„Turnul Babel”, alternativa clujeană la o școală de vară ca „afară”

Tabără urbană

Tabăra urbană „Turnul Babel” le oferă copiilor cu vârste cuprinse între șapte și 12 ani posibilitatea de a-și exersa, în propriul oraș, cunoștințele de engleză, franceză sau germană, într-o manieră inedită. Tabăra va avea loc în perioada iulie-august și este organizată pe patru module: „Mens sana in corpore sano”, „Teatrul sunt eu”, „Arhitectura e muzică împietrită” și „Sporturile minții”. Un modul se întinde pe durata unei săptămâni, urmând ca fiecare să se desfășoare de două ori (o dată în luna iulie și o dată în luna august).

Tabăra urbană „Turnul Babel” este organizată de Andreea Dubău, o mămică din Cluj, care și-a dorit să îi ofere copilului său posibilitatea de a-și exersa limba franceză și pe perioada verii, cu ajutorul unor activități interactive.

„Am numit acest proiect «tabară de vară» pentru că părinții și elevii se sperie puțin când aud cuvântul «școală» și în timpul vacanței. Este așadar o tabără urbană, pentru că are loc în Cluj-Napoca, în cartierul Gheorgheni. Cererea de limbi străine este foarte mare, pornind de la grădiniță, unde toată lumea dorește ca cel mic să învețe în limba germană, engleză sau franceză. Și eu am vrut la rândul meu o astfel de grădiniță. Astfel, băiatul meu a urmat o grădiniță cu predare în limba franceză maternă. La școală am reluat franceza, iar anul acesta am început germana. Apoi a venit vacanța… Am întâmpinat două probleme: unu la mână ce fac cu copilul pentru că eu lucrez până după-masa, ceea ce se întâmplă în cazul celor mai mulți părinți și doi, unde îl pot duce pentru a exersa limbile străine? Nu am găsit nicio școală de vară în Cluj cu predare în limbă străină care să fie și accesibilă ca preț. La școală, indiferent câte ore fac, nu există timpul fizic ca cei mici să își exerseze prea mult vorbirea, fonetica. Dacă calculezi matematic, în timpul unei ore un copil nu reușeșete să vorbească mai mult de două minute. Mi-am dorit mult să îl duc la o școală de vară într-o limbă străină”, a explicat Andreea.

Și cum nu a găsit ceea ce a căutat, a creat o tabără de vară atipică. „Nu îmi doresc ca băiatul meu să stea și vara la birou și să învețe. Vreau joacă, vreau activități în aer liber, vreau ca el să fie nevoit să se exprime într-o limbă străină în timp ce se joacă sau când are nevoie de ceva. Nu am găsit așa ceva în Cluj. Am vrut să fac ceva pentru copii, să aibă unde să meargă, să își petreacă timpul jucându-se, dar în același timp să și rămână cu ceva. În opt ore pe zi copilul va avea ocazia să își dezvolte vorbirea într-o limbă străină”, explică Andreea.

Copiii pot opta pentru una din cele trei limbi și pentru un modul din cele patru sau pentru toate. Înscrierea se plătește pentru cel puțin o săptămână.

Tabără de vară va fi amplasată în curtea Liceului Teoretic „Lucian Blaga”. „Are cea mai frumoasă curte dintre toate liceele din Cluj. Toate activitățile, atât cât ne va permite timpul se vor desfășura afară. Copiii vor sta pe pătură, vor lua acolo micul dejun, se vor juca, după care vor începe activitățile specifice modulului. În fiecare săptămână vom avea câte un modul, o temă pe baza căruia să învățăm, să discutăm, să desenăm, să realizăm diverse lucruri. Sunt patru module. În cadrul modulului de teatru vor trebui să se exprime cel mai mult într-o limbă străină. Vom avea lecții de dicție, de exprimare în public pentru ca cei mici să își învingă timiditatea. În cadrul săptămânii jocurilor de societate, fiecare va aduce ce joc îi place, dar le vom pune la dispoziție copiilor jocuri de tip MindLab, jocuri de gândire logică, adaptate vârstei lor. Vor fi foarte multe jocuri. De ce? Pentru că vrem să îi învățăm pe copii să și piardă. E o vârstă la care toți vor să câștige. Vrem să îi învățăm că e de fapt important să joci, nu neapărat să câștigi, să fii cu prietenii, să participi. În curte ne vom juca jocurile copilăriei: baba oarba, rațele și vânătorii, șotron, vom sări coarda, tot ce ne amintim că e distractiv”, explică Andreea.

În momentul în care a luat hotărârea de a organiza tabăra, Andreea nu știa exact ce va avea de făcut, dar ajutorul a venit rapid din partea profesorilor colaboratori. După ce și-a prezentat proiectul mai multor școli, profesorii au fost cei care a căutat-o: și-au oferit sprijinul întrucât s-au îndrăgostit de acest proiect, chiar dacă va avea loc pe perioada vacanței, când ei sunt liberi.

„Pentru mine ca părinte, este foarte important să știu că copilul meu își face prieteni noi, că nu în fața televizorului sau pe tabletă, că are un program organizat, că învață lucruri noi. Avem și un program de cultură generală. De exemplu, eu dacă studiez franceză, voi învăța țările unde se vorbește limba franceză în lume, clădirile reprezentative din aceste țări. Câteva, pentru că nu mergem să tocim. Ne jucăm și învățăm și lucrurile acestea. Pentru mine e important să știu că copilul meu învață lucrurile acestea, că își exersează limba străină. Opt ore pe zi aude o limbă străină și chiar dacă nu vorbește, îi va face bine. M-am adresat acum claselor primare, dar pe viitor dacă totul merge bine voi face o școală de vară și pentru clasele mai mari. Îmi doresc mult să organizez și o școală de vară de muzică”, explică mămica.

În timpul taberei, în fiecare zi de joi, copiii vor merge în excursie la parcul de animale „Moara de Vânt” și la parcul de aventură Gecko Park.

13063045_846990692112153_6564878500249279414_o

 „Limba germană este minunată, iar copiilor le va prinde bine să o învețe altfel decât predată la clasă. În aceasta tabară copiii vor descoperi tematici interesante, jocuri originale, iar distracția și voia bună își vor lăsa amprenta asupra lor în mod pozitiv”, consideră Doina Popandron, profesor de limba germană.

Mai multe detalii despre tabără puteți găsi aici.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Mioara Comiza says:

    Buna ziua. Ms numesc Mioara Comiza sunt mama unui băiețel de 8 ani și a unei fetițe de aproape 6 ani, as dori sa știu dacă pentru luna August a acestui an mai aveți disponibile locuri la tabăra urbană. Aștept cu mare interes răspunsul dumneavoastră. Va mulțumesc, o zi frumoasa!

    • Alexandra Enășoaie says:

      Bună ziua! Vă rugăm să vă adresaţi celor de la “Turnul Babel”, noi nu vă putem ajuta cu această informaţie. Mulţumim!

Postaţi un comentariu