Documentar. O poveste de 900 de ani: Oradea, mare din 1113.

„S-a ocupat Oradea, Ardealul a rămas fără inimă”, îi scria, la sfârşitul lui august 1660, serdarul Köse Ali paşa sultanului Mehmed al IV-lea. Falnica cetate de la hotarul de vest al principatului transilvănean cădea în mâinile turcilor. „Sultanul cel măreţ, de bucurie, a poruncit ca în tot Imperiul Otoman să fie gătire şi veselie”, nota cronicarul Hasa Vegihi.

Asediul din 1660 a fost însă doar o filă de pe la mijlocul istoriei de 900 de ani a orașului de pe Crișul Repede. În acest weekend, orădenii vor sărbători cele nouă secole de atestare documentară a orașului, ocazie cu care Transilvania Reporter vă prezintă un documentar despre istoria prea puțin cunoscută, deși adesea fabuloasă, a Oradei.

Începuturi de legendă

Potrivit tradiției, Oradea a fost fondată de Sfântul Ladislau, rege al Ungariei (1045-1095), care, îndrăgostit de aceste locuri cu nuferi și ape termale întemeiază, la îndemnul unor îngeri care i-au apărut în vis, o mănăstire.

Prima atestare documentară a Oradei, sub forma latină Varadinum, a fost consemnată însă doar în anul 1113, când într-un document al abației din Zobor (acum în Slovacia) este pomenit un episcop al locului, pe nume Syxtus. Episcopia orădeană avea să devină un vector important de dezvoltare a așezărilor din jurul ei odată cu sanctificarea aici, în 1192, a miticului fondator al orașului, regele Ladislau. După sanctificare, Oradea devine loc de pelerinaj, lucru care determină o primă ascensiune economică a orașului.

Aceasta ia capăt violent în 1241, când tătarii ard cetatea. Episodul este destul de bine cunoscut datorită scrierii „Carmen Miserabile” (Cântec de jale) a călugărului italian Rogerius, prezent pe atunci la Oradea. „După ce au cucerit cetatea pe repezeală, i-au dat foc în mare parte. În cele din urmă n-au lasat, în general, nimic, în afară de zidurile fortăreţei şi, după ce au ridicat prăzile, au omorît atât pe bărbaţi cât şi pe femei, mai mari şi mai mici, pe străzi, în case, şi în câmpuri. Ce să mai spun? N-au cruţat nici sexul, nici vârsta”, scria canonicul.

Oradea, primul „Meridian Zero”

Așezările din jurul cetății și episcopiei se refac după invazia tătară și ajung din nou să prospere în vremea regilor Ungariei din dinastia de Anjou: Carol Robert și Ludovic cel Mare. Frații Martin și Gheorghe din Cluj realizează în cetate, între 1360-1370, statuile de bronz ale celor trei regi maghiari canonizați – Ștefan I, Emeric, Ladislau I, iar în anul 1390 tot ei realizează statuia ecvestra a regelui Ladislau, în mărime naturală și aurită pe toata suprafața.

Dezvoltarea economică este urmată de una culturală, care îl are ca și catalizator pe marele rege renascentist Matia Corvin (1443-1490). În timpul acestuia, activează episcopul Ioan Vitez, care adună o bibliotecă impresionantă și strânge în jurul său o pleiadă de savanți și artiști. Unul dintre ei este astronomul Georg Puerbach (1423-1461). Acesta întemeiază aici unul dintre primele observatoare astronomice din Europa și stabilește tot aici, în cartierul Steaua, astăzi Cantemir, „meridianul zero” al Pâmântului. Legenda spune că și Cristofor Columb ar fi navigat folosind tabele care aveau ca punct de plecare „meridianul Oradea”.

O cetate cât inima Ardealului

Istoria Oradei se schimbă după ocuparea Ungariei Centrale de turci (1541). Cetatea și așezările din jurul ei devin parte a Principatului Transilvaniei. Situată la granița de vest a principatului, permanent instabilă, Oradea capătă o importanță militară covârșitoare. Din acest motiv, principii transilvani investesc masiv în întărirea și modernizarea cetății, realizată de arhitecți militari italieni, sub formă de stea cu cinci colțuri.

În 1569 se termină primul dintre cele cinci bastioane, cel denumit „Crăişorul”, în onoarea tânărului principe Ioan Sigismund. Celelalte patru bastioane (Ciunt, Aurit, Roşu şi Bethlen) au fost ridicate pe parcursul unor perioade lungi de timp, cetatea căpătând forma finală exterioară, pentagonală cu cinci bastioane, abia în 1618.

Căpitanul Cetății Oradea din această perioadă era unul dintre cei mai importanți demnitari ai principatului, unii dintre ei ajungând ulterior principi – Stefan Bathory, Cristofor Bathory, Ştefan Bocskai, Gheorghe Rákóczi al II-lea.

Pașalâcul de trei decenii

Armatele otomane au asediat de mai multe ori cetatea, cronicarii turci considerând-o „inima Ardealului”. În 1598 și 1658 asediile au fost respinse, dar în 1660, după un asediu de 46 de zile, în care o garnizoană de 850 de oameni a ținut piept unei armate de 45.000 de luptători, la 27 august, cetatea capitulează, şi se instaurează pentru 32 de ani Paşalâcul de Oradea.

Sub administrare otomană, Oradea cunoaște o oarecare prosperitate, bazată pe comerțul care se practica aici, dar pierde lucrările monumentale de bronz realizate de sculptorii clujeni Martin și Gheorghe – insensibili, turcii le topesc și le transformă în tunuri.

Oradea Mare

Eliberarea vine de la austrieci, care în 1692 anexează Oradea la domeniile habsburgice. Viața locuitorilor a fost iar grav afectată cu prilejul mișcării antihabsburgice dintre 1703-1711 condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Localitățile din jurul cetății au devenit câmpuri de bătălie între garnizoana imperială din cetate și trupele de răsculați, iar cetatea a fost supusă unui lung asediu. La finalul ostilităților, împăratul Carol al VI-lea a semnat un decret prin care orădenilor le-au fost recunoscute privilegiile anterior acordate.

A urmat o nouă perioadă de dezvoltare economică a orașului, dublată de una culturală. Astfel, în penultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, la Oradea a apărut pentru întâia oară și o instituție școlară de grad superior, Academia Regală.

La jumătatea secolului al XIX-lea are loc și unificarea administrative a celor patru orășele din jurul cetății, Olosig, Orașul Nou, Subcetate și Velența, sub numele de Oradea Mare.

În a doua jumătate a secolului XIX, Oradea va cunoaște o dezvoltare industrială susținută. De asemenea, acum sunt ridicate majoritatea clădirilor reprezentative ale orașului. Nu în ultimul rând, populația crește în ritm accelerat, de la 29.000 de persoane în 1870 la 65.000 în 1910.

În 1918, la Oradea se semnează, în casa avocatului Aurel Lazăr „Declaraţia de autodeterminare a românilor din Ardeal şi Ungaria”, document care stă la baza Unirii din 1918.

„Decizia, încă riscantă pentru semnatarii actului întrucât de la semnarea acestuia până la faptul în sine a mai trecut ceva vreme, a fost una fundamentală pentru destinul României şi a pregătit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, susţine prof. univ. dr. Ion Zainea, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Oradea.

După Unire

După eliberarea oraşului de către trupele generalului Traian Moşoiu, Regele Ferdinand şi Regina Maria a făcut o vizită  la Oradea Mare. Suveranii au fost primiţi cu „un extaz frenetic”, după cum nota însăşi regina. În 1925, Oradea Mare primește statutul de municipiu, cu numele de Oradea. Anii interbelici sunt marcați de dezvoltare economică și o creștere a ponderii populației românești.

În septembrie 1940, Oradea este cedată Ungariei, odată cu toată Transilvania de Nord. Evreii din oraș sunt deportați în timpul ocupației ungare, iar mulți români se refugiază peste hotare. Eliberarea survine în 12 octombrie 1944, dar noua administrație este una militară sovietică, până în 9 martie 1945.

Ulterior, în administrația locală au fost numiți comuniști, în timp ce reprezentanții partidelor istorice au fost marginalizați, au fost făcute numeroase arestări, reprezentanții bisericilor au fost prigoniți etc.

„Industrializarea accentuată, demarată pe vremea liderilor comunişti Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, va duce la extinderea oraşului, creşterea masivă a numărului de locuitori şi construirea unui număr impresionant de blocuri şi alte edificii specifice erei betonului armat şi noii societăţi. Iau naştere platforma industrială din Zona de Vest şi cel mai mare cartier de locuinţe, situat în imediata sa apropiere, numit popular Rogerius”, explică prof. univ. dr. Ion Zainea, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Oradea.

La mijlocul anilor 1970, raportul etnic este definitiv schimbat în favoarea românilor, ajungându-se în anii ’80 la o populaţie de peste 220.000 de locuitori. 1973 este anul în care apare primul primar român de la reintrarea oraşului în graniţele României. Anii ’80 aduc şi apariţia unui alt mare cartier de blocuri, Nufărul – situat în drumul spre staţiunea Felix.

După revoluţia din 1989, oraşul îşi continuă extinderea teritorială, Episcopia Bihor devenind, din localitate separată, un cartier de nord-vest al oraşului. Construcţiile se ridică vertiginos şi înspre Vama Borş. Patrimoniul arhitectural în stil Secession este pus în valoare, iar orașul devine, în 2011, primul oraș din România primit ca partener în Reţeaua oraşelor Art Nouveau.

Sărbătoare de 900 de ani

Ziua de 12 octombrie, când se vor sărbători cei 900 de ani de la atestarea documentară, va fi marcată printr-o şedinţă festivă, care va avea loc de la ora 11.00 în sala mare a Primăriei Oradea, urmată de o demonstraţie de tir cu arcul medieval care va putea fi admirată pe platoul din faţa Primăriei. Participanţii vor porni apoi spre Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, unde vor avea loc depuneri de coroane, dar şi un recital al Corului „Traian Moşoiu”. La final, alaiul se va îndrepta spre Casa Memorială „Aurel Lazăr”, unde se vor depune coroane și jerbe la placa comemorativă de pe faţada Casei Memoriale „Aurel Lazăr”, iar apoi se va pleca spre statuia lui Aurel Lazăr de pe str. Republicii.

• [stextbox id=”custom” caption=”Date esențiale”]
  • 1113 – Oradea este prima data atestată documentar
  • 1192 – Devine loc de plerinaj după înmormântarea aici a Sfântului Ladislau
  • 1241 – Cetatea este arsă de tătari
  • 1360 – 1390 Este realizat în Cetatea Oradea un ansamblu statuar unic la vremea respectivă în Europa
  • 1437 – La Oradea este îngropat Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei
  • 1450 – Oradea este desemnată „Meridianul Zero” de astronomul Georg Puerbach
  • 1569 – 1618 Este construită Cetatea Oradea în forma sa păstrată până acum
  • 1660 – Oradea este cucerită de turci, care topesc statuile monumentale realizate între 1360-1390
  • 1692 – Cetatea este eliberată de austrieci
  • 1780 – Încep cursurile Academiei Regale de la Oradea
  • 1850 – Se naște Oradea Mare, din unirea administrativă a orășelelor Olosig, Orașul Nou, Subcetate și Velența
  • 1908 – Este finalizat Palatul Vulturul Negru, simbolul orașului
  • 1918 – La Oradea este semnată declarația de autodeterminare a românilor din Transilvania și Ungaria
  • 1960-1990 – Oradea cunoaște o industrializare accelerată, iar raportul etnic se schimbă în favoarea românilor
  • 1975 – Zona pietonală a Oradei câștigă Premiul Academiei pentru cel mai bun proiect de amenajare urbană din România
  • 2005 – Se constituie Zona Metropolitană Oradea, una dintre primele din România
  • 2012 – Oradea este desemnată „Capitala verde” a României

  [/stextbox]

Oradea acum: Investiții mari, șomaj redus, dar și salarii mici

Când vine vorba despre viitorul oraşului Oradea, oamenii de afaceri sunt optimişti, dar în acelaşi timp susţin că sunt puncte unde mai este mult de muncă.

În ultimii ani, Oradea s-a dezvoltat de la o lună la alta, iar faptul că a fost în 2012 al doilea oraş din România la atragerea de fonduri europene, cu 72, 9 milioane de euro, îi dă un plus şi mai mare pe harta investitorilor.

Rata şomajului nu depăşeşte patru procente, iar firmele care-şi găsesc loc în parcurile industriale le dau speranţe într-un trai mai bun orădenilor.

Este cunoscut însă faptul că Oradea nu excelează când vine vorba despre plata forţei de muncă, fiind la coada clasamentului în privinţa veniturilor, salariul mediu brut fiind de 1.500 de lei în această primăvară

„Oradea este un oraş care îşi caracterizează la ora actuală acţiunile prin cel puţin un element foarte important. Este vorba despre investiţii. Suntem nişte parteneri oneşti şi mergem pe  ideea să ajutăm cât putem investitorii. Reuşim să le oferim facilităţi, avem strategii pentru viitorul imediat şi pentru viitorul mediu al unui segment de bussines, cel care utilizează un număr mare de forţă de muncă, care, din păcate, încă, este slab plătită”,   spune consultantul financiar Dacian Palladi.

Neajunsuri

Oradea îşi propune încetul cu încetul să devină generatoare şi susţinătoare a unei industrii ce foloseşte forţa de muncă calificată, dar are câteva neajunsuri. „Nu am făcut trecerea la un stadiu de aglomerare urbană, nu avem o anvergură suficientă pentru a genera forţă de muncă înalt calificată pentru sectorul de vârf şi sectorul serviciilor. Nu avem locul şi susţinerea necesară la nivel guvernamental şi politic, şi nu în ultimul rând avem poziţii ocupate de oameni ce trebuia să fi plecat încă de mult. Totodată, nu avem o coerenţă politică suficientă pentru a vorbi despre viziuni responsabil asumate şi impecabil executate”, mai spune Dacian Palladi.

Cele două parcuri industriale funcţionale din Oradea care ocupă o suprafaţă de 150 de hectare au un grad de ocupare de 70%. Companiile străine şi locale au investit în ele peste 100 de milioane de euro şi au asigurat patru mii de locuri de muncă.

Atragerea de fonduri nerambursabile rămâne în continuare prioritatea număru unu a autorităţilor locale care şi-au dat seama că este o condiţie esenţială pentru a dezvolta oraşul.

[stextbox id=”custom” caption=”Simbolurile orașului”]

Simbolurile oraşului Oradea, într-un top întocmit cu sprijinul lui Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor.

• Palatul Vulturul Negru este simbolul oraşului Oradea. A fost finalizat în noiembrie 1908 şi este cel mai mare complex arhitectural în stil Secession din Transilvania.
• Bazilica romano-catolică este cel mai mare edificiu baroc de pe teritoriul României şi între cele mai frumoase bazilici din Europa. A fost construită între 1752-1780 şi se află în parcul fostului Muzeu al Ţării Crişurilor.
• Biserica cu Lună este cunoscută pe plan internaţional pentru mecanismul unicat din turn, care redă fazele Lunii.
• Cetatea Oradea. În felul în care se prezintă şi astăzi – pentagonală, cu bastioane pe colţuri şi şanţ cu apă – rămâne cea mai bine păstrată cetate în stil renascentist italian din Europa Centrală.
• Palatul Primăriei a fost înălțat între anii 1902-1903  după planurile arhitectului Kalman Rimanoczy , iar ce o face deosebitră şi printre cele mai frumoase primării din România este asimetria, cladirea îmbinând stilul eclectic şi renascentist.
• Teatrul. Tot arhitectul Kalman Rimanoczy a construit şi teatrul în perioada 1899-1900, în stil neoclasic, cu elemente neorenascentiste și neobaroce. [/stextbox]