Urania Cremene: „Dacă „revolta” lor va fi pusă în aplicare, lumea lor va fi mai bună”

„Ce și-o fi dorind de ziua lui?” este, cel mai probabil, întrebarea cu care cei mai mulți părinți s-au trezit în fiecare dimineață din ultimele săptămâni care preced Ziua Copilului. Cadouri, excursii, dulciuri de tot felul sau gadget-uri, toate au fost luate în calcul. Însă ce își doresc copiii dincolo de ziua de 1 iunie, în celelalte 300 și ceva de zile din an, rămâne, deseori, un mister pentru cei mai mulți adulți. Într-o lume care aleargă după ei cu lecții despre miorițe și baltage, copiii anului 2017 sunt asaltați de presiunea notelor, care de cele mai multe ori sunt relevante până când se usucă cerneala cu care au fost scrise în catalog. Despre cum văd cei mici lumea, cum am putea face lumea un loc mai bun pentru viitoarele generații, dar și despre felul în care părinții încearcă să păstreze o punte care să-i lege de generația „Millennials” am discutat cu Urania Cremene, unul dintre cei mai apreciați experți în parenting din România.

Începând cu anul 2017, Ziua Copilului este zi liberă la nivel național. Atât sărbătoriții cât și cei mari au astfel mai mult timp pe care să îl petreacă împreună exact așa cum își dorește cel mic. Dar ce își doresc copii de fapt? Nimic mai mult decât… timp.

„Spun cu mândrie faptul că am făcut parte din toată campania care a dus la ziua liberă pentru ziua de 1 iunie. Deși este o picătură într-un ocean, ce am încercat cu toții să transmitem și ce transmitem în continuare este că, în primul rând, copiii au nevoie de timp. Au nevoie de prezența părinților și despre asta este 1 iunie acum. Că este zi liberă este un semnal de alarmă pentru părinți, care trebuie să își petreacă mai mult timp cu copiii lor. Cred că asta își doresc ei în primul rând”, explică Urania Cremene.

Ce fel de timp vor copiii să petrecem alături de ei este o cu totul altă problemă. De cele mai multe ori, părinții au obiceiul de a pune copilul lângă ei și, în tot acest timp, să mai facă încă zece lucruri, de regulă legate de locul de muncă. Ce înseamnă însă acest interval? Nu prea multe, după cum explică Urania.

„Noi stăm cu copii noștri, dar nu neapărat prezenți fiind. Poate că ne uităm la televizor împreună și tot e mai bine decât ca unul să fie într-o cameră și copilul în altă cameră. Dar nu este un timp în care să ne încărcăm unul pe celălalt. În schimb, petrecem timp foarte mult în mașină și merge un radio, părintele mai vorbește la telefon, copilul se uită pe geam și cam asta înseamnă la noi „timp cu copilul”. Ei au nevoie de prezență reală însă, exact așa cum avem de fapt și noi. Dincolo de asta, ce mai vor copiii într-o zi de felul acesta, este să se simtă cu adevărat cei mai importanți și să nu mai există reguli. Am vorbit cu destul de mulți copii în perioada asta și vor să facă ce vor ei. Vor să mănânce oricât de multă înghețată, vor să li se cumpere acele lucruri care le sunt interzise în mod normal, vor să meargă la somn cât mai târziu și vor o zi în care ei să fie șefi”.

Pentru că problema nu este de ieri, de astăzi, părinții încep să conștientizeze cât de importantă este calitatea timpului petrecut „în libertate”.

„Nu este despre a gândi atunci când vine vorba despre copii. Nu este despre gândit, ci despre făcut. Mie îmi place să cred că deja s-au aprins multe fitile din mai multe direcții cu privire la importanța ideii de a pune copilul pe primul loc. Foarte mulți părinți au început să conștientizeze că e nevoie să înveți lucruri noi, adaptându-te la toate schimbările din societatea noastră și că este nevoie de o grămadă de sacrificii până la urmă ca să fii prezent în viața copilului tău. Cel mai simplu lucru este să te pui pe pauză din când în când. Asta nu are legătură doar cu copilul, ci cu existența noastră ca un tăvălug, care nu ne lasă să avem timp nici măcar pentru noi. Mulți părinți vor spune că ei au un loc de muncă și au responsabilități și nu pot pune „stop”. Înțeleg aceste realități, dar cred că în programul fiecăruia pot fi găsite, din când în când, zile în care să pui stop. Asta e ceva ce trebuie însă făcut conștient”, explică Urania Cremene.

Pusă în aplicare în plan personal, teoria dă rezultate. Când adulții reușesc să înțeleagă că, de cele mai multe ori, multitasking-ul este echivalent cu „a face mai multe lucruri, toate la fel de prost și ineficient”, viața personală, dar și cea de familie, pot să devină mult mai bune.

„Eu mă consider un om foarte ocupat, dar am început să mă împrietenesc cu timpul și fac o grămadă de lucruri. Nu pot spune că nu am timp, ci că nu am timp pentru anumite lucruri. Eu îmi păstrez zile din calendar pe care le „blochez” ca fiind libere. Pur și simplu refuz să mă gândesc că ele există. Dacă nu fac asta, absolut fiecare spațiu de timp va fi umplut de ceva. Dacă nu îmi păstrez aceste zile, nu aș mai avea pauză. Dacă nu ne controlăm noi existența, ne-o controlează alții din afară. Rezerv timp. Am ajuns la concluzia că nu există multitasking, un concept care mi se pare cea mai mare prostie. Atunci când ai o jumătate de oră cu copilul, asigură-te că în acea jumătate de oră nu faci nimic altceva și nici nu te gândești la ce ai de făcut după. Fii prezent unde ești! – cam asta ar fi teoria mea- și toată lumea are de câștigat”, explică Urania, care are peste 15 ani de experiență în domeniul parenting-ului.

Cum văd copiii lumea adulților

Lumea și felul în care ea funcționează obișnuiește să îi sperie tot mai mult chiar și pe adulți. Cum văd însă copiii toate schimbările cu care ar urma să se confrunte?

„Îmi place să vorbesc cu copiii, să intru în realitatea lor și să văd lumea din perspectiva lor. Este important să diferențiem copiii pe etape de vârstă. Cei mici au această extraordinară capacitate de a trăi în prezent, lucru care adulților le lipsește. Copiii sunt în „aici” și „acum”. Ei nu se gândesc la ce urmează să fie sau la ce ar avea de făcut și fiecare lucru pe care îl descoperă este cu totul nou și fascinant. Orice părinte de copil mic, iar asta înseamnă copil de până în patru ani, are foarte mult de câștigat dacă intră în această realitatea a copilului, pentru că înveți să te uiți altfel la flori sau chiar la gândaci. Totul e nou și fascinant și nu judecă: ei iau totul așa cum este și pentru ei un gândac este la fel de fascinant precum o gărgăriță. Abia mai târziu învață că omorâm gândacii, dar ocrotim gărgărițele, ceva ce nu am înțeles niciodată. Lumea copiilor mici este nou și asta este extraordinar”, spune ea.

Mai târziu, după vârsta de cinci ani, apar raționamentele. Copilul începe să judece lumea din jurul său și, practic, să se pregătească de viața de adult. O viață de adult în care gândacii nu mai sunt fascinanți, ci niște dușmani declarați ai societății. Alături de multe altele.

„Este firesc, pentru că asta ne ajută să supraviețuim. Apoi începe școala, iar aici lucrurile încep să se complice foarte tare, pentru că realitatea copiilor este aglomerată. Cred că cei mai mulți copii de astăzi muncesc mai mult decât noi, adulții, au mult mai puțină libertate decât avem noi, sunt mult mai controlați din exterior, mult mai obosiți din cauza asta, preluând și stresul nostru. Apar temele, care sunt foarte multe și multor copii începe să nu le mai placă în viața lor. Sunt foarte mult pre-adolescenți, adolescenți care neagă tot ce se întâmplă. Încep să înțeleagă cum funcționează lumea asta și nu le place în ea. Își dau seama că o poluăm, că o stricăm, că avem obiceiuri nocive, că ne interesează lucrurile materiale și încep să judece lucrurile din jur. Probabil că lumea lor de mâine, dacă revolta lor va fi pusă în aplicare, va fi mai bună. Ei sunt mai deștepți decât noi. Par a fi mai curați decât noi, măcar și pentru că au crescut cu informații pe care noi nu le-am avut. Când eram noi mici nu se vorbea despre poluare sau despre dispariția speciilor. Ei sunt mult mai devreme conștienți de ceea ce se întâmplă la nivel global și asta îi ajută să se conecteze cu lumea la un alt nivel. Practic, ei nu mai sunt doar indivizi, ci sunt ființe planetare, ceea ce e foarte fain”, explică Urania Cremene.

Dușmanul Școala

De multe ori, întrebând un adult ce planuri are pentru o anumită seară, auzim un plural foarte în vogă: „Facem teme”. Temele și mai ales cantitatea în care vin acestea sunt o problemă tot mai mare pentru cei mici și, implicit, pentru părinți.

„Este o treabă a întregii familii. Este un subiect care mă preocupă foarte tare și este un subiect pe care îl cercetez de foarte multă vreme: ce înseamnă performanța unui copil pe termen lung, ce înseamnă succesul lui în viață, cât de mult din educația formală așa cum e ea acum îi va mai ajuta pe copii peste 15-20 de ani, în condițiile în care schimbările sunt atât de rapide. Vedem ce a făcut Facebook-ul sau internetul din viețile noastre, apar și dispar joburi și categoric habar nu avem cum o să arate lumea peste 15 ani. Proiectăm  copiii în niște joburi și într-un stil de viață care nu va mai avea nicio legătură cu ce se întâmplă azi”, mai spune Urania.

Și de parcă nu era de ajuns, sistemul educațional, așa cum arată el astăzi, îi pregătește pe copii pentru o lume în care Păcală s-ar rătăci pe străzi cu ușa în spate, iar Nică ar fi filmat cu drona la furat de cireșe, spre amuzamentul Facebook-ului.

„Acum doi ani am fost într-o tabără de familly building, unde părinții și copiii stau o săptămână împreună și fac tot felul de activități. Seara, în jurul focului, copiilor li se citeau povești înainte de culcare. Și una dintre mame a citit o poveste de Ion Creangă, și citind povestea, copiii au început să se revolte. Nu puteau înțelege de ce cineva ar fura mere din copaci în loc să meargă să le cumpere. Nu înțelegeau de ce te-ai scălda în râu. Atunci am realizat că pentru ei, Ion Creangă este mai SF decât Harry Potter și că noi vibrăm la niște informații pe care ei nu le au. Eu, care sunt o fire destul de rezistentă la tehnologie și învăț greu lucruri de genul acesta, mi-am văzut fata unei prietene citind Harry Potter și am reacționat fix ca mama mea: „Tu nu poți să citești altceva? Ce e prostia asta? Citește și tu Colț Alb sau Tom Sawyer”. Ea mi-a spus însă că e foarte tare. Am cumpărat-o și mi se pare genială. Dacă lăsăm lucrurile noi să intre, am putea câștiga mult mai mult. Din afară e foarte greu să schimbi sistemul de învățământ și nici nu cred că acesta ar trebui să fie scopul. Trebuie să înoți cu valul și să îți ajuți copilul să înțeleagă ce înseamnă învățare, nu acumulare de informație. Cred că dacă părinții nu și-ar abandona copiii la școală, pentru că asta se întâmplă de multe ori, lucrurile ar sta mai bine. Este de asemenea important să scoatem în evidență lucrurile la care copilul este bun, dincolo de ce face școala. Am această credință că fiecare persoană se naște cu ceva special. Trebuie să ne dăm seama cum facem ca în contextul școlii de astăzi să nu tăiem aripile copilului. Nu trebuie să cădem în capcana de a crede că notele vor duce la performanță sau la vreun succes de orice tip”.

Părinții și lupta pentru adaptare

Între timp, părinții care au astăzi 30-40 de ani sunt puși față în față cu noi și noi provocări. După ce au trecut la shopping-ul online direct de la cartelele comuniste, acum trebuie să înțeleagă și cum comunică mai nou odraslele lor. Sau de ce un copil nu știe ce ar putea însemna cuvântul „odraslă”.

„Un Gică-contra ar spune că prăpastia dintre generații a existat dintotdeauna. Am avut-o și noi în relația cu părinții noștri. Este firesc să existe, dar acest gică-contra sau troll, poate nu conștientizează că schimbările de acum sunt mai rapide decât au fost vreodată. Este un lucru cert. Noi nu realizăm, noi cei care am prins copilăria pe vremea lui Ceaușescu și maturitatea în toate schimbările de până, nu realizăm cât de multe lucruri a trebuit să învățăm și cât de mult a trebuit să ne adaptăm acestor schimbări care nu se opresc. Cred că suntem generația care pe parcursul existenței ei a asistat și va asista la cele mai multe schimbări. De la o societate patriarhală, învechită, obedientă am ajuns la tot ce înseamnă libertate de exprimare sau antreprenoriat. Până la urmă, cea mai bună cale de a păstra puntea între generații nu este să le învățăm jocurile pe calculator și să ne jucăm cu ei. Nici măcar să le învățăm limbajul, pentru că nu știu cum vor mai scrie și cum vor mai comunica. Nu este vorba despre asta, ci despre conectare. Atunci când îți pasă de cineva și nu mai ești în situația de a judeca, ci ești în faza de iubire necondiționată, lucru pe care îl tot predau eu, nu mai judeci. Iei lucrurile așa cum sunt. Interesându-te de prietenii copilului tău, de pasiunile lui, de hobby-urile lui sau de jocurile care îi plac, ar putea să fie mai simplu de comunicat, chiar dacă nu înțelegem. Trebuie să avem încredere că până la urmă, fiecare generație își găsește calea și că nu trebui să fie cum a fost la noi. Poate fi cu totul altfel și la fel de bine pentru ei, pentru că cine suntem noi să decidem ce e mai bine pentru ei. În momentul în care înțelegem că este „doar altfel”, lucrurile se schimbă”, explică Urania Cremene.