Operațiunea Autobusul. Înșelăciune de 2, 2 milioane de euro din transportul de persoane

Poliţişti din Alba au efectuat miercuri dimineaţa percheziţii la sediile a două societăţi comerciale şi locuinţele a 24 de persoane din judeţele Alba, Bihor şi Hunedoara / Sursa foto: jurnalul.ro

Importante sume de bani, în euro, lei şi dolari, precum şi peste 14.000 de tichete de călătorie gratuite au fost ridicate în urma percheziţiilor efectuate miercuri în judeţele Alba, Bihor şi Hunedoara într-un dosar de înşelăciune, în legătură cu activităţi de transport rutier de persoane, prejudiciul cauzat prin infracţiuni fiind estimat la peste 2, 2 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, făcut public, miercuri, poliţiştii Serviciilor de Investigare a Fraudelor din Alba, Hunedoara şi Bihor au efectuat simultan 18 percheziţii într-un dosar în care sunt cercetate în total 24 de persoane.

Acuzaţiile sunt, după caz, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Percheziţiile s-au făcut la domiciliile unor persoane din Alba (11), Bihor (2) şi Hunedoara (3) şi sediile a două societăţi comerciale din Baia de Arieş şi Cîmpeni, ce au ca principal obiect de activitate transportul public de persoane.

„În timpul căutărilor, poliţiştii au găsit importante sume de bani, respectiv peste 121.000 de euro, circa 243.000 de lei şi 2.300 de dolari, peste 14.000 de tichete, două liste privind persoane cu handicap, un laptop, un calculator şi mai multe documente contabile”, se arată în comunicatul Poliţiei.

Din cei 16 învinuiţi duşi pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, 4 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar 3 persoane au primit interdicţie de a părăsi ţara pentru 30 de zile Un alt învinuit nu a fost găsit la domiciliu, urmând a fi identificat ulterior.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că afacerea este una bănoasă şi a început din 2009, pe rute de transport rutier de persoane de pe raza judeţelor Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Timiş. Pentru a-şi completa veniturile, patronii celor două firme de transport au impus şoferilor să colecteze cupoane subvenţionate, motiv pentru care aceştia au apelat la colegi de-ai lor din Hunedoara şi Bihor care, în schimbul unor comisioane, le obţineau taloanele folosite ulterior la decontare.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat de poliţişti la peste 9, 8 milioane de lei, adică circa 2, 2 milioane de euro.

Doi bihoreni implicați în înșelăciune

Din județul Bihor, poliţiştii au percheziţionat locuinţele a doi şoferi de autobuz, Mihai Şora din Rieni şi Nicolae Lezeu din Drăgoteni, unde au găsit teancuri de taloane subvenţionate şi bani, motiv pentru care cei doi au fost conduşi la audieri la sediul Poliţiei Alba, ultimul primind interdicţie de a părăsi ţara.
Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt acuzaţi că au cumpărat pe bani mărunţi cupoanele subvenţionate de transport de la pensionari şi persoanele cu handicap, cupoane care apoi ajungeau apoi la cele două firme de transport din judeţul Alba, care încasau apoi contravaloarea subvenţiilor, justificate prin călătorii fictive.

Distribuie:

Postaţi un comentariu