Scrisoare-apel pentru interzicerea exploatării gazelor de şist

Sursa foto: realitatea.ro

Patru organizaţii bihorene din zona civică sau ecologistă au trimis luni parlamentarilor bihoreni o scrisoare-apel, în care solicită acestora să voteze pentru proiectul de lege privind interzicerea fracturării hidraulice în explorarea şi exploatarea gazelor de şist şi anularea licenţelor exclusive de explorare a proiectelor ce utilizează această metodă.

‘Nu dorim ca această tehnologie să fie utilizată niciunde pe suprafaţa ţării noastre şi solicităm interzicerea prin lege a acestui tip de exploatare’, se precizează în scrisoarea semnată de organizaţiile Academia Civică Bihor, Ecotop, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă şi Centrul Regional de Supraveghere Ecologică ‘Munţii Apuseni’.

Organizaţiile amintite consideră că exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică nu este de dorit din cel puţin următoarele motive: necesită cantităţi foarte mari de apă, punând astfel în pericol resursele de apă potabilă ale comunităţilor din apropierea zonei de exploatare; duce, în cele mai multe dintre cazuri, la contaminarea pânzei freatice cu substanţele folosite pentru fisurarea rocilor; riscul de poluare este foarte mare; până în prezent nu s-au elaborat studii de impact complete care să prezinte toate tipurile de impact negativ pe care l-ar putea avea această metodă.

‘În aceste condiţii, noi considerăm că avantajele economice sunt net depăşite de gravitatea pierderilor de mediu’, se subliniază în document.

Organizaţiile semnatare solicită, de asemenea, parlamentarilor să ţină cont de protestele masive care au avut loc în ultima perioadă în România şi în străinătate privind acest subiect, care arată o opoziţie clară a populaţiei şi a societăţii civile faţă de posibila exploatare a gazelor de şist.

Totodată, reamintesc că sunt vizate mai multe zone din judeţul Bihor, printre care şi Băile Felix, regiune care, în cazul începerii unor astfel de exploatări, riscă să îşi piardă definitiv potenţialul de zonă turistică.

Distribuie:

Postaţi un comentariu