Primăria Oradea a pregătit noul regulament de publicitate. Poate fi consultat pe site-ul instituţiei
Specialiştii Primăriei Oradea au pregătit un regulament, privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, regulament ce va fi supus dezbaterii publice în data de 4 noiembrie, ora 15. 00 în Sala Mare a Primăriei Oradea.
Regulamentul de publicitate cu cele trei anexe poate fi vizualizat pe site-ul Primăriei Oradea www.oradea.ro la secţiunea din stânga paginii: Informaţii de interes public – Dezbateri publice.
“Principalele noutăţi aduse de propunerea de regulament sunt introducerea noţiunilor de zonă de publicitate restrânsă care cuprinde zona construcţiilor de patrimoniu, zona centrului istoric, monumentele de for public, zona de protecţie a monumentelor istorice unde este restricţionată publicitatea şi zona de publicitate lărgită, care reprezintă restul teritoriului administrativ al municipiului Oradea”, a spus directoarea Instituţiei Arhitectului Şef din Primăria Oradea, Adriana Lipoveanu.
Aceasta a enumerat noutăţile aduse de propunerea de regulament, printre care se numără: interzicerea acoperirii cu mijloace de publicitate a suprafeţelor vitrate ale clădirilor (ferestre, vitrine, logii, uşi, porticuri etc); posibilitatea de a desfiinţa mijloacele de publicitate care nu respectă prevederile legale, pe cale administrativă, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare şi fără sesizarea organelor judecătoreşti; la încheierea perioadei de valabilitate a autorizaţiei mijlocului de publicitate, proprietarul construcţiei suport de publicitate are obligaţia de a o desfiinţa şi de a aduce imobilul la starea iniţială , dar şi obligaţia de a întreţine şi repara mijlocul publicitar pe perioada de valabilitate a autorizaţiei etc.
În ceea ce priveşte regulile speciale care pot fi instituite prin regulamentul local de publicitate, acestea vizează atât zona publicitară lărgită (ZPL) unde nu se mai permite semnalistica pentru firme pe suport flexibil (tip prelate, ţesătură), fiind obligatorie folosirea materialelor rigide, cât şi zona publicitară restrânsă (ZPR) – unde vor putea fi amplasate firme cu respectarea anumitor condiţii, dar şi mijloace publicitare tip trepied sau sandwich.
Sancţiunile prevăzute de lege proprietarilor de imobile care permit amplasarea mijloacelor de publicititate fără autorizaţie de construire valabilă sunt amenzile cuprinse între 30.000 şi 50.000 lei.