Autostrada Turda-Sebeș a fost scoasă la licitație

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a publicat vineri, 19 iulie, anunțul de licitaţie pentru construcţia autostrăzii Sebeş-Turda, cu o lungime de 70 de kilometri şi un cost estimat la aproape 2, 5 miliarde de lei (554 milioane de euro).

Autostrada, care va costa aproape opt milioane de euro pe kilometru, este împărţită în patru loturi şi ar urma să fie finanţată în proporţie de 85% din fonduri europene, iar restul vor fi bani de la bugetul de stat, informează zf.ro

Potrivit anunţului de participare, contractul va fi atribuit constructorilor care vor prezenta oferta cea mai scăzută, iar durata de construcţie este de 22 de luni – 4 luni pentru proiectare respectiv, 18 luni pentru execuţia lucrărilor. Cu alte cuvinte, dacă până la finalul anului va fi desemnat un câştigător, autostrada ar trebui să fie finalizată până la sfârşitul anului 2015, potrivit calculelor ZF.

Tronsonul Sebeş-Turda este cel care va lega Clujul la rețeaua pan-europeană de autostrăzi, după sistarea pe termen necunoscut a lucrărilor la Autostrada Transilvania. Astfel, tronsonul Turda-Sebeș va face legătura între cei 52 de km existenți din Autostrada Transilvania și autostrada de pe Culoarul IV, care va uni Nădlacul de Sibiu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu