Reportaj: cum s-a mutat Clujul în Parcul Central

Sute de oameni se refugiază în fiecare seară în Parcul Central, unde se ascund de dogoarea soarelui sau de praful de pe străzile Clujului. Mamele îşi poartă copiii de mână sau în cărucioare, tineri şi tinere îşi trăiesc la umbră iubirile mai fierbinţi ca luna lui cuptor, prietenele flecăresc pe câte o bancă.

Este ora 20.00, toate băncile sunt pline. Pe una din cele 232 de bănci ale parcului stă T. Alina şi soţul ei, împreună cu copiii lor de doi şi patru ani; vin tocmai din capătul Floreştiului. ”E înnebunitor de cald să stăm în casă, între betoanele acelea. Afară, în faţa blocului, e şi mai rău, că asfaltul parcă dă în clocot. Vin aproape zilnic cu pişpireii în parc, că parcă putem respira mai bine. Ei au spaţiu destul pentru joacă, iar eu mă mai povestesc una-alta cu câte o prietenă. La fel şi ele sunt înnebunite de canicula asta. În afară de aici nu prea ai unde merge în oraşul acesta să te refugiezi de căldură şi să fie şi aşa frumos, mai ales de când l-au renovat. Eventual în mall”, spune Alina. În tot acest timp copiii aleargă, cu picioarele goale, prin apa din şanţul ce desparte aleile. O fetiţă de vreo cinci ani se uită la ei, în timp ce linge cu poftă o îngheţată. “Mami, mor de sete, hai la cişmea, apoi te rog, te rog mami, lasă-mă şi pe mine să-mi bag picioarele în apă, aşa ca şi copiii”, spune micuţa după câteva minute.

La câţiva metri, îmbrăcaţi elegant, un bătrânel şi o bătrânică se poartă unul cu altul de parcă ar fi la prima întâlnire. În spatele loc, pe spaţiul verde, câţiva copii aleargă după o minge verde fluorescent.

În faţa Cazinoului, mai mulţi copii se distrează cu un pian electric “de picior”, cu clape colorate. O tânără care are în faţă un şevalet pe care stă o partitură, le arată notele muzicale de pe hârtie, care sunt şi ele colorate, şi, în funcţie de culoarea atinsă de băţul “dirijoarei”, cei mici apasă cu piciorul clapa care are aceeaşi culoare.

“Hai la porumb fiert!”, strigă o femeie de etnie romă care are la picioare o oală plină cu ştiuleţi aburinzi.

La podul de la intrarea spre terasa Chios e plin de lume. Unii stau la coadă să cumpere porumb fiert, alţii pop corn sau vată pe băţ, alţii se întorc, dezamăgiţi de la terasă, comentând că deşi e aşa de spaţioasă nu mai este nici o masă liberă. “Măcar să mergem să ne luăm o îngheţată că muţim naibii de cald”, spune un tânăr din grup şi se îndreaptă spre una din cele trei maşini care vând îngheţată la cornet.

Este ora 22.30. Aleile parcului sunt aproape la fel de pline, s-a înmulţit şi numărul celor care fac jogging pe aleea din mijloc.

Este ora 1.00.Dintre cei care nu au somn câțiva ocupă, şi acum, câteva bănci. E răcoare şi e plăcut. Deşi parcul e iluminat şi îndrăgostiţii nu au parte de intimitate, după o zi caniculară până şi ei tânjesc după aer respirabil. Dinspre Opera Maghiară, doi alergători îşi fac intrarea.

Într-un oraş pârlit de căldură, Parcul Central e o oază care îi primeşte zilnic pe toţi cei care sunt în căutarea unui loc mai răcoros şi mai liniştit.