. Reprezentanţii medicilor au mai spus că s-ar putea să existe şi demisii în bloc, dar şi anularea contractelor medicilor de familie cu casa de asigurări de sănătate, conform Agerpres.

Principala nemulţumire a personalului sanitar este legată de nivelul salariilor.

Lista revendicărilor, aprobată de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate, conţine şase solicitări majore, respectiv alocarea a minumum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege specifică sistemului de sănătate în care proiectul privind performanţa să reprezinte un capitol, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Până acum, guvernul a ignorat cererile Coaliţiei. În plus, ministrul Sănătăţii declara în urmă cu câteva zile că protestele nu îşi au rostul: „Având în vedere că Ministerul Sănătăţii face toate demersurile legislative şi că ne aflăm în prim proces de dezbatere a actelor normative care constituie esenţa reformei, considerăm că posibilele proteste nu se justifică, nu au suport real”, arăta Eugen Nicolăescu.

Colegiul Medicilor estimează că ar fi nevoie de 40 de milioane de euro pentru dublarea salariilor medicilor rezidenţi, dar Guvernul nu a dat vreun semn că ar fi dispus să acorde această mărire.

În prezent, rezidenţii sunt remuneraţi cu un salariu lunar de maximum 800 de lei (aproximativ 180 de euro).

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu