”U”, clubul Clujului și al nimănui

Foto: Dan Bodea

Nu au trecut nici o jumătate de an de când o ţară întreagă aplauda ataşamentul suporterilor faţă de Universitatea Cluj. La finala Cupei României din această vară 5.000 de fani au însoţit echipa pe Arena naţională şi au făcut un spectacol deosebit, fiind aplaudaţi la scenă deschisă la finalul partidei de fanii campioanei Steaua Bucureşti. În ciuda zvonurilor care dădeau ca sigur falimentul clubului, nimeni nu a crezut că cel mai iubit club de fotbal din Ardeal va ajunge în situaţia de astăzi, când universitarii traversează o criză profundă. Aflat în stare de insolvenţă şi abandonat de finanţatorul Florian Walter, clubul stă să moară. Neplătiţi de luni de zile jucătorii au fugit de la echipă, iar speranţe de mai bine se mai creionează doar în „proiectul de reorganizare” al administratorului judiciar, Marieta Anastasescu. În realitate existenţa clubului este un mister.

 Cine conduce clubul?

În luna iulie a acestui an Florian Walter, omul care deține pachetul majoritar de acțiuni la Universitatea Cluj din 2010, și-ar fi cedat procentele către un grup de afaceriști condus de un sirian. Identitatea lui nu a fost iniţial dezvăluită, iar tranzacția nu a fost înregistrată la Registrul Comerțului, ceea ce adânceşte şi mai mult starea de incertitudine. Apatia lui Walter în ceea ce priveşte clubul universitar s-a simţit încă de la începutul anului, când au demarat şi discuțiile pentru cedarea acțiunilor, adică înainte de fuga lui Walter în Dubai. De acolo, patronul „Şepcilor roşii” a continuat să negocieze, iar la începutul lui iulie acestea au fost finalizate. Ulterior site-ul suporterilor numaiu.ro a dezvăluit şi identitatea „noului proprietar” al Universităţii. Acesta este Souheil Khadra, un om de afaceri octogenar, care însă, nu a înregistrat încă nici un act de cesionare, sau cumpărare a pachetului de acțiuni de la Florian Walter, și nici nu a investit vreun ban în echipă. Nici administratorul judiciar al clubului, Marieta Anastasescu, nu a lămurit situația eventualei tranzacții oferind un răspuns sec la întrebarea: ”Cine este în momentul de față proprietarul clubului de fotbal <<U Cluj?>>. ”Facem toate demersurile pentru a recupera creanţe din parea altor cluburi pentru a ne continua activitatea în limite normale. Situaţia financiară e cunoscută de toată lumea, însă sperăm ca lucrurile să se îmbunătăţească”, a răspuns sec doamna Anastasescu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Revenind la momentul în care Walter a anunțat că nu mai investește la Universitatea, presa a speculat interesul mai multor oameni de afaceri dispuși să preia pachetul de acțiuni de la Walter. În realitate un singur nume a confirmat că a negociat acest lucru. Este vorba despre Viorel Tudose, un antreprenor cu investiții în domeniul energiei. Tudose a recunoscut la un moment dat că a negociat preluarea clubului chiar cu Florian Walter. După fuga din țară a lui Walter, Viorel Tudose a continuat discuțiile cu administratorul judiciar prin intermediul lui Ioan Mărginean, mâna dreapta a lui Florian Walter în fotbal. Cam în aceași perioadă în care apărea informația conform căreia sirianul Souheil Khadra ar fi preluat acţiunile Universităţii, Tudose anunţa că negocierile pentru preluarea clubului au fost oprite din cauză că nu au fost acceptate condițiile impuse de el. Practic afaceristul nu a fost de acord cu modalitatea de preluare propusă de administratorul judiciar, care i-ar fi propus o creditare a clubului cu peste un milion de euro, urmând ca ulterior împrumutul să fie convertit în acțiuni, în acest fel Tudose urmând să devină acţionar majoritar. Viorel Tudose a încercat o achiziție directă a acțiunilor deținute de Walter, lucru neagreat de Marieta Anastasescu, la sfaturile lui Ioan Mărginean.

 Brandul este atractiv, dar cine-l promovează?

Unul dintre cei mai mari susținători ai Universității Cluj este prorectorul UBB, Dan Lazăr. De profesie economist, Lazăr a făcut o radiografie ”la sânge” a brandului ”U”. „Ca să ajungem la situația de drept a clubului de fotbal Universitatea trebuie să pornim de la problema principală. Din nefericire de la Guvern nu vine nicio încurajare, niciun stimulemnt pentru un potențial investitor în sport. Asta este problema generală, nu doar în mod particular cazul Universității Cluj. Orice țară civilizată are programe dedicate sportului și investițiilor în sport. Până și Ungaria are un astfel de program, o strategie prin care să atragă investitori în sport. Noi din păcate nu avem o astfel de strategie în Românie, dar nu mă refer doar la sport ci și la celelalte domenii, medicină, învățământ etc. Ca să atragi investitori, în orice domeniu, trebuie să creezi un cadrul legal prin care să le oferi ceva la schimb acestor investitori, niște stimulente.

danlazar

Revenind la clubul de fotbal <<U>>, marea problemă este incertitudinea. Nu știm în ce situație este clubul. E o nebuloasă totală acolo. Walter nu mai e lângă echipă și din nefericire nici nu se poate discuta cu el. Noi, UBB-ul ne-am arătat intenția de a sprijini clubul de fotbal Universitatea, dar trebuie să știm, în primul rând, la ce ne înhămăm și în al doilea rând cineva de la club ar trebui să vină cu o strategie. Mie personal nu-mi sunt clare obiectivele clubului. Nu este niciun secret că atunci când nu ai un obiectiv îndrăzneț niciun sponsor nu va investi. Investitorii vor să se asocieze cu elitele” a punctat Dan Lazăr. Universitarul clujean este sceptic în privința unei implicări majore a Universității Babeș Bolyai sau a altui sponsor la ”U”.

”Sincer, nu știu dacă cineva ar vrea să ia clubul în acest moment. Sunt foarte multe probleme și în general este o acută stare de criză. Noi am venit în sprijinul clubului și am oferit cazare pentru jucători, dar și acest ajutor a venit ca o soluție de criză, pentru ca echipa să-și poată continua activitatea, să supraviețuiască. Din păcate nu există un plan, nu știu dacă se dorește o construcție, pe termen mediu sau lung. Noi nici măcar nu am fost consultați, probabil nu se dorește ca UBB să fie inclusă în proiectul lor. Noi avem deschidere dar… Noi am avut discuții în senatul universității să încurajăm sportul universitar, pe sportivii care performează și au rezultate foarte bune, dar nu ne-am propus să preluăm Universitatea Cluj, așa cum s-a speculat la un moment dat”, a mai spus Lazăr. În opinia economistului strategia de marketing a clubului de fotbal este defectuasă, sau chiar inexistentă. ”Clujul are atuuri extraordinare în fotbal. Nu știu cum se face că odată la câțiva ani apare câte o generație extraordinară, dar cei de la club nu știu să scoată în evidență punctele forte ale clubului. Sau poate nu se dorește acest lucru, și atunci pentru un investitor e greu să se decidă să vină la Cluj. Clubul acesta este o oportunitate extraordinară de imagine, dar lipsa unei strategii face ca orice posibil sponsor, sau finanțator să stea deoparte”, a încheiat Dan Lazăr.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

 Brandul a rămas în posesia primăriei

Dacă la nivel de investitor totul este în ceaţă, cel puţin brandul ”U” are un „stăpân”. După îndelungi negocieri între Primărie şi administratorul judiciar, iniţiate încă din 2013, Florian Walter a fost de acord să renunţe la palmares, siglă și culori şi să semneze un nou contrat de folosinţă a brandului ”U Cluj” pentru fiecare sezon. Cel care a redobândit brandul ”U” din mâinile familiei Walter este Radu Constantea, reprezentantul Consiliului Local și al primăriei Cluj-Napoca în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) clubului de fotbal Universitatea.
1Radu-Constantea-43-IMG_2396-e1443788788572

”Povestea este deja destul de cunoascută, pentru că a beneficiat de o mediatizare pe măsruă. Totul a început în 2009 când marca <<U>> a fost cesionată exclusiv familiei Walter (se face referire la Florian Walter, fostul finanţator al clubului de fotbal Universitatea Cluj, n.r.). Simțind pericolul că echipa ar putea fi mutată după bunul plac al finanțatorului în orice alt oraș din România, și mai ales după plecarea domnului Walter de lângă echipă, am început negocierile cu administratorul judiciar, doamna Marieta Anastasescu și în cele din urmă am reușit să o conving să accepte unele modificari în contractul inițial. Este vorba despre unele enexe în care am solicitat în numele Consiliului Local, în calitate de acționar și deținător al brandului, mărcii, palmaresului și a tot ce ține de club, ca marca <<U>> să revină în patrimoniul exclusiv al primăriei, ba chiar am introdus elemente noi în contract, prin care Consiliul Local să poată denunța contractul cu un anume timp înainte de expirarea lui, dacă este în interesul clubului”, explică Radu Constantea.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu