Unicat în UE: vacanța parlamentarilor în campania pentru președinte
Dintre cele 28 de țări care formează Uniunea Europeană, 15 își aleg președintele prin vot popular, șase prin vot parlamentar, iar șapte sunt monarhii. Dar, în niciuna dintre ele, cu excepția României, parlamentarii nu intră în vacanță când se alege doar președintele, nu și membrii legislativului.
„Nu am cunoștință să mai fie o țară în Uniunea Europeană unde membrii parlamentului își iau vacanță în campania electorală prezidențială. Sigur, sunt multe state unde alegerile pentru președinte și cele pentru parlament se țin simultan. Există, de asemenea, multe țări unde președintele este ales de parlament. Dar eu nu știu să există vreo altă țară unde alegerile prezidențiale să fie decuplate de cele prezidențiale și unde, totuși, parlamentarii să își ia vacanță în timpul campaniei electorale pentru alegerea președintelui”, spune politologul George Jiglău, de la Centrul pentru Studierea Democrației, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
Explicația „unicității” României în acest caz ține de obișnuința aleșilor de a-și lua vacanță în perioada de campanie electorală, dinainte ca cele două alegeri – prezidențiale și parlamentare – să fie decuplate. „Există un drept al parlamentelor, în toată Uniunea Europeană, de a-și opri activitatea cu o lună înainte de alegerile parlamentare, pentru a permite membrilor care doresc să fie realeși să se implice în campania electorală. La noi în țară se întâmplă acest lucru și cu ocazia alegerilor prezidențiale, și explicația cred că stă într-o cutumă formată din perioada în care alegerile parlamentare și cele prezidențiale se desfășurau simultan”, mai spune politologul clujean.
Până în 2004 inclusiv, alegerile parlamentare și prezidențiale din România s-au desfășurat simultan. Decuplarea s-a produs în 2008, după ce mandatul președintelui a fost prelungit la cinci ani, prin modificările aduse Constituției în 2003. În 2009 au avut loc primele alegeri doar pentru președinte.