Viceprimarul Dan Tarcea: „Regret că nu avem un ministru din Cluj şi asta spune foarte multe despre cum priveşte Liviu Dragnea Clujul”

Dan Tarcea/ Foto: Dan Bodea

Faptul că Guvernul Grindeanu nu are niciun clujean în componenţă aduce unele îngrijorări şi semne de întrebare vizavi de două proiecte majore ale oraşului şi judeţului, care depind în mod covârşitor de finanţarea de la bugetul naţional: centura metropolitană a Clujului şi spitalul regional de urgenţă. „Regret că nu avem un ministru din Cluj şi asta spune foarte multe despre cum priveşte Liviu Dragnea Clujul şi cum priveşte organizaţia PSD din Cluj, pentru că sunt oameni de valoare în organizaţia PSD Cluj ca în orice organizaţie politică”, a declarat pentru Transilvania Reporter, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

Şoseaua de ocolire a Clujului este evaluată la 126 de milioane de euro şi a fost inclusă anul trecut în Master planul de transport al României pentru a fi finanţată din fonduri europene. “Centura metropolitană este un obiectiv cu prioritate zero pentru muncipiul Cluj-Napoca, fără de care orice soluţie vom încerca să implementăm în descongestionarea traficului nu va duce la rezultatul scontat. Eu sper ca să nu fie o chestiune politică şi Clujul să fie izolat ca investiţii datorită faptului că PSD nu a avut un scor bun în municipiul Cluj-Napoca, respectiv în judeţul Cluj, faţă de alte judeţe. Peste tot în ţară proiectele acestea majore sunt suţinute de la Guvern, bugetul local nu poate să susţină o asemenea investiţie, pentru că ar înseamna că tot bugetul de investiţii al municipiului să fie alocat timp de câţiva ani doar pentru partea de centură. Asta ar însemna că nu mai alocăm bani la şcoli, la spitale, la infrastructura locală. Deci sper ca cei care sunt acum la guvernare să aibă suficientă maturitate în a gestiona cu atenţie polii de dezvoltare a ţării” a spus Dan Tarcea. Centura metropolitană face legătura între Autostrada Transilvania şi cartierul Mănăştur, iar apoi, prin Făget, va ajunge până la centura Vâlcele – Apahida.

Cât priveşte spitalul regional de urgenţă, Dan Tarcea spune că este esenţială realizarea sa. “Eu cred că ambele proiecte sunt importante, ţine sigur de prioritizare, dar sper să îşi ţină cuvântul dat şi să aloce bani pentru aceste două obiective ale Clujului şi Transilvaniei. Spitalul regional de urgenţă este pentru întreaga Transilvanie, ori dacă nu se va face acest spital asta înseamnă că PSD nu doreşte continuarea dezvoltării Transilvaniei”. 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Nae says:

    Baiat bun Moromete asta de-i zice si Liviu.Ii iubeste pe ardeleni ca un sef de post pe supusii sai.Sa nu fim naivi-nu v-a da nimic Clujului, Va face totul sa ajungem la nivelul Teleormanului.

Postaţi un comentariu