Vacanţa aventuroasă a micilor călători în timp

“În această tabără am învăţat că un cavaler nu înseamnă să fii neapărat cel mai bun, cel mai viteaz şi cel mai puternic dintre toţi. Un cavaler este o persoană nobilă care îi respectă pe oamenii din jur şi îi apără pe cei slabi”, Sânziana, în vârstă de 10 ani

“Am făcut 12 podoabe, mărgele, lanţuri, brăţări. Anul trecut toate podoabele le-am făcut cadou mamei şi bunicii, dar acum vreau să păstrez podoabele pentru mine. O să le port eu”, Iulia, 9 ani

[stextbox id=”custom” caption=”COSTURI: “]Aventura şi spiritul de competiţie costă într-o tabără organizată de cei de la Outdoor4UCamps aproximativ 700 de lei. Vacanţa medivală scoate din buzunarul părinţilor până la 1.550 de lei. De asemenea, mult mai accesibile sunt atelierele de meşteşuguri tradiţionale din cadrul taberei de vară aparţinând Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Taxa de participare este de 12 lei/ zi.[/stextbox]

Aproape de tradiţii

Vacanţa mare poate fi petrecută acasă, la ţară la bunici sau, după bugetul familiei, în tabere de vară şi cursuri oferite de anumite instituţii şi agenţii de profil. La Cluj-Napoca cea mai bogată în activităţi şi la îndemâna părinţilor este tabăra de vară organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Aceasta are loc între 1 iulie şi 30 august 2013 şi se adresează copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani. Copiii sunt iniţiaţi în realizarea de icoane tradiţionale pe sticlă, confecţionarea de podoabe populare din mărgele: zgărdiţe, brăţări; cusături pe pânză, olărit (modelaj de mână şi confecţionarea de obiecte din lut la roata olarului). “Prin această tabără urmărim apropierea copiilor de tradiţie, familiarizarea cu tehnicile de lucru tradiţionale folosite la realizarea unor obiecte: cusături pe pânză, podoabe, vase şi figurine din lut, icoane pe sticlă. De asemenea, copiii sunt familiarizaţi cu vizitele la muzeu şi îşi petrec timpul liber într-un mod relaxant şi util”, spune Anca Tomoioagă, instructor în tabăra de vară. Până în prezent, la tabăra de artă şi creaţie organizată de Muzeul Etnografic Transilvania s-au înregistrat 850 de prezenţe. Horaţiu şi Iulia sunt fraţi, 10 ani, respectiv 9 ani, şi vin de trei ani în tabăra de vară a muzeului deoarece le place că învaţă lucruri noi:“Ne plac foarte mult activităţile pe care le facem. Am făcut pictură, olărit şi acum lucrăm podoabe”. Iulia vrea ca în acest an toate podoabele pe care le face să le ţină pentru ea: ”Am conceput 12 podoabe, mărgele, lanţuri, brăţări. Anul trecut toate podoabele le-am făcut cadou mamei şi bunicii, dar acum vreau să păstrez podoabele pentru mine. O să le port eu”, afirmă Iulia fericită de ceea ce a realizat. Carina Oprean are 10 ani şi frecventează de 9 ani aceeaşi tabără. Îşi păstrează cusăturile pe pânză, batistuţe, şerveţele pe mobilierul din casă. “Uneori le-am mai spălat ca să le păstrez cât mai bine. Părinţii se miră când văd câte pot să fac”, spune Carina, expunându-şi cu mândrie întreaga colecţie de podoabe. Faptul că tabăra de vară este căutată de părinţii clujeni este confirmat şi de către instructorul care se ocupă de 13 ani cu organizarea taberei, Ana Bufnea: “Părinţii se bucură de faptul că găsesc un loc în care copiii pot petrece timpul învăţând lucruri noi. La fel de interesaţi să-şi aducă nepoţi sunt şi bunicii”.

Tot în oraş, la Palatul Copiilor, în vacanţa mare s-a organizat o şcoală de vară şi s-au iniţiat cursuri de înot. În prezent, copiii care vin la Palatul Copiilor se pot bucura de ore de tenis de câmp. Palatul Copiilor pregăteşte pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani două tabere şcolare. Este vorba de tabăra de teatru şi limbă franceză de la Caps ce va avea loc în perioada 17-24 august 2013 şi de tabăra cu profil sportiv de la Băişoara care se va organiza între 16 şi 32 august. Copiii vor avea alături de ei profesori din cadrul Palatului Copiilor.

Aventură prin munţii patriei

O ofertă bogată în ceea ce priveşte taberele şcolare au întreprinzătorii particulari care şi-au dat seama că există o piaţă pe care s-ar putea dezvolta.De energie, competiţie, aventură, dar înainte de toate de prietenii şi multă distracţie au parte copiii care se înscriu în taberele de aventură organizate de clujenii de la Outdoor4UCamps. Într-o zonă înconjurată de păduri, în localitatea Moara de Pădure, judeţul Cluj, într-o bază care dispune de dotări specifice, precum panou de escaladă, tiroliană, teren de sport cu iarbă, loc dedicat focului de tabără, monitorii şi animatorii predau lecţii teoretice de protecţia mediului şi iniţiază excursii la obiectivele de interes turistic din zonă, jocuri indoor şi autdoor. Cele mai aşteptate de copii sunt însă activităţile care solicită mai multă adrenalină: escaladă, tiroliană, pod indian, montainbike, drumeţie caiac. Tot la Moara din Pădure se mai organizează tabere de marcaje turistice, program realizat în colaborare cu Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj şi Organizaţia de caritate Eco-Phoenix, care îşi propune să contribuie la dezvoltarea turistică a zonei M-ţilor Gila – M. Mare, prin refacerea unor trasee turistice.

Cinci zile de aventura prin peşterile din M-ţii Pădurea Craiului promite tabara de speologie de la Roşia, judeţul Bihor, pentru perioada 22-27 august 2013. În cadrul taberei, participanţii vor învăţa noţiuni elementare de tehnica a speologiei alpine (TSA) şi vor face vizite în diferite peşteri din zonă: Doboş, Craiului, Farcu, Meziad.

Tabăra-Hardcore. Aceasta propune o iniţiere în ceea ce înseamnă un Eco-Challange. „Scopul este să învăţaţi să lucraţi în echipă, să vă gestionaţi resursele eficient pentru a putea termina un traseu presărat cu numeroase obstacole. Şi, pentru că va fi vorba de un concurs, evident că vor exista şi premii”, transmit organizatorii Outdoor4UCamps celor care doresc să se înscrie pe perioada 22-27 august 2013. În cele şase zile, participanţii cu experienţă în asemenea sporturi vor răspunde provocărilor precum traversarea Lacului Beliş în bărci de rafting, circuit de montainbike în zona Doda Pilii-Ic Ponor-Vărăşoaia-Padiş-Doda Pilii, circuit speologic în Sistemul Humpleu şi drumeţie montană pe Creasta Vlădeasa. Totodată, la final, va avea loc o evaluare individuală şi pe echipe şi premierea celor mai buni.

Vacanța fără calculator şi televizor în care înveți să fii cavaler

„Ajută-l pe cel de lângă tine, fii demn, sinceritatea și curajul să fie literă de lege, fii loial prietenilor și celor dragi, respectă omul și natura” sunt valorile după care se ghidează copiii care-și petrec timpul în taberele medievale concepute de Medieval Praxis. Aflată deja în al cincilea an, taberele medievale fac parte din vacanţa de vară a peste 450 de copii. Organizată pe parcursul edițiilor anterioare la Cabana Postăvaru și în zona Culoarului Rucăr – Bran, Tabăra Medievală a fost pentru copii o experienţă specială, deopotrivă educativă şi recreativă. În această perioadă, are loc cea de-a șasea serie 4-10 august, destinația fiind Șirnea, comuna Fundata, la pensiunea ”Valea cu Struți” care se bucură de minunata priveliște a Masivului Bucegi și a Pietrei Craiului. Ultima serie se va organiza în perioada 1-7 septembrie. ”Punem mult suflet în ceea ce facem, iubim copiii şi dorim să le împărtăşim din pasiunea noastră pentru arta şi tainele medievale. Nu le propunem celor mici o tabără cât o călătorie în timp, în vremea cavalerilor şi a domniţelor. Avem încredere în puterea istoriei de a lăsa în urmă lecţii de viaţă memorabile şi suntem animaţi de dorinţa de a le oferi copiilor amintiri deosebite pe care le vor preţui întreaga viaţă”, explică inițiatorii ineditelor tabere pe site-ul lor www.tabara-medievala.rowww.tabara-medievala.ro. Aceștia propun părinților și copiilor o săptămână departe de lumea reală, fără calculator și televizor. ”Într-un timp în care oamenii sunt tot mai grăbiţi, am simţit nevoia unei schimbări. O schimbare de aer şi de timp ne-ar face tuturor bine, dar mai ales copiilor noştri. Ei vor vedea că se poate trăi şi altfel. Fără calculator sau televizor şi fără supermarketuri. Fără străzi aglomerate si poluate, într-un loc în inima munţilor, un loc în care zgomotul claxoanelor e înlocuit de imaginea flamurilor medievale, de foşnetul copacilor, de voia bună şi de spiritul drept.Vom deschide pentru copii o poartă către alte timpuri, când existau idealuri înalte şi eroi adevăraţi”. Evadarea din lumea reală este posibilă prin jocuri, ateliere de creație, de pictură şi heraldică medievală, atelier de tir cu arcul, de improvizație și teatru medieval, atelier de realizare manuală a hârtiei, drumeții, seri în tabără, ceremonii de învestire. Astfel cei mici își înșușesc valorile cavalerismului medieval. “În această tabără am învăţat că un cavaler nu înseamnă să fii neapărat cel mai bun, cel mai viteaz şi cel mai puternic dintre toţi. Un cavaler este o persoană nobilă care îi respectă pe oamenii din jur şi îi apără pe cei slabi. Chiar dacă sunt fată îmi plac mult mai mult cavalerii decât domniţele deoarece cavalerii aproape în fiecare zi aveau parte de acţiune pe când domniţele, mai ales printesele, stăteau în patul lor împodobit cu aur şi diamante şi se pieptănau cu un piaptăn din cristal sau vorbeau la telefonul medieval”, spune Sânziana, în vârstă de 10 ani. Pierderea onoarei pentru un cavaler este un lucru mai rău decât moartea, crede Alexander, un băiat de 13 ani: ”Cavalerismul înseamnă să fii cinstit cu toţi. Respectul faţă de toţi e un lucru foarte important, însă dacă un cavaler îşi pierde onoarea e cu mult mai rău decât moartea. Cam aceasta e ideea mea despre cavalerism”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu