Dacă nu-s extratereştrii, sigur a fost ceva sau cineva! Bucăţi de om în Pădurea Hoia
Poliţiştii clujeni cercetează cazul unei persoane decedate în condiţii suspecte, după ce luni au fost descoperite fragmente din cadavrul acesteia, la liziera pădurii Hoia-Baciu.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vârci, a declarat, că poliţiştii fac verificări cu privire la identitatea persoanei şi la împrejurările în care a survenit decesul.
„În jurul orei 15, un bărbat a sesizat poliţia cu privire la faptul că a descoperit fragmente de cadavru uman la liziera pădurii Hoia. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului şi efectuează verificări pentru a stabili identitatea persoanei şi împrejurările în care a survenit decesul acesteia”, a menţionat Simona Vârci.
Aceasta a mai spus că au fost descoperite fragmente din partea toracică, vertebre, iar în apropiere erau şi obiecte vestimentare. Medicii legişti încă nu s-au pronunţat cu privire la data decesului.