Unde-s balurile de altădată?

Luna octombrie este prin definiție perioada din an (școlar) în care bobocii își primesc ”botezul” pentru anii de liceu ce transformă copiii de ieri în tineri de nădejde, pregătiți să facă față provocărilor pe care viața de ”om matur” le-a pregătit fiecăruia dintre noi. Elevii din anii terminali le pregătesc proaspeților liceeni petreceri de pomină pe care să le țină minte. Pentru boboci  ”Balul” este un veritabil examen. Unde mai pui că un băiat și-o domnișoară vor purta vreme de patru ani titulatura de Miss și Mister Boboc.

În spatele unui asemenea eveniment stau pe de-o parte cadre didactice dornice să-și împărtășească din experiența și succesul organizărilor precedente, elevi cu imaginație bogată și spirit organizatoric, dar și sponsori generoși, de cele mai multe ori chiar părinții participanților. Dar vremurile s-au schimbat. Balurile de altădată, organizate în cantinele liceelor, sunt acum evenimente mondene de la care nu ai voie să lipsești. Concursul de Miss și Mister nu mai constă într-o banală defilare, nici în recitarea unui catren din poeții clasici, iar ”artiștii casei” au fost demult înlocuiți cu vedete ce strălucesc pe posturile de televiziuni muzicale.

Simplitate și confort

Atmosferă de discotecă, ținute sclipitoare, zâmbete și aglomerație care nu supăra pe nimeni. Așa s-ar putea descrie în câteva cuvinte imaginea unui Bal de boboci de la începutul anilor ’90. Liceenii din ani superiori și profesorii mai tineri planificau totul cu meticulozitate, cu luni bune înainte. Trebuiau aprobări din partea conducerii instituției de învățământ pentru ca evenimentul să se poată desfășura în … cantina liceului. Pe scenele Caselor de cultură, sau în discotecile la modă din oraș ajungeau doar elevii liceelor cu ștaif. Distracția nu se prelungea după ora 23, iar de alcool aproape că nu putea fi vorba. Sigur, ”băieții mai mari” mai reușeau să introducă câte o sticlă de vin, pe care o împărțeau pe furiș. Arareori se întâmpla ca cineva să ”sară calul” și să ajungă acasă amețit.

”Erau evenimente simple dar frumoase, nici pe departe la fel de somptuoase precum cele de azi. Pe vremea aceea mergeam pe ideea de simplitate și confort. Costurile erau limitate și în general din banii strânși de la elevi se plăteau oamenii care aduceau instalația de sonorizare, eventual vreun artist invitat să cânte, asta dacă nu cumva cântau chiar elevi ai liceului care aveau formație. Recuzita era simplă, pentru că evenimentul era unul conceput în joacă, nu pentru presă”, rememorează Mihaela, azi profesor de limbi străine la Liceul Pedagogic. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării, iar distracția era supravegheată discret de profesori. ”Nu trebuia să stăm ca vulturii cu ochii pe copii. Acum să nu-și imagineze cineva că era ca la operă. Mai apăreau hârjoneli, mici dispute, se mai ascundea câte o sticlă de vin pe după vreun dulap, se mai fuma o țigară la baie, dar cei care erau prinși nu deveneau eroii școlii, ba chiar erau, hai să nu spunem marginalizați, dar erau priviți cu neîncredere de către ceilalți, erau <<băieții răi>>, pe care era bine să-i ocolești și să nu faci ca ei”, mai spune Mihaela.

Poezie, mimă și probe de aptitudini

Azi e obligatoriu ca ținuta să fie adaptată vremurilor în care trăim. Accesorii precum telefoane mobile de ultimă generație, ochelari de soare, și izul de parfumuri scumpe sunt parte din recuzita evenimentului. Ținuta la ”patru ace” se purta și în urmă cu 20 de ani, doar că atunci pozele se făceau cu ajutorul aparatelor foto, iar selfie-urile era de fapt poze de grup. În general însă, balurile de altădată se asemănau cu cele de azi. Concursurile de Miss și Mister erau și atunci obligatorii, doar probele pe care trebuiau să le parcurgă participanții erau altele. ”Doar defilarea celor înscriși în concurs a mai rămas din ce era odată. Perechile urcau pe scenă, dacă era amenajată o scenă, defilau în fața juriului și a colegilor, spuneau două vorbe despre ei și cam atât. Acum fetele schimbă două, trei ținute. Probele cele mai gustate era cele de mimă și declarațiile de dragoste pe care băieții trebuiau să le facă partenerelor de concurs, având ca punct de plecare câteva cuvinte, de multe ori fără vreo legătură cu romantismul, pe care le primeau atunci, pe loc, din partea prezentatorilor. Probele de aptitudini nu constau în a decoji cu gura o banană așezată în poala băiatului, ci să cureți un măr, sau un cartof, spre exemplu, și să ai cea mai lungă coajă, iar probele de dans nu aveau nimic erotic în ele, ci erau o trecere prin mai multe genuri muzicale”, își amintește Mihaela. Erau totuși, și probe mai puțin gustate de ”public”, dar impuse de profesorii care făceau parte din echipa de organizare. ”Oh da, îmi amintesc că proba la care elevii își dădeau ochii peste cap era cea în care trebuiau să recite câteva versuri”, povestește amuzată profesoara de limbi străine de la Liceul Pedagogic.

Picajul și ”renașterea” pe banii părinților

La începutul anilor ’90 era de neconceput un început de an școlar fără ”botezul” bobocilor. Însă, a urmat un recul. Doar liceele ”bune” își permiteau să închirieze o discotecă, sau un club, astfel că, în școlile cu profil tehnologic balurile de boboci nu mai reprezentau o atracție, nici pentru elevi, nici pentru profesori. A fost o vreme când era la modă să te prezinți singur la balurile altora, și să pleci însoțit de o nouă cucerire. Numai că au apărut și ”problemele”, iar ”intrușii” au fost ținuți la distanță de organizatori. ”Elevii liceelor cu nume își găseau mult mai ușor sponsori, în rândul părinților. Ba chiar erai un elev popular dacă mama sau tata sponsorizau balul. Au apărut și premii consistente, articole în ziare, știri la TV etc. Elevii de la liceele mai puțin populare nu mai erau interesați să organizeze propriile baluri. Apoi lucrurile s-au schimbat. S-au închiriat localuri scumpe, artiștii invitați erau și sunt dintre cei la modă.

Toate aceste lucruri, evident, pe banii părinților. Cred că s-a mers pe ideea <<Ce? Noi nu putem să strângem bani să facem un bal ca lumea?>>. Nu văd nimic rău în asta, ba eu chiar aș încuraja astfel de inițiative, pentru că nu trebuie să se facă diferențe între elevii unui liceu sau altul, dar să nu se exagereze. Mie mi-ar plăcea, pentru că tot sunt la modă balurile tematice, ca una dintre temele balurilor de boboci să fie anii ’80-’90. Aici, noi profesorii, poate am avea un cuvânt în plus în organizare”, încheie Mihaela.