Voicu Oprean, „omul de fier” de la Cluj: „Nu am ratat nicio ediție a Maratonului Internațional Cluj”
Voicu Oprean, CEO AROBS Transilvania Software este un „abonat” al maratonului de la Cluj, dar și al altor competiții sportive, încercând an de an să își depășească limitele, în lupta cu el însuși. Cât de importanți sunt suporterii în momentele de criză, în timpul unei probe tehnice a maratonului sau de ce nu, a triatlonului, pentru ce aleargă anul acesta, dar și ce planuri de viitor are în materie de alergare, aflați în cele ce urmează de la cel care a demonstrat că merită să fie numit „omul de fier” de la Cluj.
Reporter: Veți participa la Maratonul Internațional AROBS anul acesta? Câte participări ați avut până în acest moment la acest maraton?
Voicu Oprean: Sunt un abonat al maratonului Clujului, nu am ratat nicio ediţie până acum, aşa că şi anul acesta voi repeta tradiţia. M-am înscris la proba de semimaraton, iar cu o zi înainte voi alerga cu căruciorul la cursa copiilor.
R: Uneri în cadrul unei competiții mentalul este mai important decât fizicul. Ați simțit acest lucru în cadrul triathlonului Ironman. Cât de importantă credeți că este susținerea oamenilor într-un moment critic sau nu numai, în timpul unei curse?
V.O: Pentru mine, a fost esenţială de fiecare dată. Şi cred că orice atlet sau participant la Ironman intră în cursă pentru sine, dar o termină pentru că are pe cineva care îl împinge din spate. Vrem să ne depăşim nişte limite, dar succesul sau insuccesul îl împărţim cu cei dragi, pentru că şi ei se implică emoţional şi îşi doresc aproape la fel de mult să trecem linia de finish. Niciodată o medalie nu este doar a participanţilor la Ironman.
R: Au fost momente când o încurajare, v-a făcut să uitați de durere și să contiuați cursa?
V.O: Au fost mai multe momente în care am simţit că oboseală mă doboară, dar, de fiecare dată, am mers mai departe pentru că, fie m-a încurajat familia, fie au fost alţi participanţi care mi-au spus să nu mă opresc. Atunci când simţi că eşti la capătul puterilor şi vine cineva din urmă şi îţi spune „Hai, că poţi!”, te motivezi să mergi mai departe. Într-o astfel de competiţie ai nevoie de multe resurse ca să poţi ajunge la finish – tentaţia de a te opri este foarte mare-, de aceea, susţinerea celor din jur este foarte preţioasă.
Îmi amintesc un moment critic la ultimul Ironman. Stabilisem cu fiicele mele să mă aştepte pe traseul de bicicletă. Iar din cauza unei nesincronizări – au ajuns mai târziu la locul stabilit şi nu le-am văzut-, am început să îmi fac griji, pentru că mă gândeam să nu li se fi întâmplat ceva. În cele din urmă, le-am zărit, iar acel moment a însemnat pentru mine un stimul extraordinar, mi-am recăpătat energia.
Mai târziu, la jumătatea probei de alergare, am avut o cădere şi am fost, iarăşi, ajutat de fiicele mele. Probabil au simţit că mi-e greu şi mi-au zis: „Haide, că nu mai e mult!”. După acel moment, parcă orele de maraton rămase au trecut mai uşor.
R: Spuneați la un moment dat că împărțiți mental traseul pe care îl aveți de parcurs și dedicați fiecare porțiune unui persoane. Cui anume veți dedica traseul de la Maratonul Internațional AROBS de anul acesta?
V.O: Voi alerga pentru cei 120 de copii ai United Way. Eu chiar cred în acest proiect şi îi încurajez şi pe ceilalţi participanţi la maraton să alerge pentru educaţia copiilor. Dacă putem ajuta, ar trebui să o facem fără să căutăm prea multe explicaţii.
R: În afara țării există o cultură diferită când vine vorba de susținerea maratoniștilor. Când credeți că se va schimba mentalitatea și la noi și vom vedea străzile pline de suporteri?
V.O: Anul trecut, la Ironman Copenhaga, m-a surprins plăcut faptul că o întreagă capitală fusese paralizată pentru desfăşurarea competiţiei, iar localnicii nu păreau a fi deloc deranjaţi de acest lucru. Dimpotrivă, în cartierele rezidenţiale, aşteptau competitorii pe terase, cu cafeaua în mână, ca să îi încurajeze. Mi-ar plăcea ca, peste câţiva ani, să regăsesc această atmosferă şi în Cluj.
Mentalitatea se va schimba dacă vom face ceva pentru asta. Competiţiile de alergare sunt un fenomen relativ tânăr în România, de aceea, cred că mai este nevoie de timp până când oamenii vor înţelege că ei sunt parte a acestuia, ei creează spectacolul, pe traseu sau pe margine. Primul pas îl facem la ediţia a VI-a a maratonului prin recordul pe care ne-am ambiţionat să-l stabilim împreună cu clujenii. Îi aşteptăm pe cât mai mulţi pe traseu, în 10 aprilie. Dacă încă nu au experienţa unui maraton ca spectatori, merită să încerce, o să plece cu o energie incredibilă acasă.
R: La ce competiții doriți să participați pe viitor?
V.O: Următoarea competiţie de anduranţă va fi Xman România, triatlonul din Oradea care va purta numele AROBS în următorii trei ani. Mi-am propus ca până la 60 de ani măcar să merg în fiecare an la un Ironman (3, 8 km înot, 180 km bicicletă şi 42 km alergare). Îmi place să descopăr locuri noi, de aceea, ideal ar fi ca, de fiecare dată, să fie un alt triatlon. Anul acesta intenţionez să particip la un Ironman în Franţa, iar cea mai mare provocare a anului va fi traversarea Bosforului. Până atunci, însă, o să continui competiţia cu mine însumi, la antrenamente.
Citiți și: Maratonul Internaţional AROBS Cluj-Napoca provoacă fanii la stabilirea unui record naţional
Oameni inteligenți, păcat de oraș
Maratonul Internațional Cluj, povestea unei pasiuni
Daniel Osmanovici: „Copilul meu e parte din hobby-ul meu”
Adi Dohotaru: Cum alerg de 30 de ani, alergatul e ca respiratul pentru mine
Analiză. Sportul extrem sau riscul inteligent
Voicu Oprean, „omul de fier” de la Cluj: „Nu am ratat nicio ediție a Maratonului Internațional Cluj”