11.000 de euro adunaţi de femeile de afaceri clujene în scopuri caritabile
Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj a adunat 11.000 de euro la un bal pe care îl organizează anual pentru proiectele caritabile ale asociaţiei.
”Peste 220 de personalităţi din mediul de afaceri şi politic clujean au luat parte la Balul de Smarald, a patra ediţie a evenimentului caritabil organizat anual de AFA Cluj. Cu această ocazie s-au strâns peste 11.000 de euro pentru proiectele caritabile ale asociaţiei”, se menţionează într-un comunicat transmis, marţi, de AFA Cluj.
Cea mai mare donaţie, 2.700 euro, a venit din partea companiei Farmec, care susţine integral achiziţionarea pentru Institutul de Boli Infecţioase Cluj a unui aparat de diagnosticare a bolii Lyme, obiectiv principal pe care AFA Cluj şi l-a propus pentru acest sfârşit de an.
”A fost o seară specială şi le mulţumim prietenilor noştri de suflet, care sunt alături de noi an de an şi care ne dovedesc astfel că au încredere în proiectele noastre pentru Cluj. Alături de participările proprii, sprijinul financiar al invitaţiilor noştri ne ajută să ducem la bun sfârşit toate acţiunile caritabile pe care ni le-am propus şi să facem Sărbătorile mai bune pentru clujenii mai puţin norocoşi”, a declarat, în comunicat, preşedintele AFA Cluj, Mihaela Rus.
Alţi 8.000 de euro adunaţi la balul caritabil vor fi destinaţi pentru susţinerea unor copii defavorizaţi şi a unor cazuri sociale.
AFA Cluj a fost înfiinţată în 2004 şi numără în prezent 75 de femei antreprenori.