Voluntar la TIFF, între magie și cinematografie

Voluntarii au reprezentat încă de la primele ediții ale Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) o sursă inepuizabilă de energie, de zâmbete, de bună voie. Gata mereu să te ajute, să te îndrume, să își spună o vorbă bună sau să își facă o recomandare, voluntarii sunt cei care fac lucrurile să se miște, să se deruleze într-un mod armonios întocmai ca pelicula unui film de pe vremuri.

Își sacrifică zilele, nopțile fără să aștepte nimic în schimb, iar după încheierea unei ediții, promit că vor participa și la următoarea. Fie că sunt elevi, studenți sau chiar și adulți, voluntarii sunt legați de un fir invizibil care îi face fericiți. Poate și din această cauză, cei din afară nu pot înțelege cu adevărat atmosfera din culisele festivalului. Dacă unii își doresc să stea în jurul actorilor, a invitaților, alții își doresc să interacționeze cât mai mult cu publicul cinefil, pentru a schimba idei, pentru a pune țara la cale. Toți au o menire, un scop precis, dar după încheierea misiunii începe adevărata magie: deși obosiți, pot interacționa în voie cu ceilalți voluntari, în cadrul petrecerilor la care au acces liber sau se pot bucura de vizionarea filmelor în mod gratuit. Indiferent de modul în care alegi să îi petreci puținul timp liber din timpul voluntariatului la TIFF, cu siguranță, este o experiență care își pune amprenta asupra ta, o experiență care merită trăită măcar o dată în viață. „Am simțit că o mică bucățică din acest festival îmi aparține, în timpul voluntariatului. Din păcate în acest an jobul nu mai îmi permite să mă dedic acțiunii de voluntariat, dar ceea ce am trăit acolo mi-a rămas în suflet”, spune Maria, o fostă voluntară.

„Am participat anul trecut la TIFF ca și voluntar și pot spune cu toată sinceritatea că a fost una din cele mai frumoase experiente din viața mea. Am fost repartizată la departamentul Open Air Mănăștur – logistică, unde am avut un coordonator foarte tare, Vasile Cojocaru (Tzili), și cu puțin noroc am nimerit și anul acesta tot aici, sunt super incântată. În mare parte am pregătit locul unde s-a întâmplat toată magia, le-am urat vizionare plăcută și am împărțit AperiTIFF-ul celor care au umplut scaunele și care, în ciuda vremii de anul trecut, și-au făcut apariția în număr destul de mare. Echipa cu care am lucrat a fost de asemenea super tare. Am fost o mână de oameni care ne-am înțeles foarte bine și care păstrează legătura și azi. Petrecerile de de la Casa TIFF au fost pe măsură. A fost o perioadă în care eram prinsă în proiectele de la facultate și pe lângă lucram, dar partea cu volulntariatul era ca un fel de relaxare pentru mine, abia așteptam să vină seara să o tai spre Mănăștur. Sunt foarte entuziasmată că începe TIFF-ul, îl aștept cu sufletul la gură de anul trecut. Sper să fie la fel de drăguță și experiența de anul acesta și plină de oameni faini!”, spune Roxana.

„ Microbul TIFF ”

„TIFF a reprezentat prima mea întâlnire cu lumea festivalurilor. Am participat ca și crew member din primul de facultate, la departamentul de ticketing și, cum se zice in interiorul festivalului, am luat microbul TIFF. Indiferent dacă aveam sesiune, dacă aveam planificat altceva sau chiar licența, am mers la TIFF în fiecare an de atunci. Pentru mine cel mai important lucru, și ce m-a motivat să revin an de an, au fost oamenii minunați pe care i-am cunoscut acolo. Nefiind clujean de loc, prin TIFF am reușit să îmi fac prieteni și să cunosc oameni frumoși și foarte pasionați de filme, dar și de această lume a festivalurilor. Ceea ce m-a surprins în mod special a fost numărul mare de cinefili, iubitori de filme de calitate, atât români cât și străini. Din păcate, anul acesta nu voi putea participa, dar am deja notate în agendă filmele pe care vreau să le văd și, bineînțeles, party-urile marca TIFF”, spune Sergiu Bărbuș, TIFF-ist din 2012.

Alexandra Pop a fost volunatar TIFF în 2013 și 2014, în cadrul Departamentului de Screening. „Deşi am  o experienţă de aproximativ șapte ani de voluntariat, la TIFF am ajuns abia în anul 2013. Am ales departamentul de Screening&Ticketing, deoarece responsabilităţile pe care le aveam (intrarea şi ieşirea spectatorilor de la film, verificarea biletelor la intrarea în sală, oferirea de asistenţă persoanelor care aveau nelămuriri ş.a.m.d), necesitau o responsabilitate crescută, multă atenţie, bună dispoziţie şi răbdare. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că am interacţionat cu o mulţime de oameni, am legat prietenii, am muncit cu zâmbetul pe buze ( la propriu!) şi per total a fost o experienţă memorabilă”, spune aceasta. Tânăra mărturisește că cel mai mult a atras-o în timpul festivalului profesionalismul de care dau dovadă cei implicaţi în realizarea acestuia, dar şi invitaţii, spectatorii clujeni sau nu, care colorează oraşul timp de zece zile.

„Pentru mine, unul dintre cele mai memorabile momente a fost în 2014. Când a început festivalul, știam că urmau să sosească peste 700 de spectatori la Casa de Cultură a Studenţilor. Stăteam în spatele uşilor împreună cu colegii mei şi așteptam momentul când se vor deschide şi se vor năpusti asupra noastră atâţia oameni, însă totul a decurs normal, dincolo de frica noastră. Recomand tuturor cu căldură această experienţă a TIFF-ului deoarece, aici descoperi cât adevăr este în cuvintele lui Sherry Anderson, «Voluntarii nu sunt plătiţi nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit»”, povesteşte Alexandra.

„Voluntar la TIFF? Înseamnă că n-ai să te plictisești niciodată. Țin minte cum discutam cu patronii de baruri și îi convingeam să afișeze posterul, chiar dacă spuneau că doamna de pe afiș pare prea tristă. Ne făceam propria noastră logistică, împărțind zonele Clujului între noi și descoperind mereu locuri noi prin oraș. Până la final, deja ne jucam de-a experții: știam unde și cum se lipește cel mai eficient un poster și cum să le aranjăm estetic, interacționam cu cei mai receptivi oameni de pe stradă când împărțeam AperiTIFF. Apoi dădeam o fugă până la Arta, chiar dacă știam că mai prindem doar o jumătate de oră, dar de cele multe ori nimeream la niște filme geniale. Acesta e sigur unul din multele motive care face voluntariatul la TIFF atractiv: libertatea de a transforma orice activitate în ceva distractiv. Apoi mai e și sentimentul de a face parte dintr-o comunitate, alături de sutele de tricouri roșii care împânzesc Clujul în iunie. Și simți cu adevărat că aportul tău contează, din cauza că la TIFF există cultura de a aprecia cu adevărat voluntarii. Dar la sfârșitul zilei, te întrebi dacă nu o fi de fapt ceva magie la mijloc, pentru că oamenii revin inevitabil an după an cu același entuziasm”, este de părere Patricia Nistor, voluntar.

Plictiseal ă ș i dezam ă gire

Dacă mai toți voluntarii sunt încântați de ceea ce au trăit în cadrul festivalului, testându-și mereu limitele, nu același lucru s-a întâmplat în cazul Cristinei M., care spune cu mâna pe inimă că nu și-ar mai dori să facă parte din echipa festivalului niciodată. „A fost urât la TIFF. Am fost voluntar în 2013. A fost primul an în care, la îndrumarea unor prieteni, care mi-au spus că va fi o experiență de neuitat, am aplicat pentru a fi voluntar. Nu mi-a plăcut. M-am plictisit. Am avut de împărțit plicuri. Mie mi s-a părut că voluntarii mai vechi au prioritate și că e dificil să te integrezi dacă nu ai un background solid în ceea ce privește cinematografia. Am stat mai mult pe lângă cei din staff, dar mă simțeam ca a cincea roată de la căruță. Ce avem de făcut? Aveam de împărțit plicuri invitaților de la TIFF la hotelurile în care erau cazați. Aveam șofer și în fiecare seară porneam la drum. Începeam împărțitul plicurilor la ora 20:00 și câteodată terminam și după miezul nopții. Depindea foarte tare de evenimentele care urmau să aibă loc. Erau unii invitați care veneau și stăteau o singură noapte, după care plecau.

Noi trebuia să le ducem invitațiile la evenimentule, badge-urile, deci practic tot ce trebuia să ajungă la ei din partea organizatorilor. Trebuia să dăm invitațiile în mână fiecărui invitat, dar ne era imposibil: ori nu ne lăsau cei de la recepție să intrăm, ori nu îi găseam în cameră. Dacă lăsai plicurile la recepție, uitau să le ofere, iar oaspeții de la TIFF rămâneau fără invitații. La un moment dat a și fost un scandal pe această temă. Tudor Giurgiu s-a supărat că un invitat nu a primit invitația. Invitatul respectiv a criticat foarte tare felul în care e organizat festivalul. Apoi, am început să transmitem invitațiile pe sub ușă, pentru a ne asigura că ajung la destinatari. Știam unde e cazat fiecare invitat de la TIFF, ceea ce era interesant, oarecum. La un moment dat am avut parte de o surpriză, să îi spun așa. Am avut de dus, ca de obicei un plic și conform noilor reguli, l-am băgat sub ușa unde era cazat un actor din Olanda. Nu mai îmi amintesc cum îl cheamă. Actorul speriat, a ieșit la bustul gol la ușă să vadă ce se întâmplă. A deschis larg ușa și a început să spună ceva în olandeză. Nu am înțeles, dar nu cred că era de bine. În pat îl aștepta partenerul lui, un alt actor olandez. Nu cred că le-a părut bine că i-am deranjat!”, rememorează Cristina.

Deși avea posibilitatea să participe la petrecerile din cadrul festivalului, aceasta nu a dorit: „Uneori aveam de împărțit și peste 150 de plicuri. Nu mai aveam chef de petreceri când terminam. Am ajuns să cunosc toate hotelurile din Cluj, puteam să le plasez pe hartă cu ochii închiși. Știam că dacă participi mai mulți ani ca voluntar în cadrul TIFF-ului, ai posibilitatea la un moment dat să devii angajat în cadrul festivalului, adică să primești și bani pentru ceea ce faci. Noi, pentru tot efortul depus nu am primit nici măcar o ciocolată. E drept, poate nu m-am implicat nici eu foarte mult. Nu mi-a plăcut de la început și mie dacă nu îmi place ceva, nu mă implic așa cum ar trebui, nu pun suflet. De această dată s-a văzut. Nu aș mai repeta această experiență”, spune Cristina M.