Cântăreața Ramona Fabian a decedat într-un accident rutier: „O artistă desăvârșită și o femeie deosebită”
Într-un domeniu în care veselia domină, în care oamenii fenomenului sunt mereu zâmbitori și îi binedispun prin munca lor pe cei din jur, vestea morții interpretei Ramona Fabian a venit ca un fulger. Sute de rânduri de păreri de rău și mesaje de condoleanțe au fost adresate familiei regretatei soliste, binecunoscută în Bistrița și în întreaga Transilvanie pentru talentul ei și prezența scenică reamarcabilă.
În cursul zilei de sâmbătă, poliția brașoveană era informată că pe raza localității Rupea un automobil a intrat în coliziune cu un TIR. În mașina care a izbit autocamionul se afla și interpreta de muzică populară Ramona Fabian, care nu a mai putut fi salvată de medicii ajunși de urgență la fața locului.
Originară din Târgu-Mureș, acolo unde și-a început cariera, Ramona împlinise 34 de ani în luna iunie a acestui an. S-a lansat cu adevărat în muzica populară după câștigarea în 2009 a Marelui Premiu al Festivalului „De Ispas la Năsăud”, ediția a XV-a și cu această ocazie a devenit una dintre preferatele publicului bistrițean.
Vestea morții artistei a șocat lumea interpreților de muzică populară din toată țara, dar mai ales din Transilvania, Ramona Fabian fiind foarte apreciată în Bistrița-Năsăud, acolo unde, frecvent, participa la spectacole sau la nunți.
Într-o lume mai falsă decât pare și plină de invidie, așa cum profesorul de istorie și interpretul de muzică populară Daniel Rațiu o descrie, Ramona Fabian era o rază de soare care încânta publicul prin energia ei molipsitoare: „Am cunoscut-o la filmări și la spectacole. Era mereu cu zâmbetul pe buze, zâmbea și cu ochii. Mi-a plăcut genul ei de om, avea o duioșenie specială, un stil inconfundabil care o făcea imposibil de copiat. Pentru noi, interpreții de muzică populară, ar trebui să fie un semnal de alarmă ce s-a întâmplat. În acest domeniu s-a perpetuat o invidie anormală între colegi, nu mai există dorința de a vedea pe cineva mai sus decât tine. Sunt atâtea povești și bârfe care nu își au locul și e păcat pentru că noi suntem priviți ca modele și avem un har de la Dumnezeu, acela de a cânta”, a mărturisit Daniel Rațiu care își amintește cu plăcere de muzica Ramonei Fabian și în special de cântecul „Pe bădița l-am vândut”, care, spune el, i-a rămas la suflet.
Ioan Dordoi, interpret de muzică populară și profesor de canto, regretă și el trecerea în neființă a Ramonei Fabian, despre care spune că era o artistă desăvârșită apreciată așa cum se cuvine, din păcate, doar acum, după moarte: „Am rămas doar cu părerile de rău. A fost o artistă desăvârșită. Am avut colaborări la spectacole cu ea, era foarte iubită de public, tot timpul când mi se cerea să recomand pe cineva, vorbeam despre ea. Ramona era o femeie deosebită care radia de fericire, îți dădea o stare de bine prin simpla-i prezență. Niciodată nu ar fi bârfit pe cineva sau să spună ceva rău. Cuvintele sunt puține și e păcat că le spunem când persoana în cauză nu mai e printre noi. Va rămâne în inimile noastre și ale bistrițenilor, care au iubit-o foarte mult”, a declarat pentru Transilvania Reporter Ioan Dordoi.
Profesoară de canto popular și cunoscută interpreta de muzică populară, Ofelia-Florica Hărănguș și-a exprimat și ea regretul față de această pierdere:„Ascultându-i cântecele pot aprecia că a fost o cantăreață cu potențial interpretative și talentată. A lăsat ca mărturie cântece autentice valoroase”, spune aceasta.
NU-MI VINE SA CRED CA RAMONA FABIAN A TRECUT LA CELE VESNICE….. GREA PIERDERE!!! O FIINTA DEOSEBITA CUM RAR MAI INTILNESTI…… UN ARTIST DESAVIRSIT, O FRUMUSETE INGEREASCA…… SINCERE CONDOLEANTE SI DUMNEZEU SA TE IERTE!!! SINCER, IMI PARE ENORM DE RAU CA NU MAI ESTI PRITRE NOI!!!