Cincinal cu efect întârziat: Trei rampe de gunoi, închise înainte de termen

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a finalizat, înainte de termen, închiderea a trei rampe neconforme de deşeuri: „CJ Cluj a finalizat închiderea rampelor neconforme de deşeuri de la Turda şi Gherla înainte de termen. Aceasta trebuiau închise în luna iunie, dar lucrările s-au finalizat în aprilie. De asemenea, săptămâna trecută am închis şi rampa de Huedin, care avea termen de finalizare în luna iulie. În ceea ce priveşte rampele de la Dej şi Câmpia Turzii, acestea vor fi închise anul viitor. Rampa de deşeuri a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât, unde au fost probleme legate de o alunecare de teren şi de o scurgere de levigat, va fi închisă până la sfârşitul acestui an. Dacă nu ar fi fost aceste probleme, şi rampa de la Cluj-Napoca era deja închisă. De un an, de când am început procedurile de închidere a rampelor neconforme, autorităţile au găsit soluţii de depozitare a deşeurilor pe alte rampe”.

El a mai spus că, în ceea ce priveşte poluarea cu levigat de la Pata Rât, în perioada următoare va fi pusă în funcţiune staţia de osmoză inversă, pentru tratarea levigatului: “Toate soluţiile privind situaţia de la Pata Rât au fost validate de experţi. Vom realiza şi un zid de sprijin pentru ca alunecările de teren de la rampa de la Pata Rât, dacă vor mai apărea, să nu afecteze centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele – Apahida”.

Potrivit acestuia, la sfârşitul anului în curs va fi finalizat şi Centrul de Management Intergrat al Deşeurilor, unde se vor depozita deşeurile din toate localităţile judeţului Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu