Tradiţiile româneşti renasc în satul global

Etnologii povestesc că, de Sânziene, fetele din Ardeal obişnuiau să se tăvălească dezbrăcate în roua dimineţii pentru a fi fertile. Este o tradiţie care s-a pierdut, însă parte din ea revine la viaţă în ceea ce pare a fi un curent care  înglobează  în modă elemente de patrimoniu local românesc. Pentru al doilea an  consecutiv, în 24 iunie, sânzienele sunt folosite ca  manechine pentru promovarea pe podiumul mondial a unui obiect de îmbrăcăminte aproape uitat: ia românească.

Marţi, pe 24 iunie, de Sânziene, mii şi mii de românce din peste 40 de ţări din Africa, Asia, America de Sud şi de Nord, Europa şi Australia vor îmbrăca cămaşa populară şi vor marca a doua ediţie a Zilei Universale a Iei. Evenimentul  există datorită La Blouse Roumaine, o comunitate online iniţiată pe Facebook care a ajuns la peste 75.000 de membri în doar doi ani.

Ziua Universală a Iei a pornit ca o iniţiativă entuziastă de a genera o sărbătoare universală a portului tradiţional românesc. Dincolo de asta, impunerea iei ca brand are şi o abordare economică. Designeri români vând deja ii stilizate în mari centre ale modei, iar fondatorii La Blouse Roumaine, care au în plan să deschidă mai multe magazine, întâmpină o singură problemă: nu se pot produce atâtea ii cât e  cererea.

Ia devine treptat un ambasador al frumuseţii tradiţiilor româneşti. Nu e însă singurul şi tot mai mulţi oameni pasionaţi şi cu abilităţi de antreprenori dezvoltă afaceri din reinterpretarea tradiţiilor româneşti şi integrarea lor în diversitatea culturală a lumii.

De Sânziene, spun etnologii, ardelenii căutau comori  în locurile unde în noaptea dinainte se aprindeau focuri. Astăzi, ei nu mai au nevoie să sape în căutare de bani. Comorile sunt la îndemâna celor care ştiu să le vadă şi să le deschidă: banii sunt depozitaţi în tradiţiile româneşti.

Creatorul de modă Adrian Oianu: „Întoarcerea la ia românească s-a făcut cu ajutorul străinilor!”

De ce credeţi că există acum o atracţie specială pentru tradiţii?

Ce anume a creat o astfel de atitudine? Suntem la 25 de ani de la comunismul care a estompat diversitatea culturală, o revenire la tradiţi trădează căutarea unei identităţi pierdute? După 25 de ani de subminare calculată a încrederii în sine a poporului, de politici de dezbinare sistematică, romanii în sfârşit reacţionează! Prima reacţie, cea mai uşoară: întoarcerea la trecut, la valori, tradiţii, cultură, căutând din priviri identitatea pierdută, mândria şi confidența unui popor care a supravieţuit mii de ani pe aceste meleaguri.

De ce aţi decis să vă înscrieţi în acest curent?

Nu am decis să mă înscriu într-un curent, eu am creat acest curent. Eram intrigat de faptul că romanii vorbesc ironic la adresa poporului din care se trag, îşi batjocoresc sau neagă rădăcinile. Întrebarea potrivită ar fi: de ce am construit această structură a întoarcerii la tradiţii şi la inspiraţia din tradiţional. Iar răspunsul este: pentru motivele de mai sus şi pentru mult altele – unele mai personale, altele mai puţin personale.

Ce şanse credeţi că are creaţia populară să imprime un trend fără a cădea în kitsch?

Kitschul e o componentă inevitabilă oricărei tendinţe. Un anumit curent social, artistic sau cultural, în momentul în care devine popular şi au masele acces la el, vrem nu vrem, dezvolta şi o latură care se duce în kitsch. Iar asta face parte din sănătatea şi gradul de popularite al curentului. Îţi dai seama cât de greu mi-ar fi fost dacă nu aş fi înţeles acest lucru în ultimii 8 ani, când în jurul meu au apărut atâtea „iniţiative” de întoarcere la tradiţii lipsite de profesionalism?

Cum explicaţi rolul străinilor în evidenţierea tradiţiilor şi creaţiei noastre populare, de la Matiss la Prinţul Charles?

Într-o ţară că România, care s-a uitat şi se uită încă cu jind şi admiraţie către Occident, rolul jucat de diferite personalităţi care au descoperit şi apreciat farmecul tradiţiilor noastre populare a fost de multe ori capital. Cum bine zici, de la Matiss la Prinţul Charles.

Cum are loc crearea modelelor, cine este artistul, cine sunt croitorii, designerii… cum arată laboratorul Oianu pentru aceste colecţii?

Atelierul Oianu este activ! De 8 ani ne ocupăm de educarea publicului, a tehnicienilor, colaboratorilor şi, de multe ori, chiar şi a partenerilor pe diferite proiecte în a înţelege că valorile culturale romaneşti venite din tradiţie nu sunt cu nimic mai prejos în faţa altor valori tradiţionale şi culturale aparţinând altor civilizaţii.

Suntem un grup de oameni orchestră. Fiecare face mai multe meserii pe parcursul unei zile de lucru şi care fără pasiune şi un anumit nivel de patriotism nu am fi putut duce la bun sfârşit toate sarcinile.

Care au fost reacţiile publicului la prezentarea colecţiilor inspirate de ie?

Dacă ne referim la reacţiile de acum 8 ani, mai precis în iunie 2006, atunci nimeni nu a vrut să audă despre conceptul pur românesc al colecţiei „I live again”. Bineînţeles că treptat, odată cu creşterea popularităţii brandului Oianu, oamenii au început să reacţioneze. Punctul culminant al întoarcerii cu faţa către tradiţie a fost când am început să influenţăm şi anumite persoane de alta naţionalitate, aparţinând altor culturi care au intrat în contact cu munca noastră. În felul acesta, acceptarea valorilor ornamentale a devenit mai uşoară.

După festivalul Pasarela organizat de Ambasada Franţei la care noi am fost invitaţi să facem o prezentare (unde am avut cel mai numeros public prezent în sală: peste 600), s-a produs transformarea radicală a percepţiei publicului românesc legat de posibilitatea de a te inspira în designul contemporan din tradiţie. Lumea a început să ne audă şi să se inspire; au apărut iniative creative, de la creaţii vestimentare la conturi de Facebook. Iar pe noi ne bucura faptul că în timp am dobândit colaboratori direcţi sau indirecţi, alături de care am reuşit materializarea unui adevărat trend.

Ce planuri de viitor aveţi?

Transformarea brandului într-unul internaţional, dezvoltarea unei şcolii de design, înfiinţarea unui muzeu al cămăşii romaneşti şi schimbarea la faţă a României.

Ce părere aveţi despre sărbătoarea iei, cum vi se pare ideea şi ce efecte credeţi că va avea.

Sărbătoarea iei este binevenită! Anul acesta, cu ocazia sărbătorii iei lansăm în premieră o expoziţie temporară cu obiecte tradiţionale romaneşti din colecţia mea personală. Aceasta expoziţie este parte integrantă a muzeului pe care l-am înfiinţat deja în mediul virtual.

Codul costumului popular

În urmă cu aproximativ 100 de ani, românii încă mai respectau tradiţia purtării costumului naţional. Haina, scrie revista National Geografic România, îl făcea cunoscut pe om după un cod riguros; costumul se schimba odată cu vârsta și transmitea informații despre situația materială și starea civilă a celui care-l purta. Astfel, în Ţara Bârsei, de exemplu, costumul unui flăcău părea un pom în floare, însă la fiecare dintre răscrucile vieții pierdea din podoabe, pentru a ajunge la bătrânețe simplu și auster ca un trunchi în iarnă.

Tânărul necăsătorit își făcea cunoscută starea civilă prin cămașă înflorată și pălăria cu pană înaltă și zgărdan, un ornament din mărgele. La fiecare moment important, lăsa ceva în urmă: pana – la căsătorie, zgărdanul – la nașterea primului copil, iar ornamentele cusute la mâneci și pe lângă gât în jos erau tot mai discrete, până ajungeau linii șerpuite.

Ţinuta femeii respecta același cod. Cât era nemăritată, avea motive florale colorate (cheiță) de-a lungul mânecii iei, umbla cu capul descoperit și cu două cozi împletite, care se tranforma într-una singură când se apropia de măritiș. După căsătorie, pe mânecă avea cusută doar o bandă decorativă în partea de sus, la umăr, și-și acoperea capul cu un batic galben sau cu o năframă mare, cu ciucuri, la joc. După ce dădea naștere primului copil, femeia renunța la cromatica veselă și purta un costum sobru, în alb și negru.

[stextbox id=”custom” caption=”Din Transilvania pe coperta Vogue”]Ia a inspirat designeri faimoşi. Celebrul francez Yves Saint Laurent a fost primul care, în 1981, a creat o întreagă colecţie numită „La blouse roumaine“. Au urmat Jean Paul Gaultier, Kenzo şi Tom Ford –  cel care a reinterpretat ia din Ardeal, cu broderiile negre specifice. În numărul din martie 2012 al revistei „Vogue“, cântăreaţa Adele făcea senzaţie cu o ie transilvăneană stilizată. Colecţii răsunătoare au mai avut şi creatorii Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui. Mai recent, Philippe Guilet, director artistic al Ambasadei Franţei la Bucureşti, dar şi designer, a creat o impresionantă colecţie haute-couture – apelând la măiestria artizanilor locali –, pentru a arăta lumii creativitatea românească. Nici designerii autohtoni – Adrian Oianu, Dorin Negrău, Corina Vlădescu, Andra Andreescu şi Ingrid Vlasov – nu au rămas indiferenţi  la tendinţa de reinterpretare a iei româneşti, introducând-o în colecţiile lor.[/stextbox]

 Trei tipuri de cămăşi în portul feminin

În portul feminin se disting trei tipuri de cămăşi, în funcţie de croială: cămaşa „de-a întregul”, considerată cea mai veche, ia, sau cămaşa încreţită la gât, şi cămaşa cu platcă, influenţă a costumului orăşenesc. Platca era un dreptunghi de pânză, căptuşit de cele mai multe ori, amplasat în zona umerilor. După unele surse, este aproape imposibil de determinat când a apărut primul tip de cămaşă, dar se consideră că acest tip de îmbrăcăminte ar fi putut să fie purtat de populaţia aparţinând culturii Cucuteni. Cămaşa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză şi cu o deschizătură în partea de sus. Iniţial, cămăşile erau confecţionate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase şi bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in şi cânepă, mai ales în partea de nord a ţării, în timp ce în sud cămăşile erau mai frecvent ţesute cu borangic. Faţa şi spatele cămăşii se numesc „stan”, iar partea inferioară „poale”. Stanul se confecţiona din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braţ, cămaşa era prevăzută cu aşa numita „pavă”, care oferea comoditate în timpul mişcării.[/stextbox]

Este un trend care e foarte evident şi care pe noi ne bucură foarte mult. Vine după o perioadă de accentuare a globalizării, după o perioadă în care lumea a căutat alte valori decât cele tradiţionale. Iată că până la urmă aceste valori care ne definesc nu doar pe noi –fenomenul cred că este general în întreaga Europă-, aceste valorii definitorii pentru fiecare popor, pentru fiecare naţiune, sunt redescoperite şi repromovate pentru a întregi această imagine a unei Europe a diversităţii culturale. Este o reacţie la acest fenomen al globalizării şi  ceea ce este foarte interesant e că această promovare a tradiţiilor este realizată tocmai cu mijloacele globalizării. – Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei