Consulul Pascal Fesneau spune că suntem în timp de război şi că trebuie răspuns unui stat islamic ilegal

Circa 200 de clujeni, în special studenţi francezi, mulţi cu lacrimi în ochi, au ţinut, duminică, la Institutul Francez din Cluj, un moment de reculegere în memoria celor morţi în atentatele de la Paris.

Cei prezenţi au cântat Imnul Franţei, au aprins lumânări şi au purtat pancarte cu mesaje de solidaritate cu francezii.

„Am ţinut acest moment de reculegere, aţi văzut foarte mulţi studenţi francezi la medicină, suntem foarte mândri de ei. Puteţi să remarcaţi emoţia pe care o avem noi astăzi, emoţia a fost şi la domnul preşedinte Francois Hollande, a fost şi printre studenţi, a fost şi printre români. Am primit foarte multe mesaje de susţinere din partea românilor şi vrem să le mulţumim din tot sufletul. Este un moment foarte dramatic pentru noi, francezii, dar şi pentru valorile pe care le reprezentăm. De fapt, este un atac asupra tuturor, asupra francezilor, asupra românilor. Aţi văzut că au fost şi victime din România şi dorim să transmitem condoleanţele noastre tuturor victimelor din acest atentat”, a declarat Pascal Fesneau, consul onorific al Franţei la Cluj.

El a mai spus că suntem în timp de război şi că trebuie să existe răspuns la atacurile unui stat islamic ilegal constituit.

„Vom organiza şi nişte dezbateri publice, civice la Cluj, împreună cu studenţii, pentru că la cererea lor, ei doresc să înţelegem şi să analizăm această situaţie şi să vedem ce acţiuni şi ce putem să facem noi, ca cetăţeni, pentru a preveni aceste fenomene. Sunt atacuri teroriste, suntem în timp de război, este absolut clar. Este un stat islamic ilegal constituit care ne atacă pe noi şi la care trebuie să răspundem şi puteţi să vă bazaţi pe poporul francez, care întotdeauna a fost foarte unit în momentele istorice în care trebuia să ne luptăm pentru valorile universale, valorile de libertate, de egalitate şi de fraternitate”, a completat Pascal Fesneau.

La acţiunea comemorativă de la Institutul Francez din Cluj au participat şi oficialităţi locale, prefectul Gheorghe Vuşcan, şi a fost deschisă o care de condoleanţe, pusă la dispoziţia doritorilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu