Clujenii vor protesta din nou față de distrugerea malului Someșului
Clujenii vor protesta joi, 29 octombrie începând cu ora 17.00 față de distrugerea malului Someșului, locul de întâlnire fiind podul Elisabeta.
Cu toate că, în urma mai multor dezbateri cu socitatea civilă, primarul Emil Boc a declarat că pe Splaiul Independenței se va face bandă pentru bicicliști și zonă pietonală, nu o nouă bandă de circulație, cum s-a dorit inițial, primăria Cluj-Napoca a refuzat să pună la dispoziția organizațiilor și cetățenilor documentele tehnice ale proiectului. A publicat însă câteva planșe.
„Nu este un proiect, ci un plan, o coafură, care porneşte de la o idee foarte simplă şi care sugerează că a rezolvat problema şi care, de fapt, nu a rezolvat-o deloc. Problema era de principiu şi de detaliu, iar acest plan nu rezolvă nici principiul, nici detaliul. Noi avem o vorbă în România: se spune «aceeaşi Mărie cu altă pălărie». Adică e un proiect de pălărie. Avem aceeaşi fâşie de asfalt pe care am desenat altceva. În loc de o bandă de autovehicule, s-a desenat o pistă de biciclete şi un pietonal, adică o fâşie la aceeaşi cotă, pe care ar putea să circule pietonii, dar fără să fie separaţi de banda de biciclete, eventual. Pe ce a mai rămas până la Someş s-au desenat cerculeţe verzi, în care ne putem imagina că vor fi nişte copăcei foarte frumos aliniaţi, care vor apărea acolo nu ştiu de ce”, a precizat Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.
Lucrările pe malul Someșului sunt în toi.
Citiți și: Lanț uman împotriva betonării Someșului. „Una zicem. Alta facem. Ce facem?”