Clujul a predat orașului Ganja titlul de Capitală Europeană a Tineretului

Clujul a predat în această seară titlul de Capitală Europeană a Tineretului orașului Ganja din Azerbaijan, cel care a câștigat titlul pentru anul 2016. Primarul Emil Boc le-a predat viceprimarul Mikayil Zeynalo și președintelui organizației Ganja European Youth Capital 2016 Public Union, Elmir Valiyev, prezenți la Cluj special pentru această ocazie, cheia „care le-a deschis tinerilor clujeni toate porțile în 2015”, spunându-le totodată că nu le va fi ușor să egaleze performanțele obținute anul acesta la Cluj.

Ceremonia a avut loc în cadrul ultimului Youth Meeting din anul Capitalei Europene a Tineretului 2015, titlu deținut de Cluj-Napoca. În sală au fost prezenți membrii ai celor 36 de organizații care alecătuiesc Federația Share, cea a câștigat titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2015 în 2012, dar și cea care a implementat anul acesta proiectele din cadrul programului din care amintim doar câteva: Day 15, Cluj Never Sleeps, Untold Festival.

„E greu să mai spui câteva cuvinte după o seară atât de frumoasă. Faceți un exercițiu de imaginație pentru a vedea în minte, dacă închideți ochii pentru un minut, cum ar arăta Clujul fără 100.000 de studenți și fără zece universități publice și private.Vă puteți imagina Clujul? Cu siguranță vă va fi foarte greu să vi-l imaginați. Așa cum le spun în permanență colegilor mei din primărie și din consiliul local, Clujul este ceea ce este în primul rând datorită forței universităților, a tinerilor și a muncii dumneavoastră. Întreaga strategie a orașului a fost, este și va bazată în continuare pe ceea ce reprezintă universitățile clujene și cei peste 100.000 de studenți. În al doilea rând, dumneavoastră ați creat Capitala Europeană a Tineretului.

Este cel mai corect lucru spus în această seară și vreau să îi felicit pe Andras Farkaș și pe Vlad Pop, ca să numesc doar doi dintre cei care au fost artizanii aducerii și concretizării acestui proiect. Pe lângă ei sunt atât de mulți oameni care prin entuziasmul lor au făcut posibil acest succes al Clujului și al comunității noastre. Noi am încercat să oferim sprijinul necesar, dar voi ați fost cei care ați dat pasiunea, entuziasmul, forța, creativitatea și originalitatea acestui proiect. Pot să spun la sfârșit de drum că marea provocare nu este câștigarea acestui titlu, provocarea cea mai mare este continuarea acestui proiect și sper ca împreună să avem convingerea că ceea ce am făcut în acest an să fie multiplicat în fiecare an”, a precizat Emil Boc.

În cadrul evenimentului au urcat pe scenă reprezentanții celor 36 de organizații care alcătuiesc Federația Share, fiecare primind câte o diplomă și un trofeu pentru implicarea în proiect.

„Youth Meeting este despre cea mai importantă persoană din cadrul Capitalei Europene a Tineretului și anume voluntarul. Astăzi ne aflăm într-un cadru festiv și celebrăm reușita muncii depuse în trei ani. Am fost întrebat dacă aș mai face acest proiect încă o dată. Primul răspuns care mi-a venit în minte a fost că mă voi apuca de pescuit, că mă voi duce să plimb câini, să plantez panseluțe și multe altele, dar urmărind  ultimii trei ani cu toate cele bune, cu toate cele rele, cu toate presiunile, cu tot efortul și toate zidurile peste care am fost nevoiți să trecem împreună, aș zice categoric și hotărât „da”. Da, pentru că meritați voi și merită Clujul, iar în acest proiect este vorba despre clujeni și ONG-uri și nu în ultimul rând despre tineri și voluntari. Clujul chiar a ajuns pe harta Europei în mintea tinerilor. Am demonstrat Europei că suntem europeni”, a spus Vlad Pop, președintele Federației Share.

Potrivit organizatorilor, Cluj-Capitală Europeană a Tineretului 2015 a însemnat, printre altele, peste 3.500 de activități, 1.100 de evenimente și mai mult de 1, 1 milioane de participanți.

Distribuie:

Postaţi un comentariu