10 personalități și organizații clujene au primit titlul „Onoare pentru Cluj-2013”

Unul dintre premianții zilei a fost ÎPS Andrei Andreicuț (foto stânga)

Pentru al doilea an consecutiv, Instituția Prefectului Județui Cluj a organizat o festivitate de premiera a personalităților care au marcat viața Clujului în anul respectiv. În 2013, premiul „Onoare pentru Cluj” a fost oferit unor personaități din domeniul culturii, al administrației publice, al sociologiei, muzicii sau sau din domeniul vieții spirituale. La finalul ceremoniei de acordare a distincțiilor s-au cântat colinde și s-au făcut urări de bine celor care au pus umărul de-a lungul anului la evoluția județului Cluj.

10 personalități și organizații clujene au primit astăzi din partea Prefectului Județului Cluj, Gheorghe Vușcan, premiul „Onoare pentru Cluj-2013”. Muzica, socoilogia, arta, biserica, medicina dar și sportul s-au aflat printre domeniile premiate de Gheorghe Vușcan, care la fiecare nominalizare a exclamat plin de mândrie la adresa premianților „Județul Cluj este mai bogat cu dumneavoastră”.

Primul premiat a fost ÎPS Andrei Andreicuț, următorii laureați fiind interpretul de muzică populară Dumitru Făracaș, profesorul universitr Ioan Sbârciu, sociologul Vasile Dâncu, Dragoș Damian (Terapia Ranbaxy Cluj), cercetătorul care a contribuit la descoperirea „sângelui artificial”, Dragoș Dumitrescu, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Primăria Municipiului Dej, ONG-ul „Habitat pentru umanitate”-Cluj, firma Jolidon Cluj și clubul sportiv de handbal Universitatea Jolidon Cluj.

La finalul ceremoniei de decenarare a premiilor, oaspeții și premianții au fost colindați de ansamblul „Românașul” al Universității Tehnice Cluj-Napoca și de grupul de colindători al Jandarmeriei.

124

Performanțele recente ale handbalistelor de la ”U” Jolidon Cluj nu au fost uitate de Instituția Prefectului Cluj

Distribuie:

Postaţi un comentariu